Mioriță blajină, e timpul să-ți arăți colții

Sursa imaginii.

Buh, berbecule, ți-am zis muh că e popă?

Ponta pupă poala popii... popa pupă... banii lui...

Ți-au luat tot muh, dreptul la decență, dreptul la coloană vertebrală și tu behăi a foame privind la paiele pe care te prefaci să le mesteci cu poftă. Nu ți-a ajuns cât ai fost tratată ca un dobitoc? Nu te-ai săturat să ți se fure toate valorile de către un impostor? I-ai uitat atât de repede pe cei ce ți-au ucis bunicii și străbunicii în închisori cu brutalitate rece și calculată de reptilă? Tot ăia te călăresc acuma de te-au deșălat.

Muh, ovino, muh, cum poți sta rumegând așa pasivă când suratele tale sunt chelite de blană până la sânge de baciul ăsta corcit? Cum poți să asiști atât de imobilă când suratele tale sunt date lupilor pe 30 de arginți? Cum de nu-ți cresc colți când mielu-ți abia-nțărcat nu are a mânca decât ciulini sau să-și ia calea munților în căutarea unui baci mai bun?

Tu, oaie, cum de nu ți se zbârlește lâna pe spate când ești mințită și prostită în față și ți se bagă o mână de iarbă grasă sub bot doar când au nevoie de tine și asta doar să te prindă mai bine-n strungă să te stoarcă de ultimul strop de lapte?

Mă, oițo, mă, mai ai tu oare coarne sau ți le-au tăiat de tot? Mai ai tu oare puterea să-l iei pe baci în coarne și să dai cu el de pământ? Mai ai tu forță în copite sau ți le-au legat deja în lanțuri? Mai auzi tu strigătul mieilor de afară sau fluierul baciului te-a fermecat definitiv?

Cum de oițele negre de pe vârfurile vecine își dau lâna lor și laptele să ți-l schimbe pe baciul, să-ți fie mai bine, să vină un baci mai bun, c-ai văzut ce sănătoase și voinice-s mioarele lui? Dacă noi sacrificăm din bunul nostru și ne pasă de viitorul tău tu ce stai și faci nimic? Nu mai sta așa placidă că dacă tu nu, apoi și noi cât crezi c-om mai behăi-n pustiu?

Dacă eu plătesc un ban și pierd timp să spun ce cred că e bine pentru viitorul tău, tu de ce nu o faci când pe tine nu te costă nimic? Ieși la vot și asumă-ți o alegere oricare ar fi ea dar nu-i lăsa pe măgarii de partid să decidă în locul tău pentru că altfel nu vei rămâne decât o oaie mulsă și jumulită de lupul deghizat în cioban!

Micul Titulescu

Sursa imaginii 

Lumea politică din România devine din ce în ce mai acadabrantă pe zi ce trece. Alternativele la personajele actuale sunt atât de debile şi inconsistente încât am ajuns să-l alegem a doua oară pe Băsescu. Senzaţia pe care o am privind lucrurile din exterior este că ambii lideri de partide opozante nu au decât o mână nedibace de ventriloc adânc înfiptă în fund şi toate mutările şi cuvintele vin dintr-o singură mişcare de deget în orificiul de control. Până şi ideile pe care le exprimă sunt ireale.

Ultimul pe listă care a comis-o este Victor Ponta care a pontat încă o dată la masa penibilului. Am o bucurie, faptul că nu sunt implicat politic şi deci îmi permit să critic pe un ton mai neacademic. Dar un om politic nu poate şi nu are dreptul să iasă din sfera decenţei, diplomaţiei şi a cuvintelor cântărite. Nu ai voie să scoţi un singur sunet până nu ştii ce efect produce. Hormonii de puber la primele fire de păr mai mature nu aduc niciun avantaj omului politic, la fel cum nici limbajul suburban nu transmite mesajul corect şi în plus ambele nu au ce căuta aici. Dar evident că şi de această dată vina e tot a lui Băsescu pentru că el a coborât nivelul dezbaterii politice aici. Dacă Băsescu îţi pune cuvintele în gură singura concluzie pe care o pot trage este că ventrilocul din spatele micului Titulescu (pentru că e mic rău) nu e altcineva decât "dracu' ". Deşi parcă degetele dibace ale lui nea Nelu' Cucuvelu' ar cânta simfonia beată din spatele lui Ponta. Iar pentru că nea Nelu' e la vârsta alzeimeristo-sclerozică probabil că din când în când păpuşa o mai ia pe arături schizofrenice. Justificarea puerilă că şi-a exprimat opinia pe blog care e intim e atât de aiuristică în condiţiile în care ocupi poziţia pe care o ocupi şi circumstanţele fac ca blogul tău să fie unul public.

L-aş putea numi pe Ponta chiar un miner al vieţii politice pentru că de fiecare dată când are o intervenţie ţine neapărat să lovească cu "bastonul" oratoric în baltă cap. Numai că, în contextul unui număr limitat de "bastonişti", activităţile lustrative se reduc la lătratul de pe margine. Şi, precum un căţel neputincios, atunci când latratul lui anemic este luat în derâdere de dulăi începe să scheaune. Nu construcţia şi susţinerea unei idei sunt apanajul personajului ci distrugerea ideilor celorlalţi şi nu prin argumente ci prin insulte.

Noi nu avem oameni politici, doar politicieni şi nici măcar politicieni, bipezi cu funcţii politice. Nişte maimuţe care nu îndeplinesc decât rolul prădătorului în lanţul trofic al societăţii capitaliste. Lideri cvasi-autoproclamaţi în fruntea turmelor de ovine cumpărate cu "cucută".

Victor Ponta, tot ce pot să-ţi urez este ca toată lumea politică şi nepolitică să se urineze pe tine, pentru că dacă nu te usuci de la uree şi nitriţi măcar o să creşti puţin mai mare şi poate atunci o să te luăm în seamă/serios.

Când gunoiul înfrânge...

Sursa imaginii.

... şi toată lumea pierde, mai puţin gunoiul. Nu ştiu cine a avut geniala idee de a-l aresta pe DDD dar dacă tot au făcut-o sper să fie pentru un motiv bun şi justiţia să îi acopere toate portiţele de scăpare. De ce? Pentru că altfel întreaga Românie va deveni platoul de filmare al jegurilor de la OTV.

Dan Diaconescu s-a făcut remarcat prin punerea pe sticlă cu obstinaţie a tuturor deşeurilor umane pe principiul că penibilul vinde. Şi a vândut, a vândut mult prea bine. Iar oamenii care trebuiau să sancţioneze fenomenul (CNA în primul rând) culeg acum roadele jocului de glezne. Chiar şi societatea a asistat pasivă la îndobitocirea sistematizată promovată de OTV, iar boala s-a luat şi la celelalte televiziuni unde emisiuni de aşa zis "divertisment" ar îngrozi ochii unui Toma Caragiu sau Amza Pellea.

Iar pericolul cel mai mare este că personajul vrea să candideze la preşedenţie. Iar dacă lumea va lua în râs candidatura lui aşa cum au luat şi rebutu-i de televiziune, s-ar putea chiar să-i şi reuşească şi să-l vedem în prima poziţie din stat. Are terminaţia corectă "escu", are discursul populist care include cuvinte magice ca pensionari, sănătate, învăţământ şi ştie ce satisface mintea neantrenată.

De aceea zic că dacă au început să-l mângâie cu cătuşele pe la încheieturi ar face bine să i le strângă până la sânge şi să i le ţină acolo pentru câţiva ani. Altfel toate instituţiile implicate în cercetarea lui penală vor fi târâte în mocirla de mediocritate cu care am fost obişnuiţi pe platoul de la OTV. Iar această terfelire a instituţiei deja a început. Urmăream aseară un interviu care îi era luat la ieşirea de la DNA şi acuzele pe care le-a adresat instituţiei ar fi fost suficiente într-o ţară normală să-l bage câteva zile la întuneric. O persoană care candidează la preşedenţie nu are voie să vorbească aşa despre o instituţie a statului pe care vrea să-l reprezinte.

Sper ca justiţia să fie de această dată eficientă şi să reducă la tăcere acest fenomen dăunător sănătăţii sociale şi spirituale a poporului român pentru că altfel, conform istoriei noastre de păcălici electorali, cei mulţi şi naivi vor îmbrăţişa cea mai facilă soluţie, nu cea corectă.

Later edit: Interviu DDD

Urma scapă turma

"Mă, unde sunt ăia care l-aţi împuşcat pă Ceauşescu? Mânca-v-ar canceru'!" (nebun anonim pe stradă)

Zilele astea am terminat romanul Hertei Müller care a câştigat premiul Nobel acum de curând. Paradoxal, în engleză, pentru că fiind prin străini, am vrut să îl iau într-o versiune pe care să o poată citi şi nişte prieteni ne-români. A fost o lectură mai mult decât deprimantă. Nu şocantă, pentru că am revăzut de curând ”Cel mai iubit dintre pământeni” filmul; şi oricum, am văzut destule filme despre al doilea război mondial, care chiar dacă nu sunt despre ale noastre, bătătoresc sensibilitatea oricărui om.

Poţi interpreta în multe feluri romanul Hertei. Pentru mine majoritar în asta îi constă geniul – multe moduri de a interpreta acţiunea şi de a justifica evoluţia personajelor, sub umbrela unei singure atmosfere reală cât să o tai cu cuţitul. Nu am să vă spun decât pe scurt: povestea e despre un grup de tineri români de origine şvabi, care, pentru că discută şi citesc cărţi interzise, sunt hărţuiţi de oamenii Securităţii până la a fi ameninţaţi cu moartea. Ajung să fugă în Germania, şi chiar şi aşa, din patru câţi erau la început, rămân doar doi.

Pentru mine e un roman care vorbeşte despre puterea de a dispreţui lucrurile care fac rău din viaţa ta. Despre a nu te complace şi a-ţi păstra demnitatea, despre nevoia de a te desprinde de rău şi a rămâne om chiar dacă răul e în tine, sau în cei din jurul tău. În vremurile descrise de Herta, desprinderea unică era fuga, pentru că toată lumea era îndobitocită să nu gândească ci să denunţe pe oricine, chiar şi propria familie. Erau brainwashed.

Dar acum, ce e diferit de vremurile alea? Nu s-a întâmplat nimic timp de 20 de ani pentru că ce? Pentru că am trecut prea repede de la timpurile de război la dictatură şi acum capitalism? Nu, mai sunt şi alţii (Japonia, de exemplu) care în 100 de ani, au trecut de la muritori de foame medievali, la capitalişti ultra bogaţi cu tren unde dai 160 de euro pentru 550 km în 2 ore. Unde clientul e stăpânul tău, şi respectul e la el acasă. Pentru că am fost prea săraci? Nu, erau şi altii săraci lipiţi. Din cauza dictaturii? Nu, şi în China e dictatură şi chinezii, mulţi cum sunt, ajung să fie mai puternici decât americanii.

Ce am ajuns acum? Suntem o ţară europeană a cărei poliţie nu zice nici pâs când vine bulibaşa să le dea nişte euroi că vrea nepotu să facă nuntă şi o să blocheze nu numai traficul în centrul Timişoarei, dar şi legătura cu Aradul (drum european). Suntem o ţară unde vecinii stau pe bordura ta şi mănâncă seminţe şi beau bere, aruncă mizeria în poarta ta şi când le faci observaţie, eşti un fraier pentru că drumul e public şi trotuarul e public şi dacă ne certăm, Dumnezeu vede şi nu iartă. Suntem o ţară în care preşedintele votat ne spune că lui îi merge foarte bine aici, şi cui nu-i convine, poate să plece. Că oricum suntem de mâna a doua cu toţii, şi dacă vrem să trăim bine, trebuie să muncim ca el 30 de ani.

Suntem o ţară cu psihologie de învinşi, care lasă pe oricine să ne domine. Nu o să ajungem niciodată ca japonezii, pentru că nu vom cuceri pe nimeni niciodată pentru că nu avem forţă, pentru că nu avem coeziune. Suntem uniţi doar la biserică în duminica de Paşte. Vom pleca şi ne vom întoarce de unde am plecat căutând mereu cine suntem. O să fim mereu pe drumuri, o naţie de proscrişi.

După mine, a construi ceva merge numai dacă credem în aceleaşi lucruri, şi facem tot ceea ce putem pentru ceea ce credem. Dacă fiecare se face că munceşte dar defapt fură pentru că toţi fură, se alege praful. De fapt, s-a ales deja. Mi-e jenă de noi, şi mi-e jenă că tot ce pot să fac e să menţin distanţa...Ca în romanul Hertei, care e genial pentru că e actual.

Ţara prunelor verzi, da, în continuare. Şi ţara drumurilor şi autostrăzilor. A manelelor date tare la poartă vecinului, să audă şi el şi familia lui. A succesurilor şi a lui Dumnezeu cu mila.

Ce ne trebuie nouă românilor să ne dez-spălăm creierele? Bani, maşini, şi fete frumoase?

Neocomunismul şi catatonia românilor

Sursa imaginii

Revoluţia a fost o minciună. Cine încearcă să mă contrazică este mult prea naiv sau prost informat. La momentul respectiv românii aveau sete de sânge. Exista multă ură acumulată în ani de zile de tocit coatele la cozi. Cu toate astea poporul român de capul lui nu s-ar fi răsculat niciodată. 

Din umbra celui mai iubit fiu al poporului (care paradoxal era şi tatăl poporului) s-au ridicat locotenenţii însetaţi de putere. Şi ce altă finalitate mai potrivită decât vărsarea de sânge a mii de nevinovaţi putea să aibă domnia "tiranului". Dacă ar fi fost altfel ar fi fost anormal şi lumea ar fi devenit suspicioasă. Aşa morţii au alimentat turbarea poporului care a început să adulmece fumul de sânge ars. Dezinformarea corect coordonată prin televiziune şi reţelele de răspândaci a garantat succesiunea puterii în sânul aceluiaşi grup din (spatele) PCR care a executat şi eliminarea lui Ceauşeşcu. Şi în felul ăsta in '92 toţi puradeii de pe stradă strigau în gura mare: Boşorogii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi. Iar ăsta e doar un exemplu simplu de cât de eficientă a fost manipularea.

Asta s-a întâmplat acum 20 de ani. Şi mulţi (chiar şi Silviu Brucan) ar spune că e o perioadă suficient de lungă pentru vindecarea rănilor comunismului şi să trecem la reconstruirea lucrurilor pierdute în cei 50 de ani de istorie neagră. Numai că nu e cazul. Au trecut anii proorociţi şi România încă înoată în mâlul produs de excrementele şi defecaţiile sistemului apus. Locotenenţii, care au luat steagul de la "marele" conducător, în căutarea de a-şi permanentiza puterea, folosindu-se de pârghiile încă eficiente ale regimului comunist au reuşit să-şi aroge drepturi şi puteri nelegitime sau nelegale sau nevăzute şi au lăsat haosul să cuprinda ţara pentru că în hărmălaie un om care îşi cunoaşte ţinta ajunge la ea neobservat şi nederanjat. Băsescu greşea când spunea că politicienii vor liniştea de pe vremea lui Năstase. Nu, politicienii vor hărmălaia din vremea lui Roman când ochii turmei de oi votanţi erau fixaţi pe traiectoria bâtei de miner decât pe legile ce se publicau pe bandă rulantă în Monitorul Oficial şi care împărţeau ţara fără ca nimeni să zică pâs.

Dar în afară de aceşti locotenenţi regimul comunist ne-a mai lăsat două boli grele: lipsa liderilor şi lipsa coeziunii sociale. Iar acestea au fost distruse prin alte doua mecanisme ce au funcţionat pe acelaşi resort psihologic: să moară capra vecinului. Unul dintre mecanisme a fost reţeaua de pârâcioşi iar al doilea, pe cât de simplu pe atât de eficient: statul la coadă. Dacă vrei să dezbini o comunitate le dărâmi încrederea reciprocă şi îi întărâţi, introducând în mijlocul lor o competiţie fără recompensă. Astfel cine cârştigă nu are niciun sentiment de satisfacţie, dar cel care pierde are gustul amar al competiţiei pierdute şi resentimente pe care le va refula împotriva celui care "i-a luat faţa". Atunci când stai la coadă îl vezi pe cel din faţa ta că apucă să cumpere iar tu nu, parcă nu-ţi vine să-l inviţi la un pahar sau la o cafea. Mai rău, dacă îţi intră în faţă parcă ai vrea să-i rupi capul. Mecanismul şoptitorilor a lovit în sentimentul de încredere de care este nevoie într-o societate. Drept urmare oamenii au devenit mai egoişti, mai individualişti şi per total mai răi şi mai neîncrezători. Exact masa amorfă predispusă la manipulare prin anarhie ideologică, socială şi financiară.

Într-o discuţie pe care am purtat-o aici mi s-a spus că boala românilor este căutarea comuniştilor după chiuvetă. Din păcate românul nu-şi caută duşmanii pentru că nu ştie să îi identifice. Se aruncă întotdeaunua pe cel care e portretizat cel mai diabolic. În 96 a fost Iliescu, în 2000 a fost Vadim, în 2004 a fost Năstase, iar din 2008 încoace i-a venit rândul lui Băsescu. Totdeauna poporul ăsta a fost satisfăcut cu capul lui Moţoc iar de Lăpuşneanu nu s-a atins niciodată. Nu întotdeauna soluţiile evidente sunt şi cele mai bune.

În momentul de faţă românul de rând nu are nici viziune, nici ideal, nici determinare, nici reper şi din păcate nici coloană vertebrală care să-i susţină capul sus şi mândru, astfel încât să-şi poată vedea duşmanul. Să vadă că în spatele unei crime (a lui Ceauşeşcu) se ascund criminali mai mari decât cel ucis, iar aceştia n-au vărsat sângele nostru, au vândul sângele copiilor noştri propriilor sublocotenenţi pe care i-au crescut din faşă pentru a le lua locul în subjugarea acestui popor mioritic patronat de alegoria moarte-nuntă. Iar în faţa acestui act de trădare românul este pur şi simplu într-o stare flască aşteptând o minune de undeva de unde nu o să vină niciodată, într-o capitulare tristă semnată de blazarea în faţa eşecurilor de a schimba ceva. Şi aici ne întoarcem la strength in numbers, adică ce a fost distrus de comunişti. Toate eforturile au fost de la bun început sortite eşecului pentru că au fost voci singulare într-un vacarm. Suferinţa de obicei uneşte, se pare că la români nu a fost să fie aşa.

Dictatura celor şapte ani plecaţi de acasă

Avem multe probleme... si totul a început de când ne-au bătut romanii pentru că eram beţivi şi făceam urât la băutură. Si am rămas de atunci un popor înfrânt şi mahmur, dar cu orgoliu mai mare ca durerea de cap de după beţie.
Avem multe vorbe de duh care să ne caracterizeze: brânză bună în burduf de câine, capul plecat sabia nu-l taie, noi să fim sănătoşi, putea să fie şi mai rău de atât. Avem mioriţa, meşterul Manole, căţeluş cu părul creţ, un întreg folclor care ne radiografiază cu o fidelitate de invidiat.
Avem "Desteaptă-te române", deştepta-te-ai odată ca niciodată. Avem politicieni cu mari carenţe morale, doctrinare, dar mai ales profesionale. Avem încă securişti sub acoperirea puterii şi a economiei. Nu în ultimul rând ne avem pe noi înşine, cei ce ne numim poporul român.
Dar la aşa multe "avuţii" avem şi nevoi şi lipsuri.Nu prea mai avem bani, iar cei care ne-au împrumutat până acum ne arată la obraz buzunarul plin de găuri şi petice din care se scurge tutunul lui Moromete. Şi tare mi-e mie teamă că jupuiţii ăştia când au să vină cu fonciirea n-o s-o prea înghită pe aia cu: Păi nu ţi-am spus că n-am ?! Ce să-ţi fac dacă n-am! De unde să dau? N-am!
Nu prea mai avem nici decenţă, respect, bun simt, politeţe sau diplomaţie. Oriunde citeşti un blog "mai public" este obligatoriu să existe un phoenix troll care să comenteze prin combustie spontană ca imediat să renască pentru a arde într-un nou comentariu. Este un perpetuum mobile de nesimţire şi agresivitate gratuită. În plus, majoritatea comentariilor se loveşte de persoane nu de idei şi întreaga discuţie se reduce la un ping pong de ba p-a mă-tii între interlocutori incapabili de dialog. Tot românul are o vorbă de duh: nu te pune cu prostul că are mintea odihnită. Cât despre politicieni, unde diplomaţia trebuie să prevaleze în faţa antipatiilor şi diferenţelor de idei, dialogurile sunt de fiecare dată ca între doua ţaţe surde şi pe alocuri ramolite sau colerice.
Îmi aduc aminte că în una din zilele călduroase de vără când cutreieram benzile de biciclete ale Bucureştiului, mai bine spus făceam slalom printre pietonţii de pe banda de biciclete pe ale căror urme eram obligat să calc din cauza maşinilor parcate, trotuarului insuficient sau pur si simplu a celor doua dungi galben-fosforescente care-i hipnotizau pe bieţii oameni, destinul m-a pus în faţa unei perechi de îndrăgostiţi al cărei mascul m-a mutat cu tot cu bicicletă de pe bandă pentru că pe acolo trebuia să treacă el cu banala justificare: ce, eu am pus banzile astea? primăria.
Suferim de un egoism prost înţeles, care combinat cu buricocentrismul balcanic ce exacerbează în perioadele calde, ne defineşte ca tipar dâmboviţean. În lumea civilizată libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celorlalţi. Trebuie să înţelegi că împingându-te în mine îmi consumi libertatea pe care nu am consimţit să o cedez. Ascultând (pseudo)muzică la telefon în metrou îmi încalci libertatea. Scuipând îmi iei libertatea de a călca liber pe stradă. Respectul faţă de libertatea celui de lângă tine şi bunul simţ te obligă la politeţe. Decenţa şi igiena sunt şi ele forme de respect pentru libertatea celorlalţi. Tricoul răsucit pe burdihanul transpirat îmi repugnă la fel ca mucozităţile trântite de asfalt prin centrifugare de pe falangele unde iniţial au fost expulzate din nas. Hai, totuşi, din comoditate şi dâmboviţionism să nu uităm unde trebuie să ajungem.

Limba noastră cea de toate zilele

George Carlin a avut un stand-up genial legat de limbaj şi de cum ne transformă (încet şi sigur) pe termen lung frăgezindu-ne caracterul. În fond modificările de limbaj împuse societăţii sunt forme de manipulare, forme de ascundere a sensului prin cuvinte. Iar acum cel mai puternic curent de manipulare prin limbaj a fost generat de politically correctness care vrea ascunderea gândurilor şi a intentiilor printr-o politeţe de limbaj falsă. În fapt că spui cur sau fund sensul este acelaşi, doar percepţia generală este diferită. Eu sunt sigur că strămoşii noştri spuneam clar şi onest: cur, iar noţiunea de fund nici nu exista, pentru că pentru ei cur era un cuvânt suficient de bun. Era unanim acceptat pentru că era "vulgarizat" dar nu vulgar. Odată cu apariţia fandosiţilor cizelaţi şi cu obrazul pudrat, cuvintele folosite în mahalale şi la ţară trădau o origine proastă. Aşa că noi cuvinte au fost folosite de clasa înaltă pentru a exprima aceleaşi "vulgarităţi". Doar din snobism. Oare nevoia de politically correctness vine din frica de asumare a sentimentelor? Ne e atât de frică de propriile noastre gânduri încât inventăm convenţii de limbaj pentru a ni le ascunde de noi înşine.

Dar, de la ce am început toată această discuţie: de la sensurile cuvântului hazna.

Dexonline.ro dă două sensuri diametral opuse cuvântului: latrină şi cameră pentru depozitarea tezaurului. Ştiu că pare o asociere cel puţin comică, dar este pur şi simplu o coincidenţă de asociere de sensuri sau o caracteristică românească? Întreb pentru că ne stă în natură să ne facem tezaurul de căcat şi căcaturile tezaur. Am făcut-o atâţia ani şi încă o facem. Fiecare dintre noi ne lăudăm orice căcat de parcă ar fi aur şi ponegrim aurul celorlalţi de parcă ar fi căcat. Pe de altă parte ridicăm în slăvi căcatul altora pentru că un nivel scăzut al standardului de valori ne face să ne simţim mai bine faţă de noi înşine chiar dacă stăm în hazna. Ce-i drept, după 5 minute nasul nu mai detectează mirosul...

România, ţara „recoardelor”

Acum câteva zile m-a lovit ideea acestei oportunităţi, nefaste în sine (dar trebuie să vedem mereu partea plină a paharului), ca România să-şi marcheze numele din nou în cartea recordurilor. După cârnatul magic al lui Oprescu (vă rog, nu vă gândiţi la metafore şi mai ales nu consideraţi că a vrut să compenseze pentru Ciomu :) ) România are ocazia aproape unică în istorie de a avea, simultan, acelaşi premier demis de doua ori prin moţiune de cenzură şi acelaşi preşedinte suspendat de două ori de Parlament.

Mi se pare mie sau e aceeaşi piesă proastă jucată la nesfârşit de aceiaşi actori proşti? Numa bine că vine legea şi îi mai lustrează pe câţiva dintre ei. Ah, îmi cer scuze, am uitat ca nu a trecut de C(T)C.

Mai pun doar o întrebare pe final, dacă ar fi să intrăm în cartea recordurilor (pe motivul de mai sus) câţi oameni ar ieşi în stradă să protesteze petreacă?

Prostie fără stăpân

O tânără s-a dezbrăcat în semn de protest faţă de proiectul de lege privind eutanasierea maidanezilor.

Asta e o ştire dată ieri pe adevarul.ro . Aş putea încerca să mă abţin de la comentarii răutăcioase, dar care ar mai fi farmecul? Protestele împotriva omorârii câinilor sunt încă o dovadă de ipocrizie fără margine a rasei umane. De atâtea milenii animalele se nasc şi mor sau sunt omorâte de altele. Cele care se adaptează supravieţuiesc celelalte nu. N-am văzut pe nimeni în România să protesteze fată de omorârea puilor în crescătorii, sau a porcilor/oilor/vacilor/cailor în abatoare. De ce? Doar pentru că pe astea le mâncăm? Dintr-o dată propria foame e mai nobilă decât viaţa unui animal? Şi adică viaţa unui porc e mai puţin sacră decât a unei potăi? N-am văzut pe nimeni să protesteze împotriva deratizărilor unde şobolanii sunt omorâţi prin metode sadice. Şi ce? Ei nu au viaţă? Nu sunt şi ei suflete? Nu te emoţionezi când priveşti un şobolan în ochişorii lui negri? Este doar pretenţia aberantă a unor habotnici de a găsi argumente în apărarea unor minciuni care să-i facă să se simtă nobili.

Protestele astea îmi aduc aminte de un schimb de corespondenţă dintre primarul Chişinăului şi eterna protectoare a câinilor Brigitte Bardot. La fel ca şi în Bucureşti, în Chişinău problema câinilor vagabonzi a devenit foarte gravă şi în urma unor decese cauzate de atacurile câinilor primarul a decis adunarea patrupedelor şi uciderea lor. Brigitte Bardot evident a trimis o scrisoare deschisă prin care îi cerea primarului să oprească această operaţiune şi să construiască adăposturi pentru maidanezi. Răspunsul primarului a fost tot o scrisoare deschisă în care erau prezentate poze cu copii din Chişinău mutilaţi de câini alături de comentariul: pentru dumneavoastră ce este mai importantă, viaţa unui câine sau a unui copil?

În momentul în care pentru tine un câine vagabond nu reprezintă o problemă este uşor să te pretinzi apărător al lor, pentru că în mintea ta maidanezul se confundă cu imaginea pudelului pe care îl plimbi seara să se scârnăvească pe gazonul din faţa casei. Dar ghici ce, jivina aia reprezintă un pericol public, poartă boli, este pe jumătate sălbatic şi să dea dracu să te nimereşti în mijlocul unei haite cu căţele în călduri şi apoi să vedem cum mai protestezi în favoarea maidanezilor (dacă mai apuci).

Acum un an o englezoaică fiind atacată de câini (chiar în Dorobanţi) declara: S-a întâmplat chiar la jumatate de kilometru distanţă de locul unde a fost omorât de câini, acum câţiva ani, cetăţeanul japonez. Câinii erau hrăniţi de o familie din zonă. Ei au devenit agresivi fără să îi provoc în vreun fel. Lucrurile astea n-ar trebui să se întâmple într-o capitală europeană. I-aş omorî pe toţi! O să dau bani pentru exterminarea lor. Sunt ca şobolanii.

Cât despre protestatarii noştri le sugerez să pună ban la ban şi să facă un adăpost pentru patrupedele lor aşa iubite dacă vor o soluţie umană pentru ei, iar dacă nu au bani să-i ia la ei acasă. Păstrarea lor pe stradă nu este o soluţie civilizată şi asta ar trebui să le intre bine la cap.

Sunt lucruri mai importante pe lumea asta pentru care merită să protestaţi şi să faceţi greva foamei. De exemplu ca toate străzile şi şoselele din România să fie spălate măcar o dată pe săptămână cu apă şi detergent (ecologic evident :P). În felul ăsta am mai ieşi şi noi din mizerie şi n-am călca în fiecare zi în căcaţii câinilor maidanezi pe care cu atâta dezinvoltură îi protejaţi. Sau încă mai credeţi că a călca în căcat poartă noroc?

Violez deci exist

Mai acum ceva vreme un anume profesor universitar doctor şi psiholog criminalist Tudorel B. Butoi Severin a reuşit să băşice o opinie publică sensiblă cu remarci din topor, legate de femeile violate. Citatul ar fi următorul:

Femeile trebuie să ştie cum se urcă în lift şi să nu ne năpădească pe noi că au fost violate în lift. Când şi cu cine.  Să nu bată ca exploratorii în miez de noapte parcurile şi să vină apoi la adresa poliţiei c-au fost violate. Să ştie cu cine intră în discuţii şi cu cine acceptă relaţii ş.a.m.d.  Comportamentul ăsta de leliţă balcanică, din păcate… cu excepţia acestor victime, care nu au dat dovadă de el, este caracteristic piţipoancelor şi ele devin victime pentru că sunt victime de tip provocator, mare majoritate dintre ele.

Dincolo de limbajul maidanesc şi de lipsa de asumare a vreunei responsabilităţi din partea unui reprezentant al autorităţii, mesajul nu ar trebui să băşice pe nimeni. Discursul nu încurajează violul. Cine spune lucrul ăsta are o gravă problemă de logică. Şi nici nu aruncă responsabilitatea violului asupra victimei cum cei mai mulţi sunt atât de uşor tentaţi să spună. Este exprimarea unei stări de fapt. În parcuri există drogaţi şi labagii pe care poliţia îi tolerează din diverse motive. Mai nou există şi pe strada largă, ce-i drept, la ore târzii. Alcoolul consumat regulat şi în cantităţi mari duce la desinhibări aberante şi la potenţiali violatori (ştirile de la ora 5 sunt pline de ei). De aceea mesajul transmis de sus-numitul psiholog eu îl interpretez aşa: în condiţiile în care ştii că există pericolul de a fi violată, prin faptul că nu-ţi iei nicio măsură de precauţie eşti vinovată moral pentru viol. Când ştii că în apă sunt crocodili te arunci să înoţi? E pură inconştienţă. Existenţa violatorilor este o stare de fapt, total aberantă, complet anormală, dar ignorarea acestui lucru vă face vinovate de prostie.

Aşa că în loc să vă arătaţi rănite atât de uşor în orgoliile de fete mari, pricepeţi că siguranţa pe străzile din România de mult nu mai e asigurată de poliţie, trebuie să vă apăraţi singure cum ştiţi mai bine.

Actul în sine este condamnabil dacă nu cu moartea, măcar cu castrarea neanesteziată, şi este de datoria poliţiei să reducă numărul atât al violurilor cât şi al violatorilor pe vât posibil la 0. Dar până să se întâmple asta ne facem că plouă?

Când totul devine încet-încet din ce în ce mai maro...

Gluma cu fukitol-ul am auzit-o prima dată la un stand-up al lui Robin Williams, un spectacol foarte reuşit de altfel. Păcat că nu l-am văzut pe viu, aş fi râs cum râdeam pe vremuri la Divertis când munceau un an de zile la un spectacol şi chiar le ieşea ceva de calitate. Sau poate gusturile mele nu erau atât de pretenţioase atunci.

În general la români cauza principală a depresiilor este lipsa banilor şi alcoolul. Lipsa banilor duce la alcoolism, alcoolismul duce la lipsa banilor. Cerc vicios.

De ceva vreme, în special în zona urbană românul a început să se emancipeze, a început să intre în contact cu exteriorul, exteriorul a început să ia contact cu el, informaţia circulă liber şi în felul ăsta calitatea generală a bovinului român creşte uşor şi sigur. Dar nu suficient de repede.

La PSD, au avut loc alegeri, aşa-zis democratice. S-a predat ştafeta generaţiei tinere (Ponta - Bănicioiu). Oportunişti de primă clasă, care ştiu că dacă au ales fundul potrivit, după ce mănâncă mult căcat ajung şi la carne. Şi aşa, prin canibalism fecalic, calci pe cadavre până ajungi în vârf. Dar oricum se ştie că un lider adevărat este în general o nulitate.

Băsescu a declarat că 99% din români agrează manelele. Nici nu mă mai obosesc să ripostez. Îmi aduc aminte doar de ceva spus de Pruteanu: simţul estetic al unei naţiuni este ca un ogor, dacă nu-l cultivi şi nu ai grijă de el cresc buruienile. Câtă vreme politicienii se promovează pe manele, revelioanele se fac cu manelişti pe din ce în ce mai multe posturi, ce pretenţie să am de la nea Caisă din Potârnicheştii de Deal?

Un regizor român, după o muncă de câtiva ani de documentare a reuşit să scoată de sub umbra istoriei şi a necunoaşterii povestea luptătorilor din rezistenţa anticomunistă din Făgăraş. Golanii aia vagabonzi, fascişti, violatori şi cum au mai fost catalogaţi de "intelectualii" comunişti. Oameni care au avut un crez şi au luptat pentru el decât să se complacă în mocirla mediocrităţii "bielă-manivelă". Lucru ce rar se mai vede în ziua de azi la români. Nici nu a apărut bine filmul şi nişte capete obtuze au şi cerut interzicerea lui. După părerea mea ar trebui difuzat gratis în cinematografe. Românii îşi uită torţionarii, uită cine a mutilat poporul ăsta. Toţi spunem: noi să fim sănătoşi,  de acord, dar nu ignoranţi.

Prea mult mediocru, prea mult glod cleios rămas pe marginea cizmei de cauciuc. Prea multă joacă de-a realitatea într-un circ ipocrit care lasă un gust acru în gură. România are nevoie de spirit, de mai mult sânge în pelvis, de exemple, are nevoie de oameni puternici şi valoroşi care să iasă în faţă. Oameni care să ne arate că putem să facem curat în faţa porţii şi să ne reciclăm gunoaiele. Să ne educăm cu forţa maneliştii noştri mult iubiţi chiar cu riscul de a fi consideraţi fascişti. Dar să facem naibii ceva până nu o să ne placă 100% manelele şi refuzăm orice altceva.

Revolutia bunului simt

Ca mai toate lucrurile romanesti, revolutia bunului simt porneste de la o idee buna si sfarseste lamentabil intr-o punere in fapt inconsistenta, labila si pe alocuri mincinoasa. In conceptia romanului de rand bunul simt inseamna cei 7 ani de acasa, inseamna o educatie buna. In fapt bunul simt nu este altceva decat expresia liberalismului la nivelul interactiunii umane. Libertatea nu inseamna a face tot ceea ce vrei, inseamna sa faci tot ce vrei sa faci in limita liberatilor celorlalti. Bula individuala de libertate nu trebuie sa se extinda peste o alta bula ca atunci se sparg amandoua. De aceea mi s-a parut o idee naturala ca acest lucru sa vina din partea partidului national liberal. Numai ca punerea ei in practica denota mai degraba: revolutia bunul simt in prost gust. Multi i-au apreciat lui Crin Antonescu prestatia din campania electorala. Eu zic ca a fost o clara dovada de cum nu se face revolutia bunul simt. Bunul simt ar fi trebuit sa-i spuna ca in campania electorala trebuie sa castigi nu sa ii bati pe ceilalti. Bunul simt iti spune sa te ridici pe propriile picioare nu pe cadavrul adversarului. Lucru pe care a incercat Antonescu sa-l faca, iar rezultatul l-am vazut. Sloganul lui desi unul bun, adresat tintit la mitocania si neaosul lui Basescu, nu si-a gasit manechinul potrivit, Antonescu a fost prea steril pentru a putea creste cu adevarat aceasta revolutie si totul a ramas doar un slogan din spatele caruia nu s-au auzit decat acuze disperate si pe alocuri demagogice ale candidatului. La fel ca si revolutia de la '89, s-a incercat revolutia exact cu instrumentele ce trebuiau revolutionate. Rezultatul este la fel ca si la revolutia din '89 mediocritate, impostura si dezgust.