Se afișează postările cu eticheta turism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta turism. Afișați toate postările

19 mai 2010

Ajutaţi mocăniţa




Preluat de pe http://mocanitahunedoara.wordpress.com/


Să reconstruim traseul mocăniţei Hunedoara-Govăjdia

19/04/2010

categorie: Guvernare, administrativInfrastructura, transporturi.

destinatar: Ministrul Turismului

Reconstrucţia traseului mocăniţei de la Hunedoara gara mică şi până la satul Govăjdia ar aduce beneficii şi turiştii în zona Hunedoarei. De exemplu turiştii pot fi preluaţi de la Castelul Corvineştilor şi transportaţi până la furnalul de la Govăjdia. Mocăniţa ar uni spectaculos obiectivele turistice, şi ar aduce un plus de valoare Hunedoarei. Un exemplu de succes este la Mokra-Gora din Serbia, tot aşa aveau o reţea de cale ferată îngustă până în 1989 când s-a dezmembrat linia; în 2000 un grup de pasionaţi au pornit o acţiune de reconstrucţie a liniei, la această acţiune s-a alăturat ministrul turismului din Serbia şi autorităţile ferate sârbeşti pentru că şi-au dat seama dacă reconstruiesc linia atunci vin şi turiştii şi se va dezvolta şi economia zonei. Împreună au trimis armata să cureţe terasamentul, au scos şinele şi elementele necesare căii ferate din rezervele statului şi au început reconstrucţia liniei. Au achiziţionat câteva locomotive şi vagoane din România care altfel sfârşeau la fier vechi şi au reînviat turismul.Eu cred că dacă s-ar reconstrui calea ferată îngustă Hunedoara-Govăjdia atunci şi zona Hunedoarei ar avea aceiaşi soartă ca şi Mokra-Gora în prezent.Pentru reconstrucţia liniei ferate îngustei ar fi nevoie de cel puţin 1.500.000 Euro. Dorim ca ministrul turismului să ne ajute în acest demers.

2 februarie 2010

Romania simply surprising-ng-ng



Avem ţară frumoasă păcat că e populată! Asta sau sloganul din poză cred că ar fi adus ceva mai mulţi turişti decât Romania land of choice. Ca să nu mai zic de aşa-zisul imn. Până la urmă orice slogan poate fi câştigător dacă are în spate o bună echipă de marketing. Voi lua un exemplu american: şi-au promovat atât de mult ţara ca fiind land of freedom încât minciuna o crezi chiar daca ţara ar fi cea mai fascistă ţară a prezentului. Încă un exemplu tot american este McDonald's - deşi practică sistemul de cantină-mpinge-tava este un brand de succes. Pentru că nişte oameni determinaţi au pus osul şi au facut o treabă profesionistă. Problemele cu turismul românesc sunt multe, dar cele mai grave pe care le vad eu sunt lipsa unei iniţiative private puternice, preţurile mari raportate la servicii, calitatea serviciilor şi lipsa aproape totală a marketingului. Să fim serioşi, toţi aşteaptă ca statul să ducă steagul turismului românesc? Am văzut ce a ieşit: Romania land of (bad) choice. Tări ca Elveţia, Grecia chiar si Italia îşi asigură venituri bunicele din turism, ceea ce înseamnă că şi în Romania poate fi o poveste de succes. La potenţialul geografic al României turismul ar putea fi cu adevarat o mină de aur. Iar faptul că încă suntem cu cel puţin 50 de ani în urma restului Europei poate fi exploatat la fel de bine. Aş pune pariu că mulţi străini ar plăti 500 de euro pentru un seminar de olărit la roată unde să înveţe cum să modeleze lutul şi la sfârşit să plece acasa cu oala facută chiar de mâna lor şi astfel de exemple sigur se mai pot găsi. De ce nu există iniţiative private? Poate lipsa banilor. Dacă există de ce nu se ştie de ele? Lipsa marketingului care ajunge din nou la lipsa banilor. Scuza asta o puteam accepta pana acum 3 ani, dar acum îţi trebuie ceva documentare şi curaj pentru a face un poiect pe fonduri europene şi-ţi poţi materializa ideea. În Ardeal vin foarte mulţi străini în concediu, parte dintre ei pentru că au rădăcini acolo, parte dintre ei pentru că au prieteni acolo şi parte (poate cea mai mare) pentru că ştiu că există şi că se pot simţi bine. Si e tot România... the land of choice.