Şi eu unde mă mut?

Mda. M-am săturat. Tocmai ce m-am calificat la OM. Pentru cine nu ştie, este Olimpiada de Mutări, faza pe Europa. E mai mult „mu” decat „tare” dacă câştig, pentru că înseamnă că sunt persoana care a schimbat cele mai multe locuinţe temporare, în ultimii 2 ani.

Nu e că nu am bani, dar „meseria” mă obligă să mai călătoresc, uneori pentru o săptămână, alteori pentru 3-4 luni. Nu, nu sunt consultant la nici o companie. De curând m-am întors din Anglia, unde am stat 3 luni. Am avut noroc că înainte de a ajunge acolo, mi-am aranjat cazare undeva unde s-a dovedit drăguţ, într-o casă shared cu alte 3 persoane. Acum o să mă duc până in Belgia pentru alte 3 luni. Ca în cazul anterior, am încercat ca un adult responsabil, să îmi aranjez. Şi mi-a luat o lună (nu de stat degeaba) ca să realizez că e imposibil să îmi găsesc cazare pentru 3 luni într-un oraş 1000% studenţesc! Cum aşa?! Păi nici o companie imobiliară în Belgia (cine are contraexemple, e binevenit) nu închiriază pentru mai puţin de un an cu acte în regulă. De asemenea, nici omulanii care fac afaceri cu case nu se lasă mai prejos. Iar cum facultăţile pot să intre în necaz dacă încurajează „contractele” pe n.v., preferă să te lase in plata Domnului până te aranjezi să devii productiv. Adică îţi bagă pe sub nas Bed&Breakfasturi de circa 100 euro pe noapte. Merci beaucoup! Rezultatul e simplu - calificarea mea la faza europeană a Olimpiadei de mai sus, pentru că o să fac o transhumanţă veselă de minim un apartament pe lună. Disperarea a făcut ca întrebări simple precum „Dar eu cu cine o să stau în aceeaşi casă?” să nu mai fie puse, din lipsă de timp.

Meditarea asupra problemei vine ca proba de baraj, la OM. Adică, ce e asta? Avem o meserie, noi ăştia cu Computer Science, care ne obligă să ne mutăm prin lume. Cum nu poţi să te muţi la nesfârşit, unde te stabileşti acolo te blazezi. Te-ai simţi infinit mai bine dacă ai avea casa ta, să nu trebuiască să te mulgă de bani nenea proprietaru apartamentului pe care îl închiriezi. Adică, el să se ducă în croazieră pe Nil - cu banii de la tine, desigur - şi să te şi întrebe senin-curios, că de ce munceşti aşa de mult, nu te duci şi tu în vacanţă în croazieră de-chiria-mea-pe-4-luni pentru o săptămână?

Pardon, sunt rea. Dar asta cu mutarea e cu dublu-tăiş. După ce că trebuie să mă mut atâta, mai trebuie să fie şi complicat. Şi ca să îl transform din complicat în sepuku, am flirtrat şi eu cu ideea subînchirierii. Bun, am găsit o victimă, dar cum nu pot să fac un contract legal cu victima, pentru un mizilic de o lună-două (că de!, ţările europene nu prea încurajează contracte pe perioadă aşa scurtă), trebuie să mă asigur într-un mod semi-oficial că victima nu o să picteze roz pereţii mei.

Acum, cum nu pot să copiez la faza asta de olimpiadă OM (am eu un contract semi-oficial dar se aplică în Marea Britanie), cred că mă lasă la OM să mă consult cu colegii. Voi ce puteţi să îmi suflaţi şi mie, uşor, cât nu se uită nimeni? Ce să îi fac victimei ca riscul de a-mi strica ceva, să fie cât mai mic?

După toată tevatura asta, rămâne desigur în coadă de peşte dacă planul meu iniţial, acela de a-mi lua o casă undeva în lume, mai poate fi realistic. Nu ştiu ce salariu pot să am pe viitor ca să pot să plătesc şi rata pentru casă, şi chiria unui loc în care stau temporar pentru că „meseria” mă constrânge. Suntem, în Europa în general, într-un moment în care mobilitatea e mai mare şi mai mare. UE nu înseamnă că poţi să te muţi, ci din ce în ce mai mult că trebuie să te muţi. Şi dacă trebuie, atunci dă-mi bani, domnule Boss, că altfel nu mă duc nicăieri...

Apropos, o colegă de a mea a avut o idee care mi se pare bună, să facă un site cu informaţii despre ce trebuie să ştii dacă vrei să te muţi pe termen scurt undeva. Abia ce s-a liniştit cu trauma post-Belgia...Sunteţi bineveniţi dacă vreţi să şi contribuiţi.

Până atunci, I like to move it move it!

Romania "nu sta deloc rau" la măsurile anticriza

De fapt aprope la fiecare lună ni se spune că Guvernul lucrează la un nou pachet de măsuri anti-criză. Şi nu ştiu cum se face că de fiecare dată măsurile care ar trebui să îmbunătăţească lucrurile bagă ţara şi mai mult în groapă.

Se vorbeşte foarte mult despre impozitarea pensiilor (poate deja s-a dat legea, în ultima vreme nu am mai fost aşa atent la ştiri) care înseamnă punerea unui impozit pe nişte bani care eu fost deja taxaţi. Aşa am putea să obligăm pensionarii să plătească şi contribuţia pentru pensie, nu? 

În acelaşi timp se caută tot mai multe surse de taxe şi impozite fără a se calcula impactul asupra mediului de afaceri sau asupra populaţiei. Impozitul forfetar a fost o porcarie de impozit care a ucis afaceri şi a lăsat fără serviciu mulţi oameni. Scopul declarat a fost reducerea pieţei muncii negre. Acum mă întreb şi eu retoric: de ce ai mai multă nevoie pe timp de criză: de corectitudinea unor oameni faliţi sau de circulaţia banului în economie (chiar şi subterana). Alt exemplu este eliminarea reducerii de impozit pentru IMM-uri. Alte afaceri închise şi locuri de muncă pierdute.

Incertitudinea politică şi a politicii economice e redus dramatic interesul investitorilor pentru România: din nou afaceri închise şi locuri de muncă pierdute. Şi aici este vinovat întregul spectru politic pentru lipsa unei direcţii unanim agreate de toate partidele.

PDL, ca un partid de dreapta, ar fi trebuit să ştie că nu statul poate elimina criza ci economia. Rolul statului este să creeze mecanismele de echilibrare a forţelor din interiorul economiei nu să joace alături de ele. Statul trebuie să fie arbitru în economie nu jucător. În condiţiile scăderii volumului de bani la buget reduci cheltuielile nu strângi şi mai mult teascul, pentru că dacă strângi la nesfârşit la un moment dat nu va mai curge nimic.

Dar lasă că o să o mai pună de o moţiune şi de o suspendare şi o să avem după aceea guvernul cu 12.000 de specialişti şi cu contractul de 200 de zile. Şi după cele 200 de zile vom trăi toţi bine.

Deliruri economice de politehnist

Foarte departe de a mă considera un expert în economie (de fapt sunt de-a dreptul afon), evenimentele din ultima vreme chiar mă pun pe gânduri şi parcă încep să cred în teorii conspiraţioniste.

Pe piaţa valutară a ultimilor ani euro a dominat clar în faţa dolarului, totuşi niciodată dolarul nu fost de neglijat (doar e moneda unui întreg continent şi este moneda care ruleaza economia Chinei). Euro a ajuns la o valoare superioară dolarului nu neapărat ca reflexie economică ci mai mult prin speculaţiile bancare efectuate de economişti inteligenţi. Ce a fost neglijat de către europeni este că şi Statele Unite deţin în propriul portofel economişti de premiul Nobel care înţeleg în profunzime procesele economiei mondiale şi au o îndelungată experienţă în manipularea unei monede umflate cu pompa (pentru că dolarul de mult timp nu mai are acoperire, nu zic în aur, în economie).

De multe ori, când euro părea indestructibil pe piaţa monetară şi îşi încorda muşchii de Mister Univers uns cu toate uleiurile, un eveniment internaţional îl tragea înapoi de urechi pentru a-l pune în spatele dolarului. Doua exemple: războiul din Iugoslavia care a ştirbit puternic faţa euro (atunci euro luase proaspăt steagul de lider de la dolar) şi l-a lansat pe orbita de urmărire pentru 2-3 ani. Apoi euro făcând flotări şi tracţiuni a revenit în forţă şi s-a cocoţat din nou în fruntea clasamentului detronandu-l pe copilul sârguincios al unchiului Sam. Atunci am avut 11 septembrie, Afganistan şi Irak care, datorită poate nepriceperii adminstraţiei Bush, n-au reuşit decât să păstreze cursa interesantă fără însă a răsturna raportul de forţe.

Ziceam mai sus că economiştii americani se pricep mai bine la manipularea unei monede umflate cu pompa. De aceea cunosc mai bine mecanismele de destructurare a unei monede crescute în vitro în laboratorul vechiului continent. Criza economică abia acum îşi arată adevăraţii colţi şi adevărata ţintă. SUA a trecut peste recesiune, iar pentru majoritatea americanilor schimbarea a trecut exact asa cum a şi venit, dar pentru Europa, a cărei economie, deşi este unitară sub euro este, în acelaşi timp, divizată în interese naţionale şi economice, a venit cu efect de bumerang. Dacă la început euro a stat dârz ca un adevărat Superman şi a luat lovitura crizei în plin abia schiţând un gest, practicile corupţioniste din Grecia, Spania, Italia (cele din zona euro), România şi Bulgaria (din afara zonei euro dar direct legate şi implicate în zona euro) dublate de lipsa de imaginaţie şi simţ economic ale guvernelor ce au gestionat perioada aceasta s-au dovedit glonţul de argint pentru invincibilul euro. Acum tot mai mult se vorbeşte de eşecul euro şi al ideii de Uniune Europeană, iar principalii promotori ideologici (Franţa) şi financiari (Germania) ai uniunii caută soluţii disperate pentru a resuscita moneda care tocmai primeşte şah mat de la unchiul Sam.

Am râs toţi de W Bush şi de prostia lui, da, el e prost, dar oamenii din spatele lui nu, ăia chiar au ştiut ce fac: au împlinit visul american. And yes, we can!