Balaurul cu 27 de capete

Sursa imaginii.

Nu mor caii cand vor cainii, nici cainii cand vor stapanii. E replica ce-mi vine in minte de fiecare data cand citesc vreun articol apocaliptic referitor fie la euro, fie la UE. UE este o constructie foarte interesanta: conjunctivitate in disjunctivitate, unitate in diversitate si consens in non-sens. Europa are toate atuurile unei mari puteri si toate carentele unui organism in prag de colaps. Concurenta istorica dintre tarile europene motiveaza un progres bun si rapid, dar nationalismul duce la separatism si xenofobie. Trecutul Europei este de asemenea o piatra care atarna greu si daca nu este bine gestionat poate deveni usor piatra de mormant.

Nimeni nu poate nega ca in UE exista tari de mana zero, tari de mana intai si tari de mana a doua. Tarile de mana zero sunt tarile care iau adevaratele decizii la nivel de uniune. M-as referi aici la Germania si Franta care sunt tarile in jurul carora se invate cu adevarat Europa. Tarile de mana intai sunt restul tarilor mai putin cele din blocul comunist + Grecia si Spania. Separatia asta se face simtita si desi ar trebui sa fim toti egali unii sunt ca porcii lui Orwell mai egali decat ceilalti. E cam greu ca tarile din paturile superioare sa se amestece cu plebea. Le inteleg si aprob ratiunile dar nu si ipocrizia. Cata vreme nu se renunta la inechitati Europa nu va ramane decat o adunatura de popoare tinute gramada doar de o idee si de avantaje economice.

Europa nu exista in sine ca o entitate. Este un cor cu 2-3 voci principale care dau tonul iar restul trebuie sa acopere si sa nu iasa prea mult in evidenta. Dar ce te faci cand cineva din cor mimeaza cantecul sau canta pe langa sau vrea voce principala? Ii pui mana la gura? Pai nu prea ca daca faci asta se supara si pleaca din cor :).

Cata vreme nu exista unitate in decizie si sanctiune pentru dezertare-n front tot ce va fi uniunea este o idee buna prost implementata. Un aparat birocratic imens, complet inutil si cu un mare consum de resurse. Totodata, pe plan politic UE nu exista si convingerea mea este ca nu va exista niciodata. Nu va exista din doua motive destul de evidente: SUA vor face orice sa opreasca o astfel de constructie si orgolii prea mari impiedica cedarea suveranitatii unui stat Franta sau Germania pentru o conducere care va trebui sa fie heterogena. Are prea multe capete care nu pot lua singure decizii in probleme punctuale. Exista organisme paralele care trebuie sa coexiste si pentru asta se fac compromisuri de ambele parti, ceea ce duce la pierdere de timp si resurse.

Ideea de Uniune Europeana a surescitat multe spirite si ideea unui spatiu liber de comert a dat un sut in fund tuturor economiilor din zona. Daca totul se rezuma la o uniune economica probabil ca ar fi mers ca uns, dar oriunde sunt bani de invartit  trebuie sa existe si decizie politica. Iar decizia politica trebuie sa fie unica si unanim acceptata din momentul in care a fost luata si validata de o institurie legislativa. Poate criza va fi un Fat-Frumos venit calare pe un cal alb sa taie din capetele balaurului. Primul pare ca a fost Grecia ca e cam palida la fata, iar palosul pare sa fi atins putin atat Spania cat si Italia. Dar nicio problema, o sa vina Captain America si o sa bage sabia jedi drept in inima.

Transformarea Europei intr-un stat politic omogen si piramidal poate fi o lectie importanta pentru viitorul omenirii. Nu putem evolua cu adevarat mai departe decat daca va exista o singura conducere globala, iar criterii de etnie, nationalitate, religie sa devina irelevante. Poate m-am uitat prea mult la Star Trek, dar experimentul Europa ar putea fi pasul spre o lume mai buna.

Hopaaa, se sparge buba

Sursa imaginii.

Cică zice că vine sfârşitul lumii. Moare capitalismul, se destramă economia mondială, ne cotropesc chinezii, apare Godzilla la Fukushima, SUA intră în imposibilitate de plată şi dacă ne uităm la "The day after tomorrow" vine şi era glaciară.

O să trecem la o nouă formă de organizare politico-statală? Dacă ne uităm de-a lungul istoriei, formele de organizare tind să evolueze odată cu noile curente filozofice. Şi, cum filozofia care este acum pe val se cheamă politically correctness, mă aştept ca următorul mutant organizaţional de la acest ţâţ (cu plural ţâţe) şă-şi sugă laptul (cu plural lapte).

Distrugerea capitalismului este o evoluţie firească în contextul actual, şi-a făcut treaba, ne-a adus până în punctul de bunăstare şi evoluţie în care regulile lui nu se mai pot aplica. Statul capitalist se bazează foarte mult pe o piaţă liberă, pe un stat puternic care funcţionează ca un arbitru între jucătorii economici şi pe concurenţă. Democraţia suprapusă peste statul capitalist a dat inevitabil nastere statului socialist. Politicul şi-a cumpărat puterea printr-o falsă bunăstare, o mită prea apetisantă pentru cei slabi pe spinarea celor puternici. Bunăstarea obţinută gratuit este tentantă pentru oricine şi atunci motivaţia pentru a-ţi menţine competitivitatea pe piaţă scade. Concurenţa politică a făcut ca serviciile sociale să fie din ce în ce mai darnice, iar statele pentru a putea face faţă au creat datorii publice şi au mărit taxele. La rândul lor, jucătorii economici au reacţionat mutându-şi centrele de producţie spre pieţe mai ieftine, totul/orice pentru a produce mai mult şi mai ieftin, mărind şomajul în ţările de origine şi sporind stresul pe un buget social cu din ce în ce mai multe lipitori în juru-i. Un cerc vicios accentuat de mărirea speranţei de viaţă şi reducerea natalităţii.

Dar lovitura de graţie nu va veni de la acest dezechilibru: creşterea consumului de capital şi scăderea puterii de producţie ci de la încercarea de şablonizare şi de egalizare a celor ce nu sunt egali. Politicul actual nu a înţeles nimic din greşelile comunismului: un academician nu este egal cu un bielă-manivelă. Nu sunt şi nu vor fi niciodată. A încerca să-i faci egali din toate punctele de vedere creezi frustrări în ambii pentru că sistemele lor de valori sunt fundamental diferite. Politically correctness-ul nu rezolvă problema diferenţelor, doar o ascunde sub preş prin ipocrizie generând astfel refulări ulterioare de genul celor din Norvegia. Ţări cu un nivel ridicat de naţionalism şi xenofobie vor avea mereu un mare potenţial de acte violente. Iar piatra de mormânt va fi actualul sistem electoral care în acest moment este unul falimentar. Votul, în mod ideal, reprezintă cedarea de bunăvoie a dreptului de reprezentare din partea unui om de rând către un ales. Dar ce am de făcut când niciunuia dintre cei prezenţi pentru a fi aleşi nu doresc să-i cedez dreptul de reprezentare? Mă supun  unei majorităţi minoritare? Obţinerea unei majorităţi absolute din masa electoare ar fi fost mai echitabilă coroborat cu posibilitatea de refuz real al votului (neparticiparea/votul nul/votul anulat nu sunt forme de refuz ci de înglobare într-o majoritate relativă care posibil să nu reprezinte). Această portiţă de sistem a permis politicului acces mult mai facil la putere şi o autismizare a clasei politice. Distanţarea în acest fel dintre electorat şi aleşi a creat frustrare faţă de un sistem care pune tot mai multe taxe pentru a face ceea ce omul de rând nu are nevoie şi care se simte furat, păcălit şi obligat să fie egal cu cel care i-a fost secole inferior şi pe care îl consideră inferior prin comportament, prin sistem de valori, educaţie.

Toate nemulţumirile generate de aceste erori sistemice vor exploda, iar ăştia din vest chiar ştiu să facă mămăliga să explodeze. Sa dea ucigă-l toacă să-i apuce pe francezi revoluţiile că ăştia nu ştiu şi nu le trebuie multe :).