Căutând imaginea potrivita pentru postarea asta am dat peste un articol care tratează un subiect foarte apropiat. Şi, pentru că mi-a plăcut, vi-l recomand cu căldură. Luaţi d-acilişea.
Am fost tentat să aleg titlul: România - ţară de cerşetori, dar pentru că nu am vrut să încing tărâţa în Arim am optat pentru un titlu mai diplomat.
Şi acum să trecem la treabă. Unul dintre filmele mele preferate este Filantropica. De ce? Pentru că pătrunde destul de adânc în filozofia neamului românesc. Cum necum ne-am obişnuit cu mâna întinsă. Ne-am obişnuit ca o autoritate să ne raţionalizeze ceea ce este al nostru şi în loc să luptăm pentru dreptul fiecăruia, cerem. Cineva trebuie să ne rezolve problema pentru care noi cerem. Trebuie să vină ordinul de sus, noi suntem prea proşti să ştim ce avem de făcut, chiar dacă stă în puterea noastră.
Mulţi îşi pun ochelari de cal şi mândrie de fecioară neprihănită când suntem asociaţi cu cerşetorii. Este un fapt real că sunt mulţi cetăţeni români care pleacă în străinătate la ciordit şi cerşit. Dacă ne ascundem în spatele unei mândrii prost înţelese ăia nu dispar. Din contră, se înmulţesc ca iepurii, ca au nevoie de materie primă pentru cerşit şi un copil nu rămâne sugar o veşnicie. De ce mi se pare ipocrizie să ne oripilăm în faţa cerşetorilor? Pentru că şi noi suntem la rândul nostru cerşetori, de o altă manieră, evident.
Statul român cerşeşte la americani puţină bunăvoinţă de vreo 10 ani: mai o autostrada, mai o bază militară, mai un FMI, mai nişte carne de tun în Irak sau Afganistan poate poate primim şi noi ceva. Am cerşit şi la UE o aderare mică, ne-am rugat în toate felurile să ne primească şi pe noi acolo, le-am acceptat toate condiţiile, că poate ne dă şi nouă ceva (vorba postului de mai sus).
Dar nooo, asta fac politicienii, noi muncim din greu pentru bucata noastră de pâine... Dar subvenţii pentru căldură vrem, nu? Subvenţii pentru transport în comun vrem, nu? Subvenţii pentru medicamente vrem, nu? Dacă ceva poate fi gratis să fie. Îmi aduc aminte de bătaia care a fost la un supermarket în Iaşi pentru că se dădeau gratuit nişte ştifturi de bormaşini (şi cei care le luau nici măcar nu aveau nevoie de ele), iar la câteva zile mai târziu, după cum spunea Gândul, sindromul "bormaşina" s-a repetat la Braşov. Prin toate modalităţile posibile vrem ca statul (sau cineva) să ne dea "cât mai gratis". Iar dacă nu ne dă facem scandal şi ne ducem cu mâna întinsă la politicieni. Şi asta tot o formă de cerşetorie este. "Ca să cerşeşti nu trebuie să te îmbraci în zdrenţe". Chiar şi jucatul la loto este tot o mână întinsă, către divinitate (iar la noi chiar se joacă la loto). Şi poate că de la divinitate ni se trage. Cum poporul român este foarte credincios, în Tatăl Nostru zice aşa: "Pâinea noastră cea de toate zilele/Da-ne-o nouă astăzi".
Iar la noi cerşetoria nu este problemă de supravieţuire, e pur şi simplu lenea de a munci. E mai uşor să iei ceva de-a gata decât să pui osul la muncă. Şi câteodată şi atunci întrebi: Muieţi-s posmagii?
Şi acum să trecem la treabă. Unul dintre filmele mele preferate este Filantropica. De ce? Pentru că pătrunde destul de adânc în filozofia neamului românesc. Cum necum ne-am obişnuit cu mâna întinsă. Ne-am obişnuit ca o autoritate să ne raţionalizeze ceea ce este al nostru şi în loc să luptăm pentru dreptul fiecăruia, cerem. Cineva trebuie să ne rezolve problema pentru care noi cerem. Trebuie să vină ordinul de sus, noi suntem prea proşti să ştim ce avem de făcut, chiar dacă stă în puterea noastră.
Mulţi îşi pun ochelari de cal şi mândrie de fecioară neprihănită când suntem asociaţi cu cerşetorii. Este un fapt real că sunt mulţi cetăţeni români care pleacă în străinătate la ciordit şi cerşit. Dacă ne ascundem în spatele unei mândrii prost înţelese ăia nu dispar. Din contră, se înmulţesc ca iepurii, ca au nevoie de materie primă pentru cerşit şi un copil nu rămâne sugar o veşnicie. De ce mi se pare ipocrizie să ne oripilăm în faţa cerşetorilor? Pentru că şi noi suntem la rândul nostru cerşetori, de o altă manieră, evident.
Statul român cerşeşte la americani puţină bunăvoinţă de vreo 10 ani: mai o autostrada, mai o bază militară, mai un FMI, mai nişte carne de tun în Irak sau Afganistan poate poate primim şi noi ceva. Am cerşit şi la UE o aderare mică, ne-am rugat în toate felurile să ne primească şi pe noi acolo, le-am acceptat toate condiţiile, că poate ne dă şi nouă ceva (vorba postului de mai sus).
Dar nooo, asta fac politicienii, noi muncim din greu pentru bucata noastră de pâine... Dar subvenţii pentru căldură vrem, nu? Subvenţii pentru transport în comun vrem, nu? Subvenţii pentru medicamente vrem, nu? Dacă ceva poate fi gratis să fie. Îmi aduc aminte de bătaia care a fost la un supermarket în Iaşi pentru că se dădeau gratuit nişte ştifturi de bormaşini (şi cei care le luau nici măcar nu aveau nevoie de ele), iar la câteva zile mai târziu, după cum spunea Gândul, sindromul "bormaşina" s-a repetat la Braşov. Prin toate modalităţile posibile vrem ca statul (sau cineva) să ne dea "cât mai gratis". Iar dacă nu ne dă facem scandal şi ne ducem cu mâna întinsă la politicieni. Şi asta tot o formă de cerşetorie este. "Ca să cerşeşti nu trebuie să te îmbraci în zdrenţe". Chiar şi jucatul la loto este tot o mână întinsă, către divinitate (iar la noi chiar se joacă la loto). Şi poate că de la divinitate ni se trage. Cum poporul român este foarte credincios, în Tatăl Nostru zice aşa: "Pâinea noastră cea de toate zilele/Da-ne-o nouă astăzi".
Iar la noi cerşetoria nu este problemă de supravieţuire, e pur şi simplu lenea de a munci. E mai uşor să iei ceva de-a gata decât să pui osul la muncă. Şi câteodată şi atunci întrebi: Muieţi-s posmagii?
