Mediocratia din Congo

Sursa imaginii.

Cine isi uita istoria este condamnat sa o repete. La fiecare patru ani electorali picam intr-o amnezie profunda si votam cu partea posterioara orice promisiune ce sufera de flatulenta electorala. Si cand ma gandesc ca anul asta iar mancam fasole ma apuca groaza ca de data asta nu o sa se lase doar cu gaze, pe deasupra o sa ne si stricam la burta ca e alterata rau mancarea.

Cu riscul de a fi declarat partizan de baricada pro uciga-l toaca (ca in ziua de astazi daca nu ai opinie contra esti pro) o sa rememorez cateva momente din istoria ultimilor 8 ani si sa judecam apoi cine, ce si cum.

2004 - presa si vocea societatii civile erau sugrumate de regimul Nastase, tinerii si internetul strigau: decat cu Bombo mai bine-n Congo (sa nu uitam ca cei care erau atunci in PSD in sistemul monstruos sunt inca in Parlament raspanditi strategic - s-a schimbat culoarea a ramas sistemul).

2004 - Stolojan este inlaturat miseleste de la conducerea PNL dupa ce a readus partidul in lumina reflectoarelor

2004 - alianta DA castiga presedentia si da nastere unui mare val de speranta si entuziasm pentru un Guvern democratic si mult mai putin corupt decat cel precedent.

2004 - solutia "imorala" aduce alianta la guvernare.

2005 - se pierd luni de zile pentru inlaturarea lui Nastase de la camera deputatilor.

2005 - Guvernul se bucura de sprijinul si increderea populatiei si a societatii civile.


2005 - Inundatiile masive pun in evidenta starea jalnica a infrastructurii tarii si abuzurile facute in administrarea lacurilor de regularizare a cursurilor pe raurile mari.

2005 - PD vrea anticipate, Tariceanu se razgandeste in ultima clipa - prima fractura in alianta - sistemul soptitorilor inca functioneaza.

2005 - 2006 -  tot mai multe contre Basescu - Tariceanu, episodul Patriciu si tentativa esuata de fuziune PD-PNL. Se rateaza sansa polarizarii doctrinare in doar doua partide politice. Ruptura definitiva in alianta - sistemul functioneaza.

2007 - Romania intra in UE, PD e dat afara de la guvernare, crestere economica, biletelul roz, razboi pe toate fronturile intre presedinte si premier. Guvern minoritar PNL guverneaza condus din spate de PSD. Sistemul a triumfat.

2007 - Basescu e suspendat la initiativa lui Dan "Felix" Voiculesc dar ramane in picioare la referendum. Sistemul peirde o batalie dar razboiul continua.

2007 - Imperiul contraataca - formarea PLD - rupt din PNL.

2007 - alegerile europarlamentare sunt castigate de PD si PLD pe valul simpatiei dupa suspendare si pe referendumul de uninominal.

2007 - PD si PLD fuzioneaza si devin PDL.

2008 - criza incepe sa se simta in Europa, liberalii maresc salarii si pensii (an electoral)

2008 - se voteaza cresterea salariilor profesorilor cu 50% - PNL se opune vehement

2008 - legea electorala a uninominalului este manipulata de PSD si PNL.

2008 - alegerile parlamentare sunt castigate de PDL la limita fata de PSD.

2008 - alianta PDL - PSD pentru guvernare.

2009 - PDL intra la guvernare cu PSD - primele saptamani se face impartirea administratiei ca impartirea Europei intre Stalin si Hitler

2009 - guvernare cu multe balbe si acuze. PDL detine primul ministru si cabinetele de forta (economie, finante), PSD (interne) se comporta ca un partid de opozitie criticand constant guvernul.

2009 - EBA este aleasa europarlamentar ca independent printr-un proces cel putin suspect in care e implicat PDL.

2009 - Ridzi e data afara din guvern si este gasita vinovata de comisia Orban de deturnare de fonduri.

2009 - Se incearca anchetarea Elenei Udrea dar fara succes.

2009 - mirosind rost de castig electoral in urma demiterii ministrului de interne, PSD iese de la guvernare si lasa PDL in minoritate. Monstruoasa coalitie il demite pe Boc I. Sistemul functioneaza din nou.

2009 - cu primele efecte ale crizei puternic vizibile, an electoral si criza politica, Romania o ia la vale foarte rapid.

2009 - Opozitia vine cu propunerea Johannis ca premier, Basescu refuza invocand interese necurate din partea sustinatorilor lui Johannis.

2009 - Romania ramane luni intregi cu un guvern interimar minoritar si impotent in fata efectelor crizei. Haosul politic deterioreaza mediul economic. Sistemul simte ciolanul aproape si nu vrea sa cedeze.

2009 - alegeri prezidentiale, Geoana pierde la limita, Basescu este reales presedinte.

2009 - PSD cere renumararea voturilor si anularea alegerilor cu reclamatii la forurile europene. Basescu ramane in continuare presedinte

2010 - urmand un val de demisii din PSD se formeaza UNPR care intra la guvernare cu PDL, UDMR si minoritati.

2010 - cu majoritate fragila PDL isi impune oamenii la camera deputatilor, la curtea constitutionala.


2010 - Dan Voiculescu primeste verdict definitiv de informator dar nu demisioneaza din Parlament.

2010 - Guvernul Boc isi asuma raspunderea pe banda rulanta pe legi in parte neconstitutionale si nedezbatute public generand multa iritatie in randul opozitiei care nu mai poate bloca in comisii legile.

2010 - Proteste ale sindicatelor fara consecinte reale.

2011 - Guvernare cu stangu-n dreptul, reduceri de prime salarii, scadere a nivelului de trai.

Intrebarea pe care ar trebui sa o punem dupa toata aceasta istorie este: Io cu cine (hac), ma scuzati, io cu cine votez (hac)? Pentru ca indiferent cand de diabolic este unul facut sa para acum, rand pe rand au fost toti   si sus si jos, au fost toti urati si aclamati. Pentru mine matematica e simpla:

- PSD - cand a fost la putere s-a intins ca o caracatita peste Romania (Sechelariu, Mitrea, Serban Mihailescu, Nastase s-au imbogatit nejustificat de mult in guvernul PSD). Iliescu, criminalul de la '89 reprezinta kintesenta regimului oportunist, soptitor si aservit rusilor, o relicva a kgb-istilor de altadata. Vreau sa merg inainte nu inapoi. Cu Geoana am avut o speranta ca partidul poate sa devina ceva modern si sa se scuture de tot trecutul. Dar pe domnia lui Geoana tot ce s-a intamplat a fost ca in partid au intrat banii clanurilor tiganesti din Ferentari prin intermediul lui Vanghelie, iar partidul a deraiat in mediocritate si circ. Ponta este prototipul parvenitului, un Tanase Scatiu modern care s-a casatorit cu Daciana Sirbu pentru a accede mai usor in forurile inalte ale partidului. Un fund prea mic pentru un scaun prea mare, o minte prea mica pentru a fi lider, discurs prea vulgar pentru a fi diplomat.

- PNL - fostul partid de buzunar al lui Dinu Patriciu, actualul partid de lesa al lui Dan Voiculescu. Pe vremea guvernarii Tariceanu au profitat de economia umflata cu pompa de piata imobiliara si nu au investit in nimic sustenabil, in niciun proiect de infrastructura. Crin Antonescu mi se pare lipsit de substrat. Limbajul vulgar, discursul demagogic si lipsit de orice acoperire faptica nu ma vor convinge niciodata sa-i dau vreun vot. Chiulul din Parlament imi spune clar cat de serios este domnia sa referitor la indatoririle la locul de munca.

- PDL - un partid care precum un bulldog atunci cand a apucat a musca nu mai da drumul ciolanului. De cand au ajuns la putere (2009 - de atunci putem vorbi oficial de PDL) nu a renuntat niciodata la os, indiferent de situatia tarii, de conjunctura interna sau externa. Limbajul de lemn, lipsa de imaginatie, oamenii fara coerenta care sunt pusi in pozitii de conducere ma indeparteaza de orice tentativa de a-i vota. Cat despre Boc, ma astept sa aiba pe unul dintre secretarii de stat tot timpul cu o maturica in urma lui sa adune rumegusul :).

- Dan Diaconescu - doar daca o include pe Elodia in programul de guvernare.

Din pacate Alba ca Zapada nu a aparut, a mancat-o lupul. Este mare nevoie de un partid ideologic (care sa nu se schimbe ca sosetele), nu de partide om. PSD e partidul lui Ion Iliescu, PNL - al nimanui (tocmai de aceea e acum in USL pentru ca nu mai are nicio identitate), PC al lui Dan Voiculescu, PDL al lui Traian Basescu. Si in afara de ideologia partidului este nevoie de oameni care sa fie in primul rand diplomati si in al doilea rand sa fie specialisti, oameni care sunt acceptati in domeniile in care activeaza drept (foarte) buni specialisti. Am obosit sa-l aleg pe cel mai bun mediocru. Vreau sa votez un om de calibrul lui Dacian Ciolos sau Bogdan Aurescu sau Mihai Razvan Ungureanu, oameni care au realizat ceva in viata nu doar impins tava  pe la partide.

Despre Energie

...100 de puncte pentru cine poate să definească energia.


Fără să fac o reducere prea mare, aş avea curaj să estimez că răspunsurile se vor împărţi în două categorii: unii care se gândesc la definiţiile din liceu gen potenţialul asociat cu nişte forţe, lucrul mecanic sau puterea, etc. Şi unii care or să zică, precum în Caragiale: ”energia e care curge”. Desigur, că şi muzica ”e care curge”, dar şi apa. Sau lotusul, lotusul e energie. Şi mă surprinde cum toată lumea vorbeşte cu o uşurinţă uimitoare despre ceva ce nu ştiu exact ce e.


Deci dacă spui ”energie” toată lumea înţelege. Sau nimeni nu întelege. E acelaşi lucru.

Astăzi am avut tensiunea crescută să am o conversaţie cu o cunoştinţă care face terapie energetică. Adică, în numele unei experienţe ”practice” de câţiva ani, în contextul unei pregătiri deloc medicale / teologice / metafizice, persoana a ajuns să aibă în tratament ”energetic” pe nişte oameni bolnavi de cancer. Pe mine asta m-a şocat la culme, din mai multe motive.

• Persoana (”curatorul”) credea sincer că persoanele tratate fac progrese. Defapt, persoanele care ştiu că sunt tratate fac progrese. Recunoaşte că placeboul există (noroc cu el!), şi îmi dă un apropos că medicamentele tratează cauzele bolii, iar companiile farmaceutice au ca scop sa dovedească (,) că placeboul e mai prost ca medicamentele lor. Deci, cu alte cuvinte, medicamentele sunt testate şi e arătat că pot să funcţioneze mai bine decât aleator, dar el, curatorul, preferă să se bazeze pe tratarea sursei problemei, care nu e adresată de medicamente. Dar placeboul e bun. Deci, la ce folos tratezi sursa, dacă te bazezi pe placebo? Defapt, te joci cu viaţa fraierului care te crede că eşti mai bun decât aerul, sau decât o linguriţă de zahăr pe stomacul gol dimineaţa, în zilele pare. Dacă amărâtul are cancer, well, asta e. Dar tu trebuie să îi arăţi că ştii ce faci. Pe banii lui, desigur.
• Dacă are pacientul cancer şi vine la masaj energetic, nu trebuie să renunţe la chimioterapie. Adică dacă tot faci o treabă, de ce să nu faci două? Desigur, dacă se face bine amărâtul, o să fie datorită masajului energetic, nu chimioterapiei!
  
• Apogeul în a fi ”curator energetic”, mi s-a dat ca exemplu, este să îţi vină în minte denumirea ştiinţifică (adică medicală, unde medicina = adversarul) a diagnosticului pacientului, fără ca tu să ai pregătire medicală. Adică dl. Xulescu, suferind de, să zicem, deviaţie de sept, se duce la cabinetul energetic, îi este aplicat un masaj energetic special, şi după ce ”curatorul” se concentrează puţin, bing! ”Domnule, dumneavoastră aveţi o deviaţie acută de sept, dar pentru că nu ştiu exact ce e aia, o să vă aplic acordajul Angel Light, şi vă veţi simţi mult mai bine”. Small print: ”în caz contrar vă puteţi adresa unui medic generalist”.
• ”În momentul în care înveţi terapia energetică, ajungi să vezi prin haine, prin carne, şi vezi Energia. Asta nu poate oricine, dar eu am reuşit.” Defapt persoana în cauză mi-a făcut şi mie o caracterizare energetică a prezenţei electronice, şi a reieşit că am, citez, ”stomacul cam negru, ovar stâng polichistic, şi rinichiul stâng leneş”. Asta pentru că e foarte comun, 80% dintre oameni (femei, sper) au simptome la fel. Era cât pe-aci să am şi burtă, dar pentru că asta ştiu clar că nu am (sic), am scapat de aşa diagnostic! de data asta! nu de alta, dar curatorul cu pricina nu m-a văzut de ceva vreme, se mai schimbă omul...
  
• confruntat cu argumentul că masajul energetic nu e prea dovedit benefic de comunitatea ştiinţifică, curatorul a râs mult. A zis că normal că nu e dovedit, pentru că nimeni nu ar fi de acord cu aşa descoperire! care ar revoluţiona pe tot şi toate. Şi asta pentru că există o conspiraţie mondială. Tot aia care este împotriva invenţiilor româneşti pro-mediu (o maşină ecologică) tocmai pentru că petrolul trebuie să curgă în continuare. Trebuia oare să mă aştept la alt pseudo-argument, care mai mult te bagă în ceaţă?
• curatorul, deşi aparent calm, mi-a zis că eu nu ştiu nimic despre viaţa reală, pentru că eu lucrez într-un birou. Energia, se pare, nu curge şi pe acolo. El, în schimb, lucrează în viaţa reală, acolo unde vin la el oameni cu probleme reale, pe care el, din iubire, încearcă să le rezolve. Pentru că spre deosebire de mine, care nu aş ajuta cu nimic pe un cerşetor de pe stradă care moare de foame, el ar încerca să îi salveze viaţa lucrând la sursa problemei.
  
• curatorul admite că îşi pune la bătaie siguranţa sa, înţeleg, energetică, cu fiecare caz nou. Hmmm, asta nu mă încântă să mă duc la el, dacă are un infarct energetic cu o sedinţă înainte să mă vindece, după ce am plătit?!
  

E absolut clar, şi e redundant să mai o spun şi eu, că terapia prin vizualizarea bolii sau te miri ce altă găselniţă, nu sunt demonstrate ştiinţific. Referinţa la un oncolog american, pe care am primit-o ca să ”studiez, dacă tot mă pasionează”, are nişte post-referinţe la unii care au încercat să refacă experiementul şi nu le-a ieşit nimic.

Afacerea are clienţi tocmai pentru că 1) placeboul există, 2) oamenii cred, şi 3) ceea ce le spune curatorul oamenilor este, ca la ghicitoare, sau ca în horoscop, ceva general ce se aplică tuturor. Se bazează pe ”80%”, pe măsuri absolute. Pe câmpul energetic ”la forma lui ideală”. Păi da, dar unde ştii care e forma ideală, dacă nu ai cunoscut persoana? asta presupunând că 1) poţi să faci ceva, şi 2) ştii ce faci.

Curatorul fie se enervează când îl iei cu argumente raţionale, fie foloseşte smiley-uri care râd isteric. Asta nu e de bine, mai ales dacă e declarat că vindecă prin meditaţie şi iubire. Sunt curioasă, apropos de asta, ce părere ar avea un preot despre vindecarea energetică. Aşa, de curiozitate copilărească.


Una peste alta, vreau să închei punerea asta la colţ cu două afirmaţii. Prima: ”Kids, don't try this at home” şi a doua, că înainte de a vă duce la vreun doctor, să nu vă impresioneze diploma de masaj energetic emisă de vreun centru european de gâdilat (luată în 2 timpi şi 3 mişcări- energice) mai mult decât una de la medicină pentru 6 ani + 2.

Desigur, sunt dispusă să îmi schimb părerea şi lupta asta atunci când voi vedea articole unde e demonstrat cinstit, ştiinţific, că un număr semnificativ de pacienţi cu aceleaşi probleme sunt vindecaţi de masajul energ(et)ic semnificativ mai bine decât cu medicina pe care o avem de câteva sute de ani, încoace. Că nu de alta, dar Energia e de când lumea. Defapt Energia dacă e peste tot, trebuie să fie şi în Medicină... Hmmm, chiar aşa...

This time it happened to me too

...that I was about to be scammed. Really stupidly if I look back, but the impression that you have on the spot is different. Here's what happened:

Some weeks ago I had put up an ad on ebay about a device that I wanted to sell. Nothing had happened until today, when the ebay guys have sent me a note that I will have either to take the ad out, or repost it. So I took their advice, and no sooner had I reposted it (the just-in-case / doesn't hurt approach) than I got an email for somebody! Yay! The person wanted the device for its last price, made no comments, and when I said that the process will take a while, the person insisted that I send her (it was a she) just the stuff that I have with me. And ASAP, and she was giving me a generous 60 euro for the shipping to the UK! I said, hm, nothing bad so far. So at her request, I sent her the bank details of my account (harmless) and waited. What happened next was a bit more interesting: the person's bank, apparently, sent me 2 emails to tell me that they would release the agreed sum only when I send to the bank the shipping order code for the device. And that was supposed to be done in 5-6 hours!

Apart from the fact that "hey, that's some nerve there: I have the device, I send it ASAP, and I still risk of losing both the device and never getting the money" , I realized the email address was kind of strange - the domain, instead of ending with .com, ended with .net, and instead of containing the bank name, had a conspicuous "officeemail" in the body. So that triggered a little alarm... So I looked at the emails again, and noticed:

1. lots of spelling mistakes / typos
2. the name of the bank (Scotiabank) was written sometimes in one word, sometimes in two
3. lots of capital letters
4. the CEO was thanking me for the service, but his name didn't correspond with the name of Scotiabank that Google gave me
5. how in the world could a bank verify the shipment number that I give them without knowing what service provider I used?
6. how in the world could a bank care so much about the process and need the code, in the first place?
7. the picture banner contained references to the 175th anniversary of the bank, but ... that was in 2007!
   

I would indeed have fallen for the CEO saying thanks in the end, it's true and I admit it. But the other details caught my eye. The truth is, still, that mostly connaiseurs would know about these things, but not a normal person who's new to this game. And I was also lucky - these possibly Nigerian guys were sloppy. They left out so many glitches, that the more time I spend looking at the actual emails, the more other glitches I find.

So the question is what would have happened had the bad guys not been so sloppy? If you eliminate the typos, and the CEO, and the picture banner that wouldn't load just right -- basically, the things that were about form and details, then what would be left?

• the connection between a bank transfer and a shipment order (since when bank transfers can stop depending on another person than the one who sends the money?)
• the impossibility to verify the correctness of the shipment number that I would have supplied
• the email address that looked strange, unfit for a bank.

I don't know which of these points you or anybody else would be trapped in. Or would be not. But I was thinking what are, in general, the non-technical ways of thwarting social engineering or ...stupidity (!) when it comes to these things online, because I know a lot of people who would be fooled easily. Actually I also know people who are really pro-s and they were almost fooled e.g., a friend of mine from Ipswich got at some point a popup window that looked ok, saying that he needs to click there if he wants the McAffee virus signatures to be updated. He had almost clicked, when he realized - wait a minute, I don't have McAffee installed on this computer! and indeed it was a cool malware that had slipped in. So overall, malicious attempts tend to be much smarter by the day.

So, if I were to start a list of what to look for and what to do when you are in such a situation, I would put there:

• the "this feels spooky" approach, also knows as intuition. If you 'feel' there's something fishy, don't do what they tell you until some time passes and you get some proofs that the action will be authentic. Problem: when your intuition says "go for it!".
  
• the "better if he makes the effort first" approach, in cases like ebay. You risk less if you get the other pay or send you the object first, but if you are malicious, well, doesn't work. Problem with this approach: even if both parties are honest, there can be a deadlock when one waits for the other to make the first step.
• the "check out for the hologram" approach. This works well with (bank)notes, but less well with emails. But if you have an email, then you can look for signs of authenticity like references, signatures that are not plain text or pictures, links. Problem with this approach: you can spoof references, you can spoof links easily, and even a lawful signature can have a bug that renders it fake for no real reason. But you need to look for something concrete other than "because this person says so".
• the "check out for legitimate contact data" approach. It's more difficult to spoof domains that are already taken, but true, not impossible.
• the "common sense in the real world" approach, or what guarantees can they give me that I won't end up with nothing. This is seldom easy, and technology-wise, not yet attainable...
  

What else would *you* add to the list draft?

Vreau sânge!!!

Sursa imaginii

A ajuns. Dacă nu cuţitul la os măcar răbdarea la limită. Şi cu cât politicienii întind mai mult de coardă cu atât descoperim cât de elastică e rabdarea. A românului bineînţeles.

Prezumţia de bun simţ nu funcţionează la nivelul politic. Chiar dacă o să sune a clişeu de spălare pe creier de la tembeliziuni o să spun că Băse e cel mai mare rău care s-a petrecut politicului şi implicit poporului român. De ce spun asta? Pentru a ridicat bădărănia şi tupeul la nivel de politică de partid. Iar dacă scopul ar fi fost pescăi şi tulbur apa ca să prind peştele cel mare ar mai fi fost ceva. Din păcate marinarul nu e neapărat şi bun pescar şi nu ştie că în apă tulburată nu se mai prinde peşte. În urma lui toţi pescarii au murit de foame şi în locul lor au venit băieţii cu plasa de au curăţat toata balta de peşte.

De ce vreau sânge? Pentru că poporul ăsta geme. Geme şi zace. O piftie care tremură de frică să nu se rupă. E nevoie de evenimente deosebite pentru a ne da seama ce putere ascundem în noi. Dar de frică să nu ne-o fure cineva o ascundem la locul ei imediat ce credem că nu ne mai e de folosinţă. Şi devenim din nou măgarul de bătaie şi povară al unui cioban beţiv care pierde toate oile bune în faţa lupilor şi ursilor.

Urmăream mai acum ceva zile o emisiune în care erau invitaţi câţiva profesori sociologi. Emisiunea o sa o postez mai jos, în măsura în care ea va mai fi disponibilă pe site-ul realitatea. Şi pentru că deşi există oameni care vor să facă ceva dar impotenţa dispersării şi lipsei lor de coeziune provoacă mai mult frustrăti decât efecte, singura soluţie rămasă e: la arme flăcăi. Dacă pentru Mugur Mihăescu soluţia este un partid, pentru mine e un comando de lunetişti. Şi cine n-are curajul să-şi apere competenţa prin onoare să onoreze viaţa prin moarte.

Păi ce e asta ori noi ori ei!

Vizionare plăcută:

Neocomunismul şi catatonia românilor

Sursa imaginii

Revoluţia a fost o minciună. Cine încearcă să mă contrazică este mult prea naiv sau prost informat. La momentul respectiv românii aveau sete de sânge. Exista multă ură acumulată în ani de zile de tocit coatele la cozi. Cu toate astea poporul român de capul lui nu s-ar fi răsculat niciodată. 

Din umbra celui mai iubit fiu al poporului (care paradoxal era şi tatăl poporului) s-au ridicat locotenenţii însetaţi de putere. Şi ce altă finalitate mai potrivită decât vărsarea de sânge a mii de nevinovaţi putea să aibă domnia "tiranului". Dacă ar fi fost altfel ar fi fost anormal şi lumea ar fi devenit suspicioasă. Aşa morţii au alimentat turbarea poporului care a început să adulmece fumul de sânge ars. Dezinformarea corect coordonată prin televiziune şi reţelele de răspândaci a garantat succesiunea puterii în sânul aceluiaşi grup din (spatele) PCR care a executat şi eliminarea lui Ceauşeşcu. Şi în felul ăsta in '92 toţi puradeii de pe stradă strigau în gura mare: Boşorogii fără dinţi vor s-ajungă preşedinţi. Iar ăsta e doar un exemplu simplu de cât de eficientă a fost manipularea.

Asta s-a întâmplat acum 20 de ani. Şi mulţi (chiar şi Silviu Brucan) ar spune că e o perioadă suficient de lungă pentru vindecarea rănilor comunismului şi să trecem la reconstruirea lucrurilor pierdute în cei 50 de ani de istorie neagră. Numai că nu e cazul. Au trecut anii proorociţi şi România încă înoată în mâlul produs de excrementele şi defecaţiile sistemului apus. Locotenenţii, care au luat steagul de la "marele" conducător, în căutarea de a-şi permanentiza puterea, folosindu-se de pârghiile încă eficiente ale regimului comunist au reuşit să-şi aroge drepturi şi puteri nelegitime sau nelegale sau nevăzute şi au lăsat haosul să cuprinda ţara pentru că în hărmălaie un om care îşi cunoaşte ţinta ajunge la ea neobservat şi nederanjat. Băsescu greşea când spunea că politicienii vor liniştea de pe vremea lui Năstase. Nu, politicienii vor hărmălaia din vremea lui Roman când ochii turmei de oi votanţi erau fixaţi pe traiectoria bâtei de miner decât pe legile ce se publicau pe bandă rulantă în Monitorul Oficial şi care împărţeau ţara fără ca nimeni să zică pâs.

Dar în afară de aceşti locotenenţi regimul comunist ne-a mai lăsat două boli grele: lipsa liderilor şi lipsa coeziunii sociale. Iar acestea au fost distruse prin alte doua mecanisme ce au funcţionat pe acelaşi resort psihologic: să moară capra vecinului. Unul dintre mecanisme a fost reţeaua de pârâcioşi iar al doilea, pe cât de simplu pe atât de eficient: statul la coadă. Dacă vrei să dezbini o comunitate le dărâmi încrederea reciprocă şi îi întărâţi, introducând în mijlocul lor o competiţie fără recompensă. Astfel cine cârştigă nu are niciun sentiment de satisfacţie, dar cel care pierde are gustul amar al competiţiei pierdute şi resentimente pe care le va refula împotriva celui care "i-a luat faţa". Atunci când stai la coadă îl vezi pe cel din faţa ta că apucă să cumpere iar tu nu, parcă nu-ţi vine să-l inviţi la un pahar sau la o cafea. Mai rău, dacă îţi intră în faţă parcă ai vrea să-i rupi capul. Mecanismul şoptitorilor a lovit în sentimentul de încredere de care este nevoie într-o societate. Drept urmare oamenii au devenit mai egoişti, mai individualişti şi per total mai răi şi mai neîncrezători. Exact masa amorfă predispusă la manipulare prin anarhie ideologică, socială şi financiară.

Într-o discuţie pe care am purtat-o aici mi s-a spus că boala românilor este căutarea comuniştilor după chiuvetă. Din păcate românul nu-şi caută duşmanii pentru că nu ştie să îi identifice. Se aruncă întotdeaunua pe cel care e portretizat cel mai diabolic. În 96 a fost Iliescu, în 2000 a fost Vadim, în 2004 a fost Năstase, iar din 2008 încoace i-a venit rândul lui Băsescu. Totdeauna poporul ăsta a fost satisfăcut cu capul lui Moţoc iar de Lăpuşneanu nu s-a atins niciodată. Nu întotdeauna soluţiile evidente sunt şi cele mai bune.

În momentul de faţă românul de rând nu are nici viziune, nici ideal, nici determinare, nici reper şi din păcate nici coloană vertebrală care să-i susţină capul sus şi mândru, astfel încât să-şi poată vedea duşmanul. Să vadă că în spatele unei crime (a lui Ceauşeşcu) se ascund criminali mai mari decât cel ucis, iar aceştia n-au vărsat sângele nostru, au vândul sângele copiilor noştri propriilor sublocotenenţi pe care i-au crescut din faşă pentru a le lua locul în subjugarea acestui popor mioritic patronat de alegoria moarte-nuntă. Iar în faţa acestui act de trădare românul este pur şi simplu într-o stare flască aşteptând o minune de undeva de unde nu o să vină niciodată, într-o capitulare tristă semnată de blazarea în faţa eşecurilor de a schimba ceva. Şi aici ne întoarcem la strength in numbers, adică ce a fost distrus de comunişti. Toate eforturile au fost de la bun început sortite eşecului pentru că au fost voci singulare într-un vacarm. Suferinţa de obicei uneşte, se pare că la români nu a fost să fie aşa.

Spune-mi ceva despre ce mănânci...

...şi eu o să îţi spun ceva despre cum eşti.

sau ”You are what you eat”. Oare cât e de adevărat?

Din punct de vedere culinar, am avut norocul să experimentez destul de multe în ultima vreme. Cel mai interesant a fost şocul de a mă întâlni cu bucatele japoneze, ceea ce mi-a deschis apetitul pentru bucătăria asiatică. Dar nu şi fără riscuri, după cum o să vă povestesc.

Obişnuită cu mâncarea italiană de ceva timp, am ajuns pentru un scurt timp în Anglia, după care am fost în Japonia pentru o săptămână. Multă lume mi-a cerut impresii, şi ca să vă spun şi vouă, a fost un şoc aproape pozitiv. Primele zile am fost ok, deşi combinaţia de jet-lag plus o căldură cu umiditate peste 80% (zic eu) dădeau o senzaţie ciudată. Organismul meu era puţin nedumerit. S-a dumerit însă în a patra zi, când, crezând că la micul dejun la hotel chestia galbenă şi moale de pe farfurie e omletă, a concluzionat că e un fel de piure de cartofi cu un fel de maioneză. Şi astfel a făcut uac! Rezultatul a fost că nu am mai ştiut ce să îi mai dau să se liniştească, şi din prudenţă, am ajuns după a patra zi (timp de experimentare, de!, am avut) să mănânc singurele alimente pe care le puteam recunoaşte clar: banane şi bere! Desigur, refuzând majoritatea din bucatele cu adevărat alese pe care le puteţi vedea şi voi, în prima poză de mai sus... (Apropos, prima şi a doua poză de mai sus sunt din colecţia personală)

Mâncarea japoneză era, contrar oricăror aşteptări tip ”ah, ăştia gătesc insecte şi pisici”, absolut excepţională. Un libanez mi-a zis ”am mult mai multă încredere să mănânc ceva japonez, decât orice din ţara mea!”. Deşi nu puteam şti ce mănânc, de cele mai multe ori, am încercat noodle soup cu soia, orez cu alge, sushi / sashimi, sake (!), prăjituri, ceai verde delicios cum nu am gustat pe continent, murături interesante şi combinaţii necunoscute care chiar mergeau. Am avut aceeaşi senzaţie cu mâncarea italiană (nu vă gândiţi la pizza) - şi aş numi acea senzaţie ”rezonanţă gustativă”. Vi s-a întâmplat vreodată să gustaţi ceva (să zicem, caşcaval) simplu, apoi miere (simplă), apoi acelaşi caşcaval cu aceeaşi miere, şi să aveţi o cu totul altă experienţă a gustului? Este foarte interesant. La fel e cu vinul - anumite feluri de vin au un anume gust, cel mai probabil neinteresant, dacă e băut simplu. Apoi, dacă îl combinaţi cu ceva anume, gustul devine complet altul, mult mai interesant...

După ce m-am întors in Anglia, am avut mai mult curaj să încerc mâncare indiană. Foarte interesant, poate nu la fel de rafinat şi simplu ca in Japonia, însă cu siguranţă extrem de variat. Mirodeniile pe care le au indienii sunt într-adevăr, spectaculoase (desigur, e încă nou pentru mine, mai ales că mirodenia comună pe care o pun în toate felurile de mâncare, era ceva ce până de curând, mă cam enerva). Desigur că am avut şi surpriza ca un englez să îmi spună despre Chicken Tikka Massala (poza 3) ”mănâncă cu încredere, ăsta e felul de mâncare tradiţional englez!”.

Şi acum că din Anglia m-am întors în Italia, pot din nou să gust brânză cu miere sau gem, mămăligă cu ciuperci, brânză la grătar, sau fel şi fel de alte aventuri. Sunt curioasă cum o să reacţionez când o să revin în ţară, peste câteva zile.

Dar ceea ce mi se pare ca lasă de gândit este cum de la noi, şi în est în general, nu există altceva străin, ca origine, decât shaorma de la colţ. Defapt discuţia ar avea mai multe idei:

• de ce noi românii nu mergem la restaurant?
• de ce doar turcismele au succes?
  
• de ce nu avem restaurante chinezeşti, sau japoneze, sau libaneze, sau indiene?
• de ce credem că doar noi facem mămăligă? (se leagă de absenţa celor de mai sus?)
  

E oare că oamenii nu au bani să se ducă la restaurant? Că a te duce la restaurant sună chic, şi nu e pentru oamenii de rând? Că shaorma e ieftină? Că nu experimentăm? Că nu avem timp pentru că facem murături în timpul ăla?

Voi ce părere aveţi?

Tot ce zboară se mănâncă

...sau "hai să credem tot ce zic alţii".
De exemplu, mai nou, pectina de măr ajută la absorbţia lipidelor! Cu alte cuvinte, dacă mănânci un măr, rămâi fără câteva (nu se ştie cât anume) din grăsimile pe care le-ai consumat în timpul zilei. Super! Dar de ce să nu mănânci mere, nu sunt mai ieftine dacă vrei să slăbeşti, decât orice medicament - în principiu, chimic? Şi nu numai că reduce, dar mai ales pectina de măr atrage (!) grăsimile ”precum un magnet atrage fierul”! Acum serios, voi credeţi chestia asta? Mai ales că, aparent, zaharurile se pot transforma in grăsimi! Scuză-mă, dar parcă am învăţat în liceu la chimie că nu prea se poate!

În acest caz e vorba despre un balon ”vegetal” care conţine guma Karaya - îl ingerezi, el se umflă în stomăcelul tău de vreo 50 de ori (e viu, la naiba!), şi tu nu mai simţi pofta de mâncare. Aşa că slăbeşti până la un kilogram pe zi! Şi mai eşti şi fericit(ă), zâmbeşti mai mult ca în poza ”înainte”, plus că în poza ”după” ai dinţii mai albi. Dacă însă te uiţi, de curiozitate, pe wikipedia, căutând guma Karaya, vei afla că aceasta conţine în principiu zaharuri (nu prea vrei asta când ţii o cură de slăbire) şi descrierea nu e prea promiţătoare, in legătură cu E416... Întrebarea e dacă îţi pui vreo întrebare!...

...Cred că mi se întâmplă de zeci de ori într-o zi câteodată - mă lovesc de fel şi fel de afirmaţii despre un lucru sau altul, care îmi pun la încercare încrederea si mai ales, scepticismul. Nu merg aşa de departe să le numesc inepţii, totuşi, pentru că fiecare e liber să creadă ce vrea. Noi exemple ar fi:

• dacă mănânci morcov, ai să ai vederea mai bună
• dacă bei alcool în timp ce iei antibiotice, o să o iei razna şi implicit o să anulezi puterea benefică a antibioticului
• dacă porţi nu-ştiu-ce pantaloni scurţi speciali, o să slăbeşti şi o să arăţi precum Cameron Diaz
• dacă iei tinctura X homeopatică, o să fii veşnic tânăr(ă) si frumos (oasă).
  

Am zeci, daca nu sute de exemple... De fiecare dată, prezentatorul crede că a inventat marea cu sarea... Cred, din proprie experienţă, că nu e normal să slăbeşti 1 kg pe zi, şi dacă o faci, e vorba că pierzi doar apă, adică la fel cum o obţii, la fel de uşor o pierzi (reciproca e desigur valabilă). Cu morcovul nu credeam, până când am citit de curând că a fost, la origine, un joc declanşat între englezi şi nemţi în al doilea război mondial, în legătura cu precizia de a localiza inamicul pe timp de noapte(!). Homeopatia, pe de altă parte, o să fie cel mai probabil un subiect pentru un alt blog entry. Dar despre ea, vă povestesc deocamdată doar atât: am o prietenă care era până de curând însărcinată, şi când am fost ieri la ea să o văd pe ea şi pe bebeluş, mi-a povestit că atunci când avea deja contracţii, ea şi soţul ei au mers într-un oraş la 130 de km distanţă, pentru că doctorul de la spitalul de destinaţie e cel mai renumit in medicina homeopatică, mai ales in legatură cu naşterile... Am aflat, personal, despre ceea ce se numeşte Bach flower remedies, şi fără mare efort am ajuns la un site unde ţi se recomandă să miroşi esenţă de salcie dacă te urăşti pe tine însuţi!! Desigur, cine află că te urăşti pe tine şi eşti pe calea cea rea -- asta nu e pomenit. Sau - de ce tocmai salcie si nu mentă, sau cireaşă, sau de ce nu, ţuică! Fata, şi soţul ei, a făcut un efort si un risc enorm, numai ca să meargă la un doctor unde să miroasă ceva interesant!

Cu aşa de multe exemple, mă oripilez pe zi ce trece. Nu zic că e ceva ce nu are să funcţioneze orice ai face. Sunt oameni care înghit o pastilă roz (de zahăr, desigur) şi se trezesc perfect în dimineaţa de după. Se numeşte placebo. Dar placebo-ul are dezavantajul că dacă merge pe mine, nu înseamnă că merge şi pe tine ... O bună parte din ceea ce se numeşte ”medicină” în ziua de azi, se bazează pe aiureli (prin definiţie aici, păreri netestate).

Şi de fiecare dată când mă întâlnesc cu ceva exemple de aceeaşi categorie, îmi vine în minte ceva ce tata îmi spune destul de des, relativ neplăcut: ”trebuie să înveţi de la noi, că noi am trecut prin toate astea şi ştim, avem experienţă!”. Desigur că experienţa mea e diferită faţă de a lui, şi vremurile sunt altele. Tocmai de aceea e dificil să tragi o linie între ce iei de bun şi ce sunt aberaţii prin definiţie. Sintagme precum ”crede şi nu cerceta” sunt întemeiate până la puntul în care trebuie să vezi cu ochii tăi dacă are sens sau nu. În unele cazuri e uşor (cure de slăbire, arome, răpiri de extratereştri, ozn-uri, morcovi, etc) dar în altele (ai noroc dacă vezi un măgar gri dimineaţa, etc) e mult mai greu. Unde intervine experienţa altora, cum o măsori? Nu e uşor. Dar scepticismul în faţa unor remarci despre ceva care sună prea uşor sau prea frumos să fie adevărat, asta e ceva care e bun şi ne lipseşte. Ar fi extrem de interesantă o discuţie despre ce aţi descoperit voi că nu se justifică, din categoria lucrurilor sau afirmaţiilor care nu se neagă ”că aşa mi-a zis mama sau tata sau bunicul”.

Voi unde trageţi linia?

Dacă vă interesează, recomand o serie de podcasturi ale lui Brian Dunning, care o să vă schimbe părerea despre multe lucruri pe care de obicei le luăm de bune.