Violez deci exist

Mai acum ceva vreme un anume profesor universitar doctor şi psiholog criminalist Tudorel B. Butoi Severin a reuşit să băşice o opinie publică sensiblă cu remarci din topor, legate de femeile violate. Citatul ar fi următorul:

Femeile trebuie să ştie cum se urcă în lift şi să nu ne năpădească pe noi că au fost violate în lift. Când şi cu cine.  Să nu bată ca exploratorii în miez de noapte parcurile şi să vină apoi la adresa poliţiei c-au fost violate. Să ştie cu cine intră în discuţii şi cu cine acceptă relaţii ş.a.m.d.  Comportamentul ăsta de leliţă balcanică, din păcate… cu excepţia acestor victime, care nu au dat dovadă de el, este caracteristic piţipoancelor şi ele devin victime pentru că sunt victime de tip provocator, mare majoritate dintre ele.

Dincolo de limbajul maidanesc şi de lipsa de asumare a vreunei responsabilităţi din partea unui reprezentant al autorităţii, mesajul nu ar trebui să băşice pe nimeni. Discursul nu încurajează violul. Cine spune lucrul ăsta are o gravă problemă de logică. Şi nici nu aruncă responsabilitatea violului asupra victimei cum cei mai mulţi sunt atât de uşor tentaţi să spună. Este exprimarea unei stări de fapt. În parcuri există drogaţi şi labagii pe care poliţia îi tolerează din diverse motive. Mai nou există şi pe strada largă, ce-i drept, la ore târzii. Alcoolul consumat regulat şi în cantităţi mari duce la desinhibări aberante şi la potenţiali violatori (ştirile de la ora 5 sunt pline de ei). De aceea mesajul transmis de sus-numitul psiholog eu îl interpretez aşa: în condiţiile în care ştii că există pericolul de a fi violată, prin faptul că nu-ţi iei nicio măsură de precauţie eşti vinovată moral pentru viol. Când ştii că în apă sunt crocodili te arunci să înoţi? E pură inconştienţă. Existenţa violatorilor este o stare de fapt, total aberantă, complet anormală, dar ignorarea acestui lucru vă face vinovate de prostie.

Aşa că în loc să vă arătaţi rănite atât de uşor în orgoliile de fete mari, pricepeţi că siguranţa pe străzile din România de mult nu mai e asigurată de poliţie, trebuie să vă apăraţi singure cum ştiţi mai bine.

Actul în sine este condamnabil dacă nu cu moartea, măcar cu castrarea neanesteziată, şi este de datoria poliţiei să reducă numărul atât al violurilor cât şi al violatorilor pe vât posibil la 0. Dar până să se întâmple asta ne facem că plouă?

Sweet dreams are made of these...

În ultima vreme mi se întâmplă să mă trezesc dimineaţa înainte să-mi sune alarma telefonului (apropo, am o alarma oribilă, dar eficientă în acelaşi timp), cam cu 15-20 de minute mai devreme. Bucuros că mai am câteva minute de leneveală mă întind înapoi în pat şi execut somnul dulce de dimineaţă.

Într-una dintre dimineţile astea am visat că mă plimbam într-un oraş din Străinezia, printr-un cartier plin de cerşetori ţigani, în care am ajuns, evident, din greşeală. Şi tot plimbându-mă am simţit acut un vid de portofel. Mă furaseră în vis ai dreacu'. Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat ca în vis să fiţi parţial conştienţi că e vis, mie mi s-a întâmplat. Eh, conştiinţa mea era împăcată pentru că, indiferent dacă portofelul îmi fusese furat, oricum era gol :). Ştiam asta pentru că în ziua precedentă fusesem foarte harnic în golirea lui.

Cu toate astea, când teribila alarmă a telefonului m-a trezit la realitate, primul lucru pe care l-am făcut a fost să verific dacă mai am portofelul. Chiar dacă ştiam că totul fusese doar vis.

Se vorbeşte mult despre discriminări, despre politically correctness, şi stăteam să mă gândesc, de ce este politically incorrect să spui că ţiganii fură? Evident, nu toţi fură, dar dacă majoritatea fură, de ce este politically incorrect să-i faci hoţi şi să-i tratezi ca atare? E o stare de fapt, e ceea ce-mi bântuieşte somnul dulce al dimineţii. Dacă un leu mănăncă o gazelă este politically incorrect din partea gazelelor să se ferească de toţi leii? Poate unul e vegetarian. Dacă germanii sunt în majoritate muncitori şi disciplinaţi este politically incorrect să îi consideri pe toţi aşa? De ce politically incorrectness-ul se aplică numai la defecte (ca să nu zic calităţi negative)? Nu e mai bine să fii politically correct cu ţiganii (pardon, rromi, sau ethnically challenged people) şi să te fure de nu te vezi?

Ascunzând discriminarea prin limbaj nu înseamnă că elimini discriminarea. Problema este în altă parte. De aceea totul mi se pare doar o mare ipocrizie. Şi după cum zicea Gerge Carlin este o formă de "pussy"-ficare a societăţii. Devenim din ce în ce mai slabi: fizic, moral, genetic, spiritual şi intelectual. Iar politically correctness-ul e doar următoarea treapă dintr-un lung şir de decăliri.

Carcaletele, invenţie românească

Sunt multe lucruri care ne definesc ca popor mediocru. Mocirla pe care o vezi în oraşe după topirea zăpezii, căcaţii de câine de pe trotuar, primarii ca Oprescu, prim-miniştrii ca Boc sau preşedinţii ca Băse. Dar lucrurile mai "pământene" sunt cele care ne fac cu adevarat mediocri. Carcaletele, şpriţul, sifonul, TEC-ul sunt doar câteva exemple.

Conform definiţiei din dicţionar carcaletele este o băutură realizată prin amestecarea vinului cu un suc dulce şi cu sifon. Adică un cocktail prost. Sifonul, spre surprinderea unora, nu a fost inventat în România, dar a fost foarte uşor naturalizat. In perioada comunistă, sticla verde cu plasă pe exterior era prezentă în aproape orice casă pentru că sifonul devenise substituentul ieftin şi mediocru în acelaşi timp pentru apa minerală carbogazoasă. De fiecare dată când venea cineva în vizită era obligatoriu să ai sifoanele pline. Iar pentru unii sifonul devenise chiar o dovadă de bunăstare. Odata cu revoluţia şi pătrunderea pe piaţă a sticlelor de plastic, inventivitatea românului a creat sifonul la pet şi în felul asta trecerea de la sticla de "ciob" la sticla de plastic a adus sifonului o nouă perioadă de glorie si deschiderea unor orizonturi noi. Îmi aduc aminte că într-un timp existau sifonării unde puteai comanda sifon cu suc concetrat, care era evident de foarte proastă calitate, ca să nu mai vorbesc de sănătos.

Încă din perioada comunistă românul s-a obişnuit să-şi introducă voluntar în propria-i viaţă surogate ieftine pentru simplele bucurii ale vieţii. Cum vinul nu era prea mult în rafturi, românul l-a facut şpriţ, să ţină mai mult (fie băutura, fie el la băutură). Cum vinul ieftin se găsea mai uşor, dar era prost, a fost îndulcit cu sirop şi apoi făcut şpriţ.

Aproape peste tot în lume există amestecuri de băuturi, unele reuşite, altele apărute din necesităţi medicale, noi am făcut un amestec din sărăcie, un compromis nesatisfăcător din partea unui neam obişnuit mai mult cu plecatul capului decât cu ridicarea sabiei.