Micul Titulescu

Sursa imaginii 

Lumea politică din România devine din ce în ce mai acadabrantă pe zi ce trece. Alternativele la personajele actuale sunt atât de debile şi inconsistente încât am ajuns să-l alegem a doua oară pe Băsescu. Senzaţia pe care o am privind lucrurile din exterior este că ambii lideri de partide opozante nu au decât o mână nedibace de ventriloc adânc înfiptă în fund şi toate mutările şi cuvintele vin dintr-o singură mişcare de deget în orificiul de control. Până şi ideile pe care le exprimă sunt ireale.

Ultimul pe listă care a comis-o este Victor Ponta care a pontat încă o dată la masa penibilului. Am o bucurie, faptul că nu sunt implicat politic şi deci îmi permit să critic pe un ton mai neacademic. Dar un om politic nu poate şi nu are dreptul să iasă din sfera decenţei, diplomaţiei şi a cuvintelor cântărite. Nu ai voie să scoţi un singur sunet până nu ştii ce efect produce. Hormonii de puber la primele fire de păr mai mature nu aduc niciun avantaj omului politic, la fel cum nici limbajul suburban nu transmite mesajul corect şi în plus ambele nu au ce căuta aici. Dar evident că şi de această dată vina e tot a lui Băsescu pentru că el a coborât nivelul dezbaterii politice aici. Dacă Băsescu îţi pune cuvintele în gură singura concluzie pe care o pot trage este că ventrilocul din spatele micului Titulescu (pentru că e mic rău) nu e altcineva decât "dracu' ". Deşi parcă degetele dibace ale lui nea Nelu' Cucuvelu' ar cânta simfonia beată din spatele lui Ponta. Iar pentru că nea Nelu' e la vârsta alzeimeristo-sclerozică probabil că din când în când păpuşa o mai ia pe arături schizofrenice. Justificarea puerilă că şi-a exprimat opinia pe blog care e intim e atât de aiuristică în condiţiile în care ocupi poziţia pe care o ocupi şi circumstanţele fac ca blogul tău să fie unul public.

L-aş putea numi pe Ponta chiar un miner al vieţii politice pentru că de fiecare dată când are o intervenţie ţine neapărat să lovească cu "bastonul" oratoric în baltă cap. Numai că, în contextul unui număr limitat de "bastonişti", activităţile lustrative se reduc la lătratul de pe margine. Şi, precum un căţel neputincios, atunci când latratul lui anemic este luat în derâdere de dulăi începe să scheaune. Nu construcţia şi susţinerea unei idei sunt apanajul personajului ci distrugerea ideilor celorlalţi şi nu prin argumente ci prin insulte.

Noi nu avem oameni politici, doar politicieni şi nici măcar politicieni, bipezi cu funcţii politice. Nişte maimuţe care nu îndeplinesc decât rolul prădătorului în lanţul trofic al societăţii capitaliste. Lideri cvasi-autoproclamaţi în fruntea turmelor de ovine cumpărate cu "cucută".

Victor Ponta, tot ce pot să-ţi urez este ca toată lumea politică şi nepolitică să se urineze pe tine, pentru că dacă nu te usuci de la uree şi nitriţi măcar o să creşti puţin mai mare şi poate atunci o să te luăm în seamă/serios.

Despre Energie

...100 de puncte pentru cine poate să definească energia.


Fără să fac o reducere prea mare, aş avea curaj să estimez că răspunsurile se vor împărţi în două categorii: unii care se gândesc la definiţiile din liceu gen potenţialul asociat cu nişte forţe, lucrul mecanic sau puterea, etc. Şi unii care or să zică, precum în Caragiale: ”energia e care curge”. Desigur, că şi muzica ”e care curge”, dar şi apa. Sau lotusul, lotusul e energie. Şi mă surprinde cum toată lumea vorbeşte cu o uşurinţă uimitoare despre ceva ce nu ştiu exact ce e.


Deci dacă spui ”energie” toată lumea înţelege. Sau nimeni nu întelege. E acelaşi lucru.

Astăzi am avut tensiunea crescută să am o conversaţie cu o cunoştinţă care face terapie energetică. Adică, în numele unei experienţe ”practice” de câţiva ani, în contextul unei pregătiri deloc medicale / teologice / metafizice, persoana a ajuns să aibă în tratament ”energetic” pe nişte oameni bolnavi de cancer. Pe mine asta m-a şocat la culme, din mai multe motive.

• Persoana (”curatorul”) credea sincer că persoanele tratate fac progrese. Defapt, persoanele care ştiu că sunt tratate fac progrese. Recunoaşte că placeboul există (noroc cu el!), şi îmi dă un apropos că medicamentele tratează cauzele bolii, iar companiile farmaceutice au ca scop sa dovedească (,) că placeboul e mai prost ca medicamentele lor. Deci, cu alte cuvinte, medicamentele sunt testate şi e arătat că pot să funcţioneze mai bine decât aleator, dar el, curatorul, preferă să se bazeze pe tratarea sursei problemei, care nu e adresată de medicamente. Dar placeboul e bun. Deci, la ce folos tratezi sursa, dacă te bazezi pe placebo? Defapt, te joci cu viaţa fraierului care te crede că eşti mai bun decât aerul, sau decât o linguriţă de zahăr pe stomacul gol dimineaţa, în zilele pare. Dacă amărâtul are cancer, well, asta e. Dar tu trebuie să îi arăţi că ştii ce faci. Pe banii lui, desigur.
• Dacă are pacientul cancer şi vine la masaj energetic, nu trebuie să renunţe la chimioterapie. Adică dacă tot faci o treabă, de ce să nu faci două? Desigur, dacă se face bine amărâtul, o să fie datorită masajului energetic, nu chimioterapiei!
  
• Apogeul în a fi ”curator energetic”, mi s-a dat ca exemplu, este să îţi vină în minte denumirea ştiinţifică (adică medicală, unde medicina = adversarul) a diagnosticului pacientului, fără ca tu să ai pregătire medicală. Adică dl. Xulescu, suferind de, să zicem, deviaţie de sept, se duce la cabinetul energetic, îi este aplicat un masaj energetic special, şi după ce ”curatorul” se concentrează puţin, bing! ”Domnule, dumneavoastră aveţi o deviaţie acută de sept, dar pentru că nu ştiu exact ce e aia, o să vă aplic acordajul Angel Light, şi vă veţi simţi mult mai bine”. Small print: ”în caz contrar vă puteţi adresa unui medic generalist”.
• ”În momentul în care înveţi terapia energetică, ajungi să vezi prin haine, prin carne, şi vezi Energia. Asta nu poate oricine, dar eu am reuşit.” Defapt persoana în cauză mi-a făcut şi mie o caracterizare energetică a prezenţei electronice, şi a reieşit că am, citez, ”stomacul cam negru, ovar stâng polichistic, şi rinichiul stâng leneş”. Asta pentru că e foarte comun, 80% dintre oameni (femei, sper) au simptome la fel. Era cât pe-aci să am şi burtă, dar pentru că asta ştiu clar că nu am (sic), am scapat de aşa diagnostic! de data asta! nu de alta, dar curatorul cu pricina nu m-a văzut de ceva vreme, se mai schimbă omul...
  
• confruntat cu argumentul că masajul energetic nu e prea dovedit benefic de comunitatea ştiinţifică, curatorul a râs mult. A zis că normal că nu e dovedit, pentru că nimeni nu ar fi de acord cu aşa descoperire! care ar revoluţiona pe tot şi toate. Şi asta pentru că există o conspiraţie mondială. Tot aia care este împotriva invenţiilor româneşti pro-mediu (o maşină ecologică) tocmai pentru că petrolul trebuie să curgă în continuare. Trebuia oare să mă aştept la alt pseudo-argument, care mai mult te bagă în ceaţă?
• curatorul, deşi aparent calm, mi-a zis că eu nu ştiu nimic despre viaţa reală, pentru că eu lucrez într-un birou. Energia, se pare, nu curge şi pe acolo. El, în schimb, lucrează în viaţa reală, acolo unde vin la el oameni cu probleme reale, pe care el, din iubire, încearcă să le rezolve. Pentru că spre deosebire de mine, care nu aş ajuta cu nimic pe un cerşetor de pe stradă care moare de foame, el ar încerca să îi salveze viaţa lucrând la sursa problemei.
  
• curatorul admite că îşi pune la bătaie siguranţa sa, înţeleg, energetică, cu fiecare caz nou. Hmmm, asta nu mă încântă să mă duc la el, dacă are un infarct energetic cu o sedinţă înainte să mă vindece, după ce am plătit?!
  

E absolut clar, şi e redundant să mai o spun şi eu, că terapia prin vizualizarea bolii sau te miri ce altă găselniţă, nu sunt demonstrate ştiinţific. Referinţa la un oncolog american, pe care am primit-o ca să ”studiez, dacă tot mă pasionează”, are nişte post-referinţe la unii care au încercat să refacă experiementul şi nu le-a ieşit nimic.

Afacerea are clienţi tocmai pentru că 1) placeboul există, 2) oamenii cred, şi 3) ceea ce le spune curatorul oamenilor este, ca la ghicitoare, sau ca în horoscop, ceva general ce se aplică tuturor. Se bazează pe ”80%”, pe măsuri absolute. Pe câmpul energetic ”la forma lui ideală”. Păi da, dar unde ştii care e forma ideală, dacă nu ai cunoscut persoana? asta presupunând că 1) poţi să faci ceva, şi 2) ştii ce faci.

Curatorul fie se enervează când îl iei cu argumente raţionale, fie foloseşte smiley-uri care râd isteric. Asta nu e de bine, mai ales dacă e declarat că vindecă prin meditaţie şi iubire. Sunt curioasă, apropos de asta, ce părere ar avea un preot despre vindecarea energetică. Aşa, de curiozitate copilărească.


Una peste alta, vreau să închei punerea asta la colţ cu două afirmaţii. Prima: ”Kids, don't try this at home” şi a doua, că înainte de a vă duce la vreun doctor, să nu vă impresioneze diploma de masaj energetic emisă de vreun centru european de gâdilat (luată în 2 timpi şi 3 mişcări- energice) mai mult decât una de la medicină pentru 6 ani + 2.

Desigur, sunt dispusă să îmi schimb părerea şi lupta asta atunci când voi vedea articole unde e demonstrat cinstit, ştiinţific, că un număr semnificativ de pacienţi cu aceleaşi probleme sunt vindecaţi de masajul energ(et)ic semnificativ mai bine decât cu medicina pe care o avem de câteva sute de ani, încoace. Că nu de alta, dar Energia e de când lumea. Defapt Energia dacă e peste tot, trebuie să fie şi în Medicină... Hmmm, chiar aşa...

Să legalizăm...

Sursa imaginii

Cică un bărbat se duce la o prostituată, întreţine relaţii cu ea, sex nebun, omul foarte mulţumit, dar cum era neam prost refuză să plătească. La care prostituata îi spune: Tu să fii sănătos!

Despre politică se spune cum că este curvă. Dar ce e mai rău şi mai rău decât o curvă este o curvă cu gura mare. O gaiţă lipsită de orice standarde de decenţă şi bun simţ.

Crin Antonescu şi PNL-ul susţin cu un tupeu incredibil că ei nu se duc la Cotroceni la consultări pentru că n-au ce discuta cu preşedintele (preşedinte pe care îl acuză de tendinţe totalitariste). Ori în momentul în care renunţi la dialog, refuzi exercitarea unui exerciţiu democratic, deschizi calea către dictatură. Oamenii care te-au votat practic te-au delegat să le reprezinţi interesele. Ori ce altă reprezentare mai bună poate exista pe lumea asta decât absenţa. Absenţa din Parlament este acelaşi refuz nesimţit de asumare a responsabilităţii faţă de votul prostului. Iar încercarea de legitimare ca luptă democratică a chiulului mi se pare de-a dreptul greţoasă şi nu putea să vină decât de la un liberal pentru care drepturile şi câştigurile trebuie să fie proporţionale cu rezultatele pe care le obţii prin aptitudinile, calităţile pe care le ai şi munca pe care o depui pentru a ajunge la rezultate.

Este un mare păcat ce se întâmplă acum cu clasa politică din România. În perioada Năstase a existat o mişcare de schimbare, iar Teodor Stolojan a ştiut să atragă în PNL (pe atunci) mulţi oameni de valoare (aş enumera aici un Mihai Razvan Ungureanu sau un Dacian Cioloş). Odată cu venirea alegerilor din 2004 gruparea Patriciu a făcut şah mat la Stolojan, pentru că a simţit mirosul de ciolan sfârâind. Şi odată cu "uciderea" Monei Muscă, detronarea lui Stolojan şi patricizarea partidului, PNL-ul s-a diluat în mediocritate. Oamenii de valoare care nu au suportat compromisul în PNL, fie sunt acum europarlamentari PDL, departe de mocirla dâmboviţeană, fie s-au "mediocrizat" în PDL.

Când partenerul de discuţie setează ştacheta discuţiei jos, iar tu nu deţii calităţile unui politician adevărat, în final ajungi să te raportezi la nivelul impus de interlocutor. Iar agresivitatea care se perpetuează şi se amplifică este foarte periculoasă pentru că radicalizează discursul şi vom avea peste ceva ani un Parlament plin de Vadimi care, în lipsa unui mesaj politic, aruncă numai cu injurii la adresa celorlalţi. Dialogul politic implică polemizarea ideilor şi nu a persoanelor. Deocamdată la noi se câştigă voturile doar din a doua variantă pentru că opinia publică a fost contorsionată şi radicalizată de televiziunile "mogulitice" atât de mult încât a fost implicată direct în atacurile la persoană şi nu pe dezbaterea de idei. Spunem despre un ministru că e prost (el ca om) nu că măsurile luate de el sunt greşite.

Urmăream acum căteva zile un interviu cu Dacian Cioloş şi omul, fără să fie politician de carieră, a avut eleganţa să răspundă  la toate întrebările provocatoare care i-au fost adresate cu reţinerea şi cu politeţea impuse de funcţia pe care o detine. Decenţa şi respectul sunt lucruri esenţiale pentru omul politic şi, până când talibanii de la noi nu pricep asta, Europa ne va privi tot timpul drept inferiori. Într-o lume unde politically correctness-ul se impune ca standard de viziune şi politică asemenea neanderthalieni politici nu au ce căuta.

Dar până una alta validăm trădarea, ignorăm furtul (câtă vreme ne serveşte) şi legalizăm chiulul, dar doar pentru dulăi. Eh, noi să fim sănătoşi (după ce că am mai şi plătit).

Acţiune şi rebeliune

Sursa imaginii.

Cam asta aş avea de spus multor politicieni (adică textul din imagine).

Principiul acţiunii şi reacţiunii ar trebui să funcţioneze în viaţa publică/politică după aceleaşi legi şi efecte ca în mecanica clasică. Orice forţă acţionată într-o anumită direcţie ar trebui să primească un răspuns egal dar de sens contrar. Orice opinie pro primeşte un răspuns contra, orice jignire va primi înapoi o palmă, orice puci va primi un hohot de râs.

Ne aflăm în faţa unei clase politice retarde care atât de înveninată este de ura împotriva lui Traian Băsescu încât îi face jocul ca un căţeluş gingaş şi obedient. Nu PDL-ul se supune voinţei tiranice a marinerului, ci, paradoxal, opoziţia. Toată traiectoria politică ascendentă a preşedintelui a fost guvernată de principiul aruncă pisica moartă la vecin (coincidenţa face ca de-a lungul timpului Adrian Năstase să-i fi fost şi vecin) şi urlă în gura mare că vina e a celuilalt că el e rău şi nu vrea să te lase pe tine să-ţi faci treaba (filozofie dragă sufletului multor români). Traian Băsescu nu şi-a asumat niciodată eşecul pentru responsabilităţile cu care a fost investit dar pe care nu le-a îndeplinit. A împărţit vina, iar cei acuzaţi au reacţionat suficient de violent (dar nu vehement) încât să-i valideze acuza. Primăria capitalei a câştigat-o de două ori acuzând PDSR-ului şi tot mandatul l-a pus în spinarea opoziţiei pe care PDSR/PSD i-ar fi făcut-o. Primul mandat de preşedinte l-a câştigat acuzându-l pe Adrian Năstase (caracatiţistul anilor 2000-2004) de comunism şi de feudalizarea României, iar al doilea mandat l-a câştigat acuzând interesele netransparente din spatele contracandidaţilor. În fiecare confruntare electorală a reuşit să găsească un adversar care să îi valideze conflictul, iar pămpălăii din opoziţie încă nu au înţeles că rebeliunea în faţa unui Traian Băsescu e un bumerang propulsat cu motor care te loveşte peste bot de nicio chirurgie reparatorie nu te mai face întreg.

Dacă există un vinovat pentru situaţia de acum, pentru aşa-zisa tiranie băsesciană, actuala opoziţie este cea vinovată. Postamentizarea lui Traian Băsescu a fost făcută de lideri prea proşti să înţeleagă că prea mult "Jos Băsescu!" oboseşte, îl victimizează şi îi livrează pe o tavă de argint inamicul de care are atâta nevoie pentru a se valida în faţa mulţimii ovine de alegători. În ultima campanie tot ce s-a auzit din partea portocaliilor a fost anti-Vântu, anti-Voiculescu. Cum au reacţionat acuzaţii? S-au înverşunat şi mai tare în comentariile sentenţioase şi în virulenţă decredibilizându-se şi transformând răspunsul din obiectiv în subiectiv. Ura pătimaşă afişată făţiş a validat acuzele. Inegalitatea aparentă a conflictului a fost un factor în favoarea tot a preşedintelui. Numai că toată obsesia opoziţiei cu Băsescu are şi ea la rândul ei reacţiuni. Prima este puternica polarizare a opiniei publice, a doua este fidelizarea celor ce-l sprijină pe Băsescu, dar poate cea mai importantă îl validează pe Traian Băsescu drept lider suprem atât în faţa propriilor subalterni cât şi în faţa propriei sale persoane. Tocmai de aceea spun că vinovaţii sunt în opoziţie.

Am convingerea fermă că dacă vor reuşi din nou suspendarea lui Băsescu acesta nu va fi demis pentru că opozanţii săi sunt prea proşti să îi pareze atacurile. Ponta a declarat sus şi tare că dacă un porc îl provoacă intră la el în cocină să-i arate vreo două. Antonescu urlă şi el jos Băsescu ca din gură de Partriciu, iar nivelul de decenţă, demnitate şi bun simţ pe care îl afişează e undeva aproape de cel al prezenţei în Parlament. Populaţia va vota sentimental şi îi va acorda din nou credit preşedintelui.

This time it happened to me too

...that I was about to be scammed. Really stupidly if I look back, but the impression that you have on the spot is different. Here's what happened:

Some weeks ago I had put up an ad on ebay about a device that I wanted to sell. Nothing had happened until today, when the ebay guys have sent me a note that I will have either to take the ad out, or repost it. So I took their advice, and no sooner had I reposted it (the just-in-case / doesn't hurt approach) than I got an email for somebody! Yay! The person wanted the device for its last price, made no comments, and when I said that the process will take a while, the person insisted that I send her (it was a she) just the stuff that I have with me. And ASAP, and she was giving me a generous 60 euro for the shipping to the UK! I said, hm, nothing bad so far. So at her request, I sent her the bank details of my account (harmless) and waited. What happened next was a bit more interesting: the person's bank, apparently, sent me 2 emails to tell me that they would release the agreed sum only when I send to the bank the shipping order code for the device. And that was supposed to be done in 5-6 hours!

Apart from the fact that "hey, that's some nerve there: I have the device, I send it ASAP, and I still risk of losing both the device and never getting the money" , I realized the email address was kind of strange - the domain, instead of ending with .com, ended with .net, and instead of containing the bank name, had a conspicuous "officeemail" in the body. So that triggered a little alarm... So I looked at the emails again, and noticed:

1. lots of spelling mistakes / typos
2. the name of the bank (Scotiabank) was written sometimes in one word, sometimes in two
3. lots of capital letters
4. the CEO was thanking me for the service, but his name didn't correspond with the name of Scotiabank that Google gave me
5. how in the world could a bank verify the shipment number that I give them without knowing what service provider I used?
6. how in the world could a bank care so much about the process and need the code, in the first place?
7. the picture banner contained references to the 175th anniversary of the bank, but ... that was in 2007!
   

I would indeed have fallen for the CEO saying thanks in the end, it's true and I admit it. But the other details caught my eye. The truth is, still, that mostly connaiseurs would know about these things, but not a normal person who's new to this game. And I was also lucky - these possibly Nigerian guys were sloppy. They left out so many glitches, that the more time I spend looking at the actual emails, the more other glitches I find.

So the question is what would have happened had the bad guys not been so sloppy? If you eliminate the typos, and the CEO, and the picture banner that wouldn't load just right -- basically, the things that were about form and details, then what would be left?

• the connection between a bank transfer and a shipment order (since when bank transfers can stop depending on another person than the one who sends the money?)
• the impossibility to verify the correctness of the shipment number that I would have supplied
• the email address that looked strange, unfit for a bank.

I don't know which of these points you or anybody else would be trapped in. Or would be not. But I was thinking what are, in general, the non-technical ways of thwarting social engineering or ...stupidity (!) when it comes to these things online, because I know a lot of people who would be fooled easily. Actually I also know people who are really pro-s and they were almost fooled e.g., a friend of mine from Ipswich got at some point a popup window that looked ok, saying that he needs to click there if he wants the McAffee virus signatures to be updated. He had almost clicked, when he realized - wait a minute, I don't have McAffee installed on this computer! and indeed it was a cool malware that had slipped in. So overall, malicious attempts tend to be much smarter by the day.

So, if I were to start a list of what to look for and what to do when you are in such a situation, I would put there:

• the "this feels spooky" approach, also knows as intuition. If you 'feel' there's something fishy, don't do what they tell you until some time passes and you get some proofs that the action will be authentic. Problem: when your intuition says "go for it!".
  
• the "better if he makes the effort first" approach, in cases like ebay. You risk less if you get the other pay or send you the object first, but if you are malicious, well, doesn't work. Problem with this approach: even if both parties are honest, there can be a deadlock when one waits for the other to make the first step.
• the "check out for the hologram" approach. This works well with (bank)notes, but less well with emails. But if you have an email, then you can look for signs of authenticity like references, signatures that are not plain text or pictures, links. Problem with this approach: you can spoof references, you can spoof links easily, and even a lawful signature can have a bug that renders it fake for no real reason. But you need to look for something concrete other than "because this person says so".
• the "check out for legitimate contact data" approach. It's more difficult to spoof domains that are already taken, but true, not impossible.
• the "common sense in the real world" approach, or what guarantees can they give me that I won't end up with nothing. This is seldom easy, and technology-wise, not yet attainable...
  

What else would *you* add to the list draft?

Când gunoiul înfrânge...

Sursa imaginii.

... şi toată lumea pierde, mai puţin gunoiul. Nu ştiu cine a avut geniala idee de a-l aresta pe DDD dar dacă tot au făcut-o sper să fie pentru un motiv bun şi justiţia să îi acopere toate portiţele de scăpare. De ce? Pentru că altfel întreaga Românie va deveni platoul de filmare al jegurilor de la OTV.

Dan Diaconescu s-a făcut remarcat prin punerea pe sticlă cu obstinaţie a tuturor deşeurilor umane pe principiul că penibilul vinde. Şi a vândut, a vândut mult prea bine. Iar oamenii care trebuiau să sancţioneze fenomenul (CNA în primul rând) culeg acum roadele jocului de glezne. Chiar şi societatea a asistat pasivă la îndobitocirea sistematizată promovată de OTV, iar boala s-a luat şi la celelalte televiziuni unde emisiuni de aşa zis "divertisment" ar îngrozi ochii unui Toma Caragiu sau Amza Pellea.

Iar pericolul cel mai mare este că personajul vrea să candideze la preşedenţie. Iar dacă lumea va lua în râs candidatura lui aşa cum au luat şi rebutu-i de televiziune, s-ar putea chiar să-i şi reuşească şi să-l vedem în prima poziţie din stat. Are terminaţia corectă "escu", are discursul populist care include cuvinte magice ca pensionari, sănătate, învăţământ şi ştie ce satisface mintea neantrenată.

De aceea zic că dacă au început să-l mângâie cu cătuşele pe la încheieturi ar face bine să i le strângă până la sânge şi să i le ţină acolo pentru câţiva ani. Altfel toate instituţiile implicate în cercetarea lui penală vor fi târâte în mocirla de mediocritate cu care am fost obişnuiţi pe platoul de la OTV. Iar această terfelire a instituţiei deja a început. Urmăream aseară un interviu care îi era luat la ieşirea de la DNA şi acuzele pe care le-a adresat instituţiei ar fi fost suficiente într-o ţară normală să-l bage câteva zile la întuneric. O persoană care candidează la preşedenţie nu are voie să vorbească aşa despre o instituţie a statului pe care vrea să-l reprezinte.

Sper ca justiţia să fie de această dată eficientă şi să reducă la tăcere acest fenomen dăunător sănătăţii sociale şi spirituale a poporului român pentru că altfel, conform istoriei noastre de păcălici electorali, cei mulţi şi naivi vor îmbrăţişa cea mai facilă soluţie, nu cea corectă.

Later edit: Interviu DDD

Roşia Hannah Montană

În tot vacarmul din ultima vreme, generat de remanieri, de o posibilă inutilă moţiune de cenzură (care dacă ar duce la căderea Guvernului s-ar putea concretiza şi într-o suspendare a Preşedintelui) şi alimentat (vacarmul) cu sete de televiziunile şantajiste (denumite trusturi de presă), este foarte uşor să se treacă anumite evenimente sau ştiri cu vederea.

Cum ar fi, de exemplu, "şpaga" RMGC pentru mai mulţi jurnalişti. Mai multe detalii puteţi citi aici. Istoria trădărilor pentru un pumn de bani sau avantaje este lungă şi nu numai la noi. N-am de gând să mă pronunţ asupra subiectului pe care mărşăluiesc mai toate polemicile legate de Roşia Montană şi anume exploatarea prin cianuri. O să mă concentrez asupra rezultatului final: statul ia undeva la 20% din aurul extras (sursa), iar nea Gabriel pleacă de aici cu restul pe care românii nu o să-l mai pupe niciodată. Măcar pentru asta găsesc că este normal să protestez.

Faptul că aici este cel mai bogat zăcământ cunoscut de aur din Europa explică interesul atât de ridicat al RMGC şi campania media pe care a făcut-o până acum şi cea care se prefigurează. Tocmai pentru că interesele sunt foarte puternice şi fiecare hienă vrea o bucată din acel aur a fost imposibil ca proiectul să se desfăşoare în orice forma a fost el propus. Recomandările Comisiei Europene legate de exploatările cu cianuri nu vin dintr-o subită ingrijorare legată de impactul asupra mediului. Sunt şi ei nişte funcţionari graşi care nu vor să scape un asemenea potenţial fără să se mânjească şi ei puţin pe la bot. În plus contez şi pe un mic "ajutor" maghiar, pentru că România are o istorie de poluare cu cianură a apelor ce ajung în Ungaria. Iar exploatarea asta cu cianură chiar şi în conditiile unei părţi de doar 20% tot ar fi un fond mare ce ajunge la statul român. Iar Ungaria nu are nevoie ca vecina ei, tot timpul îmbrăcată în zdrenţe, să apară poleită în aur din cap până-n picioare. Aşa că proiectul nu va ajunge să se implementeze până nu vor sătura toate gurile avide după caşcaval. Protestele organizaţiilor de mediu şi a celor dacofile n-ar avea absolut niciun efect dacă factorii de decizie ar fi puşi de acord pentru proiect. Şi ce face RMGC pentru a ajunge la acest stadiu? Interpune ziarişti între nevoile, scopul lor şi factorii de decizie. Jurnaliştii la comandă pot face şantaj de imagine pentru orice opozant al proiectului (pentru că între noi fie vorba presa din România la asta e folosită). În plus toată percepţia general negativă legată de proiect poate fi manevrată prin penelul unor jongleori ai cuvântului. Ar mai fi de pus la socoteala aici şi patrimoniul cultural şi istoric al zonei (printre care ar fi de menţionat minele de aur din vremea romană şi pre-romană care sunt singurele trapezoidale de pe tot teritoriul fostului imperiu). Dar după principiul Vanghelie-Lahovari: ne băgăm p***-n ei de strămoşi că oricum noi murim de foame, aceste valori vor fi călcate în picioare fără absolut nicio remuşcare.