Noi vrem respect

A fost mai acum ceva vreme o campanie a grupului Realitatea-Catavencu care se chema "Noi vrem respect!". Ideea bună în principiu dar cu un segmentation fault la compilare. Respectul nu se cere ci se câştigă. Dar campania a prins şi grupul a câştigat câte ceva la capitolul popularitate. A nu se interpreta ca publicitate, ci ca o critica la adresa media: este singurul post de televiziune care a avut campanii "morale". Şi aici aş adăuga şi Radio Guerrilla prin campania "Atlas de mitocanie urbana".

În ultima vreme în mass-media se promovează mai mult ce produce bani şi mai puţin ce elevează. Iar la capitolul asta o sa revin scurt la un subiect pe care l-am abordat mai demult aici: cavoul familiei Lahovari. Radio Guerrilla a fost singurul post media de care ştiu că a luat atitudine şi asta mulţumită lui Liviu Mihaiu. Din nou nu vreau să se creadă că fac publicitate.

Mai există un segmentation fault la campania "Noi vrem respect". Primul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a fi respectat este să oferi la rândul tău respect celor din jurul tău. Respectul este de cele mai multe ori condiţionat de reciprocitate. Nu te poţi face respectat dacă nu îi respecţi tu pe cei de la care pretinzi respect. Este foarte adevărat că într-o lume în care respectul nu mai valorează nimic, a pune preţ pe asemenea valori pare o investiţie proastă. Dar de la lipsa de respect şi reducerea tuturor lucrurilor la derizoriu nu poţi avea pretenţia la altceva decât purgatoriul prin care trece acum România.

A început să se discute foarte mult în ultima vreme, iar campaniile media pistonează foarte mult pe tema asta, despre o a doua suspendare a lui Basescu. Suspendarea în sine mă lasă rece, dar contextul este puţin spus nepotrivit. Faptul că suspendarea este ceruta de un senator cu verdict de poliţie politică adaugă încă o bilă neagră (dacă mai era nevoie) clasei politice. Respectul la care sunt obligaţi demnitarii faţă de electorat l-ar fi obligat să-şi dea demisia din momentul în care ar fi existat suspiciuni de colaborare activă cu securitatea (fosta sau actuala tot cadre sunt). Ori dacă îmi mai aduc aminte corect, procesul ăsta ne-a pus în faţa unei contestaţii de constituţionalitate care e pus pe butuci CNSAS-ul, şi asta dn partea unui şoptitor.

Instituţiile statului, prin funcţia şi scopul lor (teoretic vorbind) obligă la respect. Drapelul şi Imnul sunt instituţii care trebuie respectate de orice persoană cu  CeNePeu. Instituţia preşedenţiei trebuie de asemenea respectată de toţi cetăţenii României şi nu numai, dar în special de persoana care deţine funcţia. Parlamentul, Guvernul, primul ministru, toate sunt instituţii care te obligă la respect, măcar respectul datorat autorităţii şi aici nu vreau să se înţeleagă prin respect obedienţă. Dar este greu să respecţi o instituţie atunci când persoana care îi exercită demnitatea nu-şi respectă propria funcţie şi instituţie.

Şi atunci cum mai putem cere respect? În plus, capacitatea de a respecta şi a te face respectat este o valoare ce se cultivă la nivelul societăţii prin mecanismul acţiune - recompensă. Nimeni nu-şi va manifesta respectul sau respectabilitatea dacă nu va avea ceva de caştigat din asta sau ceva de pierdut în caz contrar. Si atunci ce ne lipseşte să ne punem la respect politicienii?

Tot ce zboară se mănâncă

...sau "hai să credem tot ce zic alţii".
De exemplu, mai nou, pectina de măr ajută la absorbţia lipidelor! Cu alte cuvinte, dacă mănânci un măr, rămâi fără câteva (nu se ştie cât anume) din grăsimile pe care le-ai consumat în timpul zilei. Super! Dar de ce să nu mănânci mere, nu sunt mai ieftine dacă vrei să slăbeşti, decât orice medicament - în principiu, chimic? Şi nu numai că reduce, dar mai ales pectina de măr atrage (!) grăsimile ”precum un magnet atrage fierul”! Acum serios, voi credeţi chestia asta? Mai ales că, aparent, zaharurile se pot transforma in grăsimi! Scuză-mă, dar parcă am învăţat în liceu la chimie că nu prea se poate!

În acest caz e vorba despre un balon ”vegetal” care conţine guma Karaya - îl ingerezi, el se umflă în stomăcelul tău de vreo 50 de ori (e viu, la naiba!), şi tu nu mai simţi pofta de mâncare. Aşa că slăbeşti până la un kilogram pe zi! Şi mai eşti şi fericit(ă), zâmbeşti mai mult ca în poza ”înainte”, plus că în poza ”după” ai dinţii mai albi. Dacă însă te uiţi, de curiozitate, pe wikipedia, căutând guma Karaya, vei afla că aceasta conţine în principiu zaharuri (nu prea vrei asta când ţii o cură de slăbire) şi descrierea nu e prea promiţătoare, in legătură cu E416... Întrebarea e dacă îţi pui vreo întrebare!...

...Cred că mi se întâmplă de zeci de ori într-o zi câteodată - mă lovesc de fel şi fel de afirmaţii despre un lucru sau altul, care îmi pun la încercare încrederea si mai ales, scepticismul. Nu merg aşa de departe să le numesc inepţii, totuşi, pentru că fiecare e liber să creadă ce vrea. Noi exemple ar fi:

• dacă mănânci morcov, ai să ai vederea mai bună
• dacă bei alcool în timp ce iei antibiotice, o să o iei razna şi implicit o să anulezi puterea benefică a antibioticului
• dacă porţi nu-ştiu-ce pantaloni scurţi speciali, o să slăbeşti şi o să arăţi precum Cameron Diaz
• dacă iei tinctura X homeopatică, o să fii veşnic tânăr(ă) si frumos (oasă).
  

Am zeci, daca nu sute de exemple... De fiecare dată, prezentatorul crede că a inventat marea cu sarea... Cred, din proprie experienţă, că nu e normal să slăbeşti 1 kg pe zi, şi dacă o faci, e vorba că pierzi doar apă, adică la fel cum o obţii, la fel de uşor o pierzi (reciproca e desigur valabilă). Cu morcovul nu credeam, până când am citit de curând că a fost, la origine, un joc declanşat între englezi şi nemţi în al doilea război mondial, în legătura cu precizia de a localiza inamicul pe timp de noapte(!). Homeopatia, pe de altă parte, o să fie cel mai probabil un subiect pentru un alt blog entry. Dar despre ea, vă povestesc deocamdată doar atât: am o prietenă care era până de curând însărcinată, şi când am fost ieri la ea să o văd pe ea şi pe bebeluş, mi-a povestit că atunci când avea deja contracţii, ea şi soţul ei au mers într-un oraş la 130 de km distanţă, pentru că doctorul de la spitalul de destinaţie e cel mai renumit in medicina homeopatică, mai ales in legatură cu naşterile... Am aflat, personal, despre ceea ce se numeşte Bach flower remedies, şi fără mare efort am ajuns la un site unde ţi se recomandă să miroşi esenţă de salcie dacă te urăşti pe tine însuţi!! Desigur, cine află că te urăşti pe tine şi eşti pe calea cea rea -- asta nu e pomenit. Sau - de ce tocmai salcie si nu mentă, sau cireaşă, sau de ce nu, ţuică! Fata, şi soţul ei, a făcut un efort si un risc enorm, numai ca să meargă la un doctor unde să miroasă ceva interesant!

Cu aşa de multe exemple, mă oripilez pe zi ce trece. Nu zic că e ceva ce nu are să funcţioneze orice ai face. Sunt oameni care înghit o pastilă roz (de zahăr, desigur) şi se trezesc perfect în dimineaţa de după. Se numeşte placebo. Dar placebo-ul are dezavantajul că dacă merge pe mine, nu înseamnă că merge şi pe tine ... O bună parte din ceea ce se numeşte ”medicină” în ziua de azi, se bazează pe aiureli (prin definiţie aici, păreri netestate).

Şi de fiecare dată când mă întâlnesc cu ceva exemple de aceeaşi categorie, îmi vine în minte ceva ce tata îmi spune destul de des, relativ neplăcut: ”trebuie să înveţi de la noi, că noi am trecut prin toate astea şi ştim, avem experienţă!”. Desigur că experienţa mea e diferită faţă de a lui, şi vremurile sunt altele. Tocmai de aceea e dificil să tragi o linie între ce iei de bun şi ce sunt aberaţii prin definiţie. Sintagme precum ”crede şi nu cerceta” sunt întemeiate până la puntul în care trebuie să vezi cu ochii tăi dacă are sens sau nu. În unele cazuri e uşor (cure de slăbire, arome, răpiri de extratereştri, ozn-uri, morcovi, etc) dar în altele (ai noroc dacă vezi un măgar gri dimineaţa, etc) e mult mai greu. Unde intervine experienţa altora, cum o măsori? Nu e uşor. Dar scepticismul în faţa unor remarci despre ceva care sună prea uşor sau prea frumos să fie adevărat, asta e ceva care e bun şi ne lipseşte. Ar fi extrem de interesantă o discuţie despre ce aţi descoperit voi că nu se justifică, din categoria lucrurilor sau afirmaţiilor care nu se neagă ”că aşa mi-a zis mama sau tata sau bunicul”.

Voi unde trageţi linia?

Dacă vă interesează, recomand o serie de podcasturi ale lui Brian Dunning, care o să vă schimbe părerea despre multe lucruri pe care de obicei le luăm de bune.

Dictatura celor şapte ani plecaţi de acasă

Avem multe probleme... si totul a început de când ne-au bătut romanii pentru că eram beţivi şi făceam urât la băutură. Si am rămas de atunci un popor înfrânt şi mahmur, dar cu orgoliu mai mare ca durerea de cap de după beţie.
Avem multe vorbe de duh care să ne caracterizeze: brânză bună în burduf de câine, capul plecat sabia nu-l taie, noi să fim sănătoşi, putea să fie şi mai rău de atât. Avem mioriţa, meşterul Manole, căţeluş cu părul creţ, un întreg folclor care ne radiografiază cu o fidelitate de invidiat.
Avem "Desteaptă-te române", deştepta-te-ai odată ca niciodată. Avem politicieni cu mari carenţe morale, doctrinare, dar mai ales profesionale. Avem încă securişti sub acoperirea puterii şi a economiei. Nu în ultimul rând ne avem pe noi înşine, cei ce ne numim poporul român.
Dar la aşa multe "avuţii" avem şi nevoi şi lipsuri.Nu prea mai avem bani, iar cei care ne-au împrumutat până acum ne arată la obraz buzunarul plin de găuri şi petice din care se scurge tutunul lui Moromete. Şi tare mi-e mie teamă că jupuiţii ăştia când au să vină cu fonciirea n-o s-o prea înghită pe aia cu: Păi nu ţi-am spus că n-am ?! Ce să-ţi fac dacă n-am! De unde să dau? N-am!
Nu prea mai avem nici decenţă, respect, bun simt, politeţe sau diplomaţie. Oriunde citeşti un blog "mai public" este obligatoriu să existe un phoenix troll care să comenteze prin combustie spontană ca imediat să renască pentru a arde într-un nou comentariu. Este un perpetuum mobile de nesimţire şi agresivitate gratuită. În plus, majoritatea comentariilor se loveşte de persoane nu de idei şi întreaga discuţie se reduce la un ping pong de ba p-a mă-tii între interlocutori incapabili de dialog. Tot românul are o vorbă de duh: nu te pune cu prostul că are mintea odihnită. Cât despre politicieni, unde diplomaţia trebuie să prevaleze în faţa antipatiilor şi diferenţelor de idei, dialogurile sunt de fiecare dată ca între doua ţaţe surde şi pe alocuri ramolite sau colerice.
Îmi aduc aminte că în una din zilele călduroase de vără când cutreieram benzile de biciclete ale Bucureştiului, mai bine spus făceam slalom printre pietonţii de pe banda de biciclete pe ale căror urme eram obligat să calc din cauza maşinilor parcate, trotuarului insuficient sau pur si simplu a celor doua dungi galben-fosforescente care-i hipnotizau pe bieţii oameni, destinul m-a pus în faţa unei perechi de îndrăgostiţi al cărei mascul m-a mutat cu tot cu bicicletă de pe bandă pentru că pe acolo trebuia să treacă el cu banala justificare: ce, eu am pus banzile astea? primăria.
Suferim de un egoism prost înţeles, care combinat cu buricocentrismul balcanic ce exacerbează în perioadele calde, ne defineşte ca tipar dâmboviţean. În lumea civilizată libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celorlalţi. Trebuie să înţelegi că împingându-te în mine îmi consumi libertatea pe care nu am consimţit să o cedez. Ascultând (pseudo)muzică la telefon în metrou îmi încalci libertatea. Scuipând îmi iei libertatea de a călca liber pe stradă. Respectul faţă de libertatea celui de lângă tine şi bunul simţ te obligă la politeţe. Decenţa şi igiena sunt şi ele forme de respect pentru libertatea celorlalţi. Tricoul răsucit pe burdihanul transpirat îmi repugnă la fel ca mucozităţile trântite de asfalt prin centrifugare de pe falangele unde iniţial au fost expulzate din nas. Hai, totuşi, din comoditate şi dâmboviţionism să nu uităm unde trebuie să ajungem.

Limba noastră cea de toate zilele

George Carlin a avut un stand-up genial legat de limbaj şi de cum ne transformă (încet şi sigur) pe termen lung frăgezindu-ne caracterul. În fond modificările de limbaj împuse societăţii sunt forme de manipulare, forme de ascundere a sensului prin cuvinte. Iar acum cel mai puternic curent de manipulare prin limbaj a fost generat de politically correctness care vrea ascunderea gândurilor şi a intentiilor printr-o politeţe de limbaj falsă. În fapt că spui cur sau fund sensul este acelaşi, doar percepţia generală este diferită. Eu sunt sigur că strămoşii noştri spuneam clar şi onest: cur, iar noţiunea de fund nici nu exista, pentru că pentru ei cur era un cuvânt suficient de bun. Era unanim acceptat pentru că era "vulgarizat" dar nu vulgar. Odată cu apariţia fandosiţilor cizelaţi şi cu obrazul pudrat, cuvintele folosite în mahalale şi la ţară trădau o origine proastă. Aşa că noi cuvinte au fost folosite de clasa înaltă pentru a exprima aceleaşi "vulgarităţi". Doar din snobism. Oare nevoia de politically correctness vine din frica de asumare a sentimentelor? Ne e atât de frică de propriile noastre gânduri încât inventăm convenţii de limbaj pentru a ni le ascunde de noi înşine.

Dar, de la ce am început toată această discuţie: de la sensurile cuvântului hazna.

Dexonline.ro dă două sensuri diametral opuse cuvântului: latrină şi cameră pentru depozitarea tezaurului. Ştiu că pare o asociere cel puţin comică, dar este pur şi simplu o coincidenţă de asociere de sensuri sau o caracteristică românească? Întreb pentru că ne stă în natură să ne facem tezaurul de căcat şi căcaturile tezaur. Am făcut-o atâţia ani şi încă o facem. Fiecare dintre noi ne lăudăm orice căcat de parcă ar fi aur şi ponegrim aurul celorlalţi de parcă ar fi căcat. Pe de altă parte ridicăm în slăvi căcatul altora pentru că un nivel scăzut al standardului de valori ne face să ne simţim mai bine faţă de noi înşine chiar dacă stăm în hazna. Ce-i drept, după 5 minute nasul nu mai detectează mirosul...

Romania "nu sta deloc rau" la măsurile anticriza

De fapt aprope la fiecare lună ni se spune că Guvernul lucrează la un nou pachet de măsuri anti-criză. Şi nu ştiu cum se face că de fiecare dată măsurile care ar trebui să îmbunătăţească lucrurile bagă ţara şi mai mult în groapă.

Se vorbeşte foarte mult despre impozitarea pensiilor (poate deja s-a dat legea, în ultima vreme nu am mai fost aşa atent la ştiri) care înseamnă punerea unui impozit pe nişte bani care eu fost deja taxaţi. Aşa am putea să obligăm pensionarii să plătească şi contribuţia pentru pensie, nu? 

În acelaşi timp se caută tot mai multe surse de taxe şi impozite fără a se calcula impactul asupra mediului de afaceri sau asupra populaţiei. Impozitul forfetar a fost o porcarie de impozit care a ucis afaceri şi a lăsat fără serviciu mulţi oameni. Scopul declarat a fost reducerea pieţei muncii negre. Acum mă întreb şi eu retoric: de ce ai mai multă nevoie pe timp de criză: de corectitudinea unor oameni faliţi sau de circulaţia banului în economie (chiar şi subterana). Alt exemplu este eliminarea reducerii de impozit pentru IMM-uri. Alte afaceri închise şi locuri de muncă pierdute.

Incertitudinea politică şi a politicii economice e redus dramatic interesul investitorilor pentru România: din nou afaceri închise şi locuri de muncă pierdute. Şi aici este vinovat întregul spectru politic pentru lipsa unei direcţii unanim agreate de toate partidele.

PDL, ca un partid de dreapta, ar fi trebuit să ştie că nu statul poate elimina criza ci economia. Rolul statului este să creeze mecanismele de echilibrare a forţelor din interiorul economiei nu să joace alături de ele. Statul trebuie să fie arbitru în economie nu jucător. În condiţiile scăderii volumului de bani la buget reduci cheltuielile nu strângi şi mai mult teascul, pentru că dacă strângi la nesfârşit la un moment dat nu va mai curge nimic.

Dar lasă că o să o mai pună de o moţiune şi de o suspendare şi o să avem după aceea guvernul cu 12.000 de specialişti şi cu contractul de 200 de zile. Şi după cele 200 de zile vom trăi toţi bine.

Unde lidărşip nu e... nimeni e prim-ministru!

Câţi dintre români ştiu ce înseamnă leadership? Sincer, nici macar nu ştiu dacă avem un cuvant echivalent în limba română. Ceva apropiat ar fi conducere, dar este mult pe lângă adevăratul sens de leadership.

Eu înţeleg leadership-ul ca abilitatea de a găsi idealuri căutate de societate şi de a-ţi crea baza de suport social de care ai nevoie pentru promovarea acestor idealuri. Leader este persoana care se poate transforma în portavoce pentru ideile şi nevoile unui grup. Este cel care poate reprezenta corect acel grup. Leadership este capacitatea unui grup de a genera liderul care să-l reprezinte.

România este leadershipless. Prima dorinţă a fiecărui român este să moara capra vecinului. Şi în asemenea condiţii cum ai putea să dai recunoaşterea absolut necesară unui lider, când îţi stă invidia în gât să te înece?

Am avut vreodată elită?

Da, elite am avut. Şi pot da exemplele cele mai flagrante: perioada paşoptistă şi perioada interbelică. Nu voi începe să-mi argumentez afirmaţia, cei care au dubii legate de asta să citească cine sunt cei care au făcut parte din generaţia paşoptistă şi să vadă care era locul României în Europa perioada interbelică.

Dacă am avut, ce s-a întâmplat cu ea?

Din nefericire a venit generaţia comunisto-bielă-manivelă, care prin acelaşi gest mutilator ca bâta de miner a redus la tăcere orice voce demnă de ascultat. Puscăriile ca cea de la Sighetul Marmaţiei, experimentul de la Piteşti, canalul... asta s-a întâmplat cu elita românească. Pentru că nişte inculţi au crezut că aşa e mai bine pentru ei. Şi chiar a fost.

De ce nu avem lideri?

Pentru că regimul comunist nu numai că ca a omorât elita, dar a şi distrus din faşă apariţia oricărei alte elite în afara celei controlate, celei cenzurate, celei educate, celei nomenclaturiste. Şi asta distrugând atât valorile cât şi rădăcinile care îi dau naştere, protejând, în plus, propriile elite până devin suficient de puternice încât să le sufoce prin puterea de reprezentare pe celelalte.

De ce nu avem lideri? Pentru ca am permis ca un om ca Ion Iliescu să fie preşedinte de doua ori şi este unul dintre cei mai stimati oameni din partidul care va avea cele mai multe mandate în legislatura viitoare. Pentru că de fiecare dată când un microlider încearcă să răzbată, societatea nu îl împinge în faţă împotriva curentului. Pentru că societatea îşi vinde puterea pe o găleată şi un pix. Pentru că societatea şi-a pierdut încrederea în pseudolideri care solicită susţinere doar pentru avantaj personal.

O societate poate avea lideri atunci când are la îndemână şi mijloace eficiente de sancţionare a unui lider. Mijloace prin care să-i corecteze devierile de la direcţia corectă. În România nu există mijloace de a sacţiona pe cineva atunci când dintr-o poziţie publică semneaza (pe bani publici) un contract cu valoare de doua ori valoarea reală (cea a pieţei) şi atunci ce rost mai are să vorbim de sancţionarea unui lider care nu e obligat printr-un contract să respecte o anumită poziţie şi să apere interesul celor care stau în spatele lui.

Nu avem elite pentru că societatea piramidală formată în perioada interbelică a fost întoarsă cu fundul în sus de cumunişti, iar cum vârful a fost prea mic pentru a susţine baza atât de mare, toată societatea s-a prăbuşit iar ce avem noi acum sunt cioburile unei societăţi care încearcă să se formeze din nou într-o piramidă numai că bucăţile care trebuiau să fie la bază si ascunse vederii s-au cocoţat în vârf...