România ruptă în două

Românii nu au ştiut niciodată să fie uniţi. A existat ceva care ne-a făcut să ne credem deosebiţi între noi, să ne pizmuim, să fim dezbinaţi, iar singurele lucruri care ne-au făcut să fim uniţi au fost pericolele. Dar o astfel de unire este doar conjuncturală şi cu prima ocazie de trădare uniunea va dispărea în lipsa resortului care o alimentează. Un exemplu este regatul lui Burebista care a apărut ca răspuns la ascensiunea lui Cezar. Cum a fost asasinat Cezar, existenţa regelui dac nu a mai fost necesară şi cineva s-a gândit că e mai sănătoasă vadra de vin decât moartea pe câmpul de lupta şi i-a pus capăt zilelor lui Burebista.

Avem foarte multe idei preconcepute: oltenii sunt proşti, moldovenii sunt împuţiţi şi alcoolici, mai mult, moldovencele sunt curve, ardelenii sunt înceţi la minte, muntenii sunt lipsiţi de caracter, dar de fapt suntem toţi o apă şi-un pământ, iar până nu realizăm asta şi nu încercăm să ne corectăm defectele în loc să le arătăm cu degetul nu ne vom mişca din loc.

Mă uitam la ştirile din ultimele zile, totul în presă e prezentat ca un prăpăd, guvernanţii, mama lor, sunt de vină pentru toate. Am găsit ţapul ispăşitor, guvernanţii nu şi-au făcut treaba şi din cauza lor suntem în rahat până peste gât. Perfect de acord, dar restul 10 milioane (sau cât mai numără acum forţa de muncă a României) ce a păzit? Problema asta este a tuturor românilor şi nu avem cum să ieşim din groapă decât dacă dăm din picioare, nimeni nu o sa ne scoată de acolo (mai ales guvernanţii) pentru că nimănui nu-i pasă de noi.

Pentru că tot spuneam de ştirile din ultimele zile, un titlu mic, afişat pentru scurt timp (că un asemenea titlu nu dă bine la rating) spunea despre doctorul Gheorghe Burnei, chirurg de ortopedie pediatrică (unul dintre cei aproximativ 20 din ţară), că a refuzat un salariul de 64.000 lire sterline pe an în Marea Britanie (ca o paranteză, ştirea asta a mai fost dată acum câteva luni chiar când doctorului i s-a făcut oferta, dar salariul era de 64.000 lire pe lună; pentru un doctor de talia dr-ului Burnei 64.000 pe an e prea puţin, sincer, dar voi accepta ultima variantă) pentru a profesa în continuare în România. Ştirea asta a dispărut în câteva zeci de minute de pe portalurile de ştiri pentru a lăsa loc tuturor celorlalte jeguri care ni se trec prin faţa ochilor pentru a fi manipulaţi de interesele ce stau în spatele ziariştilor şi trusturilor de presă.

Spuneam în titlu că România este o ţară ruptă în doua, pentru că pe de-o parte există cocalarii, manelarii, jurnaliştii care ştiu să arunce cu noroi în orice direcţie, trebuie doar să le dea cineva ţinta, există pseudo-politicienii şi pe de altă parte există oameni ca Gheorghe Burnei sau Doru Maries, oameni ca Nicu Covaci care au puterea să lupte pentru o idee, pentru un crez, oameni cu coloană vertebrală dar care sunt băgaţi sub preşul mediocrului pentru că nu servesc intereselor unor oameni ce deţin mai multă putere decât moral li s-ar cuveni.

O populaţie scârbită e mai uşor de manipulat, o populaţie dezamăgită ajunge mai uşor să spere într-o posibilă schimbare în bine, pentru că speranţa moare ultima şi cu cât lucrurile îţi sunt prezentate mai negru cu atât simti nevoia mai mult de o rază de lumină care să-ţi redea speranţa. Totodată o populaţie scârbită în continuu nu mai are puterea să riposteze sau să protesteze, e prea obişnuită cu amarul şi un amar accentuat nu face decât să dea gust aceluiaşi terci de ieri.

Poate dacă am acorda mai multă atenţie unor oameni de valoare şi i-am populariza mai mult am conştientiza că şi noi putem mai mult, putem să cerem mai mult de la noi şi de la cei din jurul nostru, nu doar să arătăm cu degetul.

Şi chiar dacă am pierdut la fotbal cu Ucraina (şi o să mai pierdem şi la Bâstroie) hai să nu ne pierdem puterea să strigăm hai România!

Deliruri economice de politehnist

Foarte departe de a mă considera un expert în economie (de fapt sunt de-a dreptul afon), evenimentele din ultima vreme chiar mă pun pe gânduri şi parcă încep să cred în teorii conspiraţioniste.

Pe piaţa valutară a ultimilor ani euro a dominat clar în faţa dolarului, totuşi niciodată dolarul nu fost de neglijat (doar e moneda unui întreg continent şi este moneda care ruleaza economia Chinei). Euro a ajuns la o valoare superioară dolarului nu neapărat ca reflexie economică ci mai mult prin speculaţiile bancare efectuate de economişti inteligenţi. Ce a fost neglijat de către europeni este că şi Statele Unite deţin în propriul portofel economişti de premiul Nobel care înţeleg în profunzime procesele economiei mondiale şi au o îndelungată experienţă în manipularea unei monede umflate cu pompa (pentru că dolarul de mult timp nu mai are acoperire, nu zic în aur, în economie).

De multe ori, când euro părea indestructibil pe piaţa monetară şi îşi încorda muşchii de Mister Univers uns cu toate uleiurile, un eveniment internaţional îl tragea înapoi de urechi pentru a-l pune în spatele dolarului. Doua exemple: războiul din Iugoslavia care a ştirbit puternic faţa euro (atunci euro luase proaspăt steagul de lider de la dolar) şi l-a lansat pe orbita de urmărire pentru 2-3 ani. Apoi euro făcând flotări şi tracţiuni a revenit în forţă şi s-a cocoţat din nou în fruntea clasamentului detronandu-l pe copilul sârguincios al unchiului Sam. Atunci am avut 11 septembrie, Afganistan şi Irak care, datorită poate nepriceperii adminstraţiei Bush, n-au reuşit decât să păstreze cursa interesantă fără însă a răsturna raportul de forţe.

Ziceam mai sus că economiştii americani se pricep mai bine la manipularea unei monede umflate cu pompa. De aceea cunosc mai bine mecanismele de destructurare a unei monede crescute în vitro în laboratorul vechiului continent. Criza economică abia acum îşi arată adevăraţii colţi şi adevărata ţintă. SUA a trecut peste recesiune, iar pentru majoritatea americanilor schimbarea a trecut exact asa cum a şi venit, dar pentru Europa, a cărei economie, deşi este unitară sub euro este, în acelaşi timp, divizată în interese naţionale şi economice, a venit cu efect de bumerang. Dacă la început euro a stat dârz ca un adevărat Superman şi a luat lovitura crizei în plin abia schiţând un gest, practicile corupţioniste din Grecia, Spania, Italia (cele din zona euro), România şi Bulgaria (din afara zonei euro dar direct legate şi implicate în zona euro) dublate de lipsa de imaginaţie şi simţ economic ale guvernelor ce au gestionat perioada aceasta s-au dovedit glonţul de argint pentru invincibilul euro. Acum tot mai mult se vorbeşte de eşecul euro şi al ideii de Uniune Europeană, iar principalii promotori ideologici (Franţa) şi financiari (Germania) ai uniunii caută soluţii disperate pentru a resuscita moneda care tocmai primeşte şah mat de la unchiul Sam.

Am râs toţi de W Bush şi de prostia lui, da, el e prost, dar oamenii din spatele lui nu, ăia chiar au ştiut ce fac: au împlinit visul american. And yes, we can!

Lustraţie pe genunchi la picior de lemn

Legea lustraţiei, o lege care vine mult prea târziu, va fi, din păcate, precum legea ANI şi legea CNSAS o lege improvizată, incompletă şi neaplicabilă. O bifă pe agenda electorală a unor politicieni care după ce au dat un mare kix cu gestiunea crizei înceacă să se lustreze printr-o lege ce a hibernat vreo 4 ani în Camera Deputaţilor (că deh, foştii încă mai voiau să fie actualii).

Să nu uităm că pe motanul Felix nu l-a dat nimeni afară din Parlament deşi verdictul lui de poliţie politică a fost dat în clar negru pe alb şi de o instanţă judecătorească. Iar pe lungul drum care a dus la acest verdict a "sinucis" CNSAS-ul transformandu-l într-un spaţiu de depozitare a dosarelor de unde mai ia presa din când în când câte un extras (în funcţie de interese).

Un lucru asemănător s-a întâmplat şi cu ANI, a cărui lege a fost tranşată bucăţi, pusă la geamantan şi aruncată în Herăstrău (lacul) pentru simplul motiv că s-a apropiat prea mult de interesele foştilor/actualilor (că nu mai ştii ce coroană poartă dar tot la putere sunt).

Spiritul legii este bun, forma luată: găunoasă şi cu portiţe de neconstituţionalitate care vor fi exploatate la maxim în anii ce vor urma, timpul: mult prea târziu. Dar după cum spune o vorbă românească mai bine mai târziu decât niciodată.

Cât despre fr(l)ustrările lui Iliescu nu pot să spun decât că spiritul stalinist comunist îi este atât de impregnat în sânge că orice lustraţie nu-l poate purifica într-un necomunist. Tovarăş a fost botezat la KGB şi tovarăş va muri.

Un pas a fost făcut...

O ştire de pe 9am.ro spune că foşti deţinuţi politic din mai multe state foste comuniste au cerut PE condamnarea comunismului şi punerea lui alături de nazism în rândul doctrinelor interzise. Puţin sprijin din partea politicienilor europeni care vin din aceste state cred că ar fi cel puţin necesar. Sper ca PE să ia decizia de condamnare.

BB, va te faire foutre!

... avec tous tes chiens, c'est-a-dire...

Ştire pe hotnews.ro despre protestul sus numitei Brigitte Bardot împotriva euthanasierii câinilor vagabonzi.

Nu mai reiau subiectul postului din 8 mai, o sa adaug doar finalul articolului de pe hotnews, voi să trageţi concluziile: 

In Bucuresti sunt peste 40.000 de caini vagabonzi, potrivit estimarilor prefecturii, iar in primele trei luni din 2010, numai la Institutul "Matei Bals" din Capitala s-au prezentat peste 2.100 de oameni atacati de caini comunitari.

Ajutaţi mocăniţa

Preluat de pe http://mocanitahunedoara.wordpress.com/

Să reconstruim traseul mocăniţei Hunedoara-Govăjdia

19/04/2010

categorie: Guvernare, administrativ, Infrastructura, transporturi.

destinatar: Ministrul Turismului

Reconstrucţia traseului mocăniţei de la Hunedoara gara mică şi până la satul Govăjdia ar aduce beneficii şi turiştii în zona Hunedoarei. De exemplu turiştii pot fi preluaţi de la Castelul Corvineştilor şi transportaţi până la furnalul de la Govăjdia. Mocăniţa ar uni spectaculos obiectivele turistice, şi ar aduce un plus de valoare Hunedoarei. Un exemplu de succes este la Mokra-Gora din Serbia, tot aşa aveau o reţea de cale ferată îngustă până în 1989 când s-a dezmembrat linia; în 2000 un grup de pasionaţi au pornit o acţiune de reconstrucţie a liniei, la această acţiune s-a alăturat ministrul turismului din Serbia şi autorităţile ferate sârbeşti pentru că şi-au dat seama dacă reconstruiesc linia atunci vin şi turiştii şi se va dezvolta şi economia zonei. Împreună au trimis armata să cureţe terasamentul, au scos şinele şi elementele necesare căii ferate din rezervele statului şi au început reconstrucţia liniei. Au achiziţionat câteva locomotive şi vagoane din România care altfel sfârşeau la fier vechi şi au reînviat turismul.Eu cred că dacă s-ar reconstrui calea ferată îngustă Hunedoara-Govăjdia atunci şi zona Hunedoarei ar avea aceiaşi soartă ca şi Mokra-Gora în prezent.Pentru reconstrucţia liniei ferate îngustei ar fi nevoie de cel puţin 1.500.000 Euro. Dorim ca ministrul turismului să ne ajute în acest demers.

Semneaza petitia

Nenea, dă şi mie un ban

Căutând imaginea potrivita pentru postarea asta am dat peste un articol care tratează un subiect foarte apropiat. Şi, pentru că mi-a plăcut, vi-l recomand cu căldură. Luaţi d-acilişea.

Am fost tentat să aleg titlul: România - ţară de cerşetori, dar pentru că nu am vrut să încing tărâţa în Arim am optat pentru un titlu mai diplomat.

Şi acum să trecem la treabă. Unul dintre filmele mele preferate este Filantropica. De ce? Pentru că pătrunde destul de adânc în filozofia neamului românesc. Cum necum ne-am obişnuit cu mâna întinsă. Ne-am obişnuit ca o autoritate să ne raţionalizeze ceea ce este al nostru şi în loc să luptăm pentru dreptul fiecăruia, cerem. Cineva trebuie să ne rezolve problema pentru care noi cerem. Trebuie să vină ordinul de sus, noi suntem prea proşti să ştim ce avem de făcut, chiar dacă stă în puterea noastră.

Mulţi îşi pun ochelari de cal şi mândrie de fecioară neprihănită când suntem asociaţi cu cerşetorii. Este un fapt real că sunt mulţi cetăţeni români care pleacă în străinătate la ciordit şi cerşit. Dacă ne ascundem în spatele unei mândrii prost înţelese ăia nu dispar. Din contră, se înmulţesc ca iepurii, ca au nevoie de materie primă pentru cerşit şi un copil nu rămâne sugar o veşnicie. De ce mi se pare ipocrizie să ne oripilăm în faţa cerşetorilor? Pentru că şi noi suntem la rândul nostru cerşetori, de o altă manieră, evident.

Statul român cerşeşte la americani puţină bunăvoinţă de vreo 10 ani: mai o autostrada, mai o bază militară, mai un FMI, mai nişte carne de tun în Irak sau Afganistan poate poate primim şi noi ceva. Am cerşit şi la UE o aderare mică, ne-am rugat în toate felurile să ne primească şi pe noi acolo, le-am acceptat toate condiţiile, că poate ne dă şi nouă ceva (vorba postului de mai sus).

Dar nooo, asta fac politicienii, noi muncim din greu pentru bucata noastră de pâine... Dar subvenţii pentru căldură vrem, nu? Subvenţii pentru transport în comun vrem, nu? Subvenţii pentru medicamente vrem, nu? Dacă ceva poate fi gratis să fie. Îmi aduc aminte de bătaia care a fost la un supermarket în Iaşi pentru că se dădeau gratuit nişte ştifturi de bormaşini (şi cei care le luau nici măcar nu aveau nevoie de ele), iar la câteva zile mai târziu, după cum spunea Gândul, sindromul "bormaşina" s-a repetat la Braşov. Prin toate modalităţile posibile vrem ca statul (sau cineva) să ne dea "cât mai gratis". Iar dacă nu ne dă facem scandal şi ne ducem cu mâna întinsă la politicieni. Şi asta tot o formă de cerşetorie este. "Ca să cerşeşti nu trebuie să te îmbraci în zdrenţe". Chiar şi jucatul la loto este tot o mână întinsă, către divinitate (iar la noi chiar se joacă la loto). Şi poate că de la divinitate ni se trage. Cum poporul român este foarte credincios, în Tatăl Nostru zice aşa: "Pâinea noastră cea de toate zilele/Da-ne-o nouă astăzi".

Iar la noi cerşetoria nu este problemă de supravieţuire, e pur şi simplu lenea de a munci. E mai uşor să iei ceva de-a gata decât să pui osul la muncă. Şi câteodată şi atunci întrebi: Muieţi-s posmagii?

Capra vecinului şi ţapul ispăşitor sau Pute a mediocru

Pe 13, zi cu ghinion, mi-am făcut timp şi drum să vizitez Bruges, un oraş deosebit (din punctul meu de vedere). Mi-ar fi plăcut să-l văd şi noaptea, dar poate in viitorul apropiat se va ivi şi ocazia asta. Arhitectura nu este una ieşită din comun dar foarte plăcută ochiului, armonizată şi parcă puţin pierdută în timp.

Evident că, văzând un asemenea oraş, îţi doreşti şi la tine în ţară să ai acelaşi lucru şi îţi pui întrebări retorice: la noi de ce nu? De la comunişti ni se trage lipsa de frumos? De la ruşi? E de la turci? Sau poate mai de demult, de la romani, doar ei au fost primii care ne-au cotropit şi ne-au furat tonele de bogăţii. Întotdeauna ne-am situat la confluenţa imperiilor şi în bătaia tuturor. Să fie oare un destin fatidic sau mediocritatea noastră intrinsecă?

Întotdeauna am văzut binele la altul în ogradă şi ni l-am dorit şi la noi. Dar neputinţa de a-l lua cu forţa ne-a făcut să spunem: poporul român a fost un popor paşnic, nu a cotropit pe nimeni. Ne ascundem impotenţa în împopoţonări ale adevărului. Realitatea este că nu am fi fost niciodată în stare să cotropim pe alţii. Iar dacă prin minune vreun conducător ar fi cotropit pe cineva în scurt timp ar fi fost asasinat pentru interese mărunte.

Avem o putere incredibilă de a găsi vinovaţi pentru eşecurile noastre: noi nu avem bogăţii, că nu am avut imperii. Ne-a oprit cineva să avem? Ah, am uitat, noi nu cotropim pe alţii, suntem un popor nobil (care moare în foame şi mizerie). Sunt de acord că există contexte favorabile şi defavorabile în istoria unui popor, dar la noi am tras de contextul asta defavorabil până l-am făcut toată istoria noastră.

Ne văităm de politicieni şi de lideri, dar avem puterea/inteligenţa să dăm alţii? Un popor îşi crează în istorie locul pe care e în stare să şi-l creeze. Ne stă în fire să facem lucrurile pe jumătate şi chiar şi atunci de mântuială. Deci am ajuns unde trebuia.

Nu am putut să ne facem oraşe ca Bruges nu pentru că nu ne-au lăsat alţii, ci pentru că nu am fost în stare. Roma antică a pornit de la un oraş şi a supus o lume întreagă, ăştia au trişat? E mult mai uşor să te complaci în găsirea unui ţap ispăşitor decât să pui osul şi să faci ceva. Este mai uşor să găseşti scuze sau vinovaţi pentru eşecurile tale şi-ţi poţi ascunde incompetenţa în minciuni ieftine, dar pe care ajungi să le crezi pentru că aşa te simţi mai bine. La fotbal întotdeauna ne fură arbitrul, altfel i-am fi făcut praf. Blazarea în mediocritate este lucrul la care ne pricepem la perfecţie, iar dacă se găseşte vreunul dintre noi mai cu moţ să facă altfel îi dăm la cap. Doar vrea să ne schimbe modul nostru de trai, perfectat de secole. Şi nu putem permite aşa ceva, că ţinem şi ne păstrăm obiceiurile şi datinile.

Suntem un popor de căcat şi am primit de-a lungul istoriei exact ceea ce am meritat, şi chiar şi acum primim cu vârf şi îndesat. Acum avem alt ţap ispăşitor, criza mondială. Dar Polonia şi China prin ce criza au trecut săracii de ei? Suntem incompetenţi, suntem o glumă, suntem vai de curu nostru şi viitorul se prefigurează numai în nuanţe de maro. Aşa că aia de vă simţiţi mai cotropitori din fire, cotropiţi ţările străine, că România nu are ce să vă ofere.

Ah şi apropo, graniţele sunt deschise :).

Prostie fără stăpân

O tânără s-a dezbrăcat în semn de protest faţă de proiectul de lege privind eutanasierea maidanezilor.

Asta e o ştire dată ieri pe adevarul.ro . Aş putea încerca să mă abţin de la comentarii răutăcioase, dar care ar mai fi farmecul? Protestele împotriva omorârii câinilor sunt încă o dovadă de ipocrizie fără margine a rasei umane. De atâtea milenii animalele se nasc şi mor sau sunt omorâte de altele. Cele care se adaptează supravieţuiesc celelalte nu. N-am văzut pe nimeni în România să protesteze fată de omorârea puilor în crescătorii, sau a porcilor/oilor/vacilor/cailor în abatoare. De ce? Doar pentru că pe astea le mâncăm? Dintr-o dată propria foame e mai nobilă decât viaţa unui animal? Şi adică viaţa unui porc e mai puţin sacră decât a unei potăi? N-am văzut pe nimeni să protesteze împotriva deratizărilor unde şobolanii sunt omorâţi prin metode sadice. Şi ce? Ei nu au viaţă? Nu sunt şi ei suflete? Nu te emoţionezi când priveşti un şobolan în ochişorii lui negri? Este doar pretenţia aberantă a unor habotnici de a găsi argumente în apărarea unor minciuni care să-i facă să se simtă nobili.

Protestele astea îmi aduc aminte de un schimb de corespondenţă dintre primarul Chişinăului şi eterna protectoare a câinilor Brigitte Bardot. La fel ca şi în Bucureşti, în Chişinău problema câinilor vagabonzi a devenit foarte gravă şi în urma unor decese cauzate de atacurile câinilor primarul a decis adunarea patrupedelor şi uciderea lor. Brigitte Bardot evident a trimis o scrisoare deschisă prin care îi cerea primarului să oprească această operaţiune şi să construiască adăposturi pentru maidanezi. Răspunsul primarului a fost tot o scrisoare deschisă în care erau prezentate poze cu copii din Chişinău mutilaţi de câini alături de comentariul: pentru dumneavoastră ce este mai importantă, viaţa unui câine sau a unui copil?

În momentul în care pentru tine un câine vagabond nu reprezintă o problemă este uşor să te pretinzi apărător al lor, pentru că în mintea ta maidanezul se confundă cu imaginea pudelului pe care îl plimbi seara să se scârnăvească pe gazonul din faţa casei. Dar ghici ce, jivina aia reprezintă un pericol public, poartă boli, este pe jumătate sălbatic şi să dea dracu să te nimereşti în mijlocul unei haite cu căţele în călduri şi apoi să vedem cum mai protestezi în favoarea maidanezilor (dacă mai apuci).

Acum un an o englezoaică fiind atacată de câini (chiar în Dorobanţi) declara: S-a întâmplat chiar la jumatate de kilometru distanţă de locul unde a fost omorât de câini, acum câţiva ani, cetăţeanul japonez. Câinii erau hrăniţi de o familie din zonă. Ei au devenit agresivi fără să îi provoc în vreun fel. Lucrurile astea n-ar trebui să se întâmple într-o capitală europeană. I-aş omorî pe toţi! O să dau bani pentru exterminarea lor. Sunt ca şobolanii.

Cât despre protestatarii noştri le sugerez să pună ban la ban şi să facă un adăpost pentru patrupedele lor aşa iubite dacă vor o soluţie umană pentru ei, iar dacă nu au bani să-i ia la ei acasă. Păstrarea lor pe stradă nu este o soluţie civilizată şi asta ar trebui să le intre bine la cap.

Sunt lucruri mai importante pe lumea asta pentru care merită să protestaţi şi să faceţi greva foamei. De exemplu ca toate străzile şi şoselele din România să fie spălate măcar o dată pe săptămână cu apă şi detergent (ecologic evident :P). În felul ăsta am mai ieşi şi noi din mizerie şi n-am călca în fiecare zi în căcaţii câinilor maidanezi pe care cu atâta dezinvoltură îi protejaţi. Sau încă mai credeţi că a călca în căcat poartă noroc?

Basarabia pământ românesc vitregit

Cea mai mare greşeală pe care o poate face un popor este să-şi uite istoria sau să nu şi-o cunoască. Şi nu numai pentru că ar putea să repete greşelile trecutului ci şi pentru că numai păstrând în minte trecutul îl putem corecta.

România are o datorie morală faţă de românii din Basarabia. Dacă au existat vreodată români prigoniţi atunci ei au fost fie în Transilvania, fie în Basarabia. Însă istoria recentă îi plasează pe cei mai asupriţi români în Basarabia şi nordul Bucovinei.

După terminarea celui de-al doilea război mondial, în timpul procesului de la Nurnberg, Basarabia şi Bucovina de nord erau supuse unuia dintre cele mai dure experimente de epurare etnică aplicate în URSS. Populaţiei române i-au fost confiscate toate mijloacele de hrană după care a fost, în mod deliberat, ţinută în înfometare aproape doi ani, în felul asta producându-se mai multe victime decât în timpul războiului. Exista documente care atestă perioade în care decesele ajunseseră la 30-50 pe zi pe localitate.

Cu toate astea, în Europa comunismul nu este condamnat de nicio ţară. Condamnarea care s-a făcut la noi nu are nicio valoare câtă vreme este doar de formă. Datoria morală a României (ţară care a trecut prin ororile comunismului) faţă de poporul său este să militeze pentru condamnarea comunismului cel puţin la nivel european. Sutele de mii de români deportaţi în Siberia, victimele de la canal, experimentul de la Piteşti, toată istoria post-război ne obligă la acţiuni care să corecteze trecutul strâmb.

Orientarea politică, pe care partidele acum la putere în Basarabia încearcă să o contureze, are mari şanse să sucombeze precum în Ucraina dacă România nu acţionează decisiv în direcţia ruperii Republicii Moldova de sub influenţa rusească. Locul Basarabiei este în România, să nu ne prefacem că este altfel.