Domnu', domnu', va plac schimbarea?

Când eşti pus în faţa unui şir destul de lung de schimbări majore ce se succed într-un interval destul de scurt ai două variante: te adaptezi sau clachezi. Românul este, din pacate, de natură total inertă. În general nu refuză schimbarea câtă vreme nu-l implică pe el. Şi dacă ar munci altcineva pentru bunăstarea lui atunci ar fi perfect.

Personal am trecut prin multe schimbări în ultimele 5 luni şi nu este uşor să te adaptezi din mers mai ales când nu de fiecare dată cunoşti consecinţele alegerilor pe care (trebuie să) le faci. A schimba ţara în care locuieşti nu este uşor, iar când o faci de două ori în jumate de an nu devine obişnuinţă. Fiecare ţară are particularităţile, dificultăţile, obstacolele şi filozofia ei. Aici din nou, eşti obligat să te adaptezi.

Societatea de acum ne obligă la dinamism atât geografic cât şi mental. Iar Nea Caisă, pionier de vază al generaţiei cincinalului în patru ani jumate, nu (vrea să) ştie ce înseamnă să-ţi schimbi serviciul, să-ţi cauţi de lucru, să te duci la interviuri. Câteodată tind să cred că bunicii nostri erau mult mai deschişi oportunităţilor şi căutau în permanenţă o variantă spre mai bine.

Lipsa de dinamism a românului poate să vină şi din lipsa de viziune asupra propriului viitor şi a obiectivelor ce sunt prost alese. Românul îşi setează de cele mai multe ori obiective punctuale şi pe termen scurt: să-mi găsesc de lucru, să-mi iau maşină, să am casă. Dar în acelaşi timp lipsa unui ţel, a unei viziuni a ceea ce "vreau să fiu când voi fi mare", duce la compromisuri. Iar compromisurile implică mediocritate, mediocritatea de accepta situatia de fapt. Românul nu se angajează pentru că în firma aia poate să crească profesional, nu, se angajează pentru că acolo ori îi dau un post de şef sau îi dau salariu mare.

Şi în plus, când vine schimbarea peste tine ai întotdeauna la îndemână de unde alege proverbe şi zicători precum: noi să fim sănătoşi, te faci că plouă, capul plecat sabia nu-l taie (dar nici nu vede înainte), las' că merge şi nu în ultimul rând deşteaptă-te române. Proverbe care ne îndobitocesc într-o ovis aries obedientă care stă în pătrăţica ei de pajişte şi când se termină iarba, moare de foame supusă aşteptând să-i dea statul pentru că nu a învăţat încă să mănânce şi altfel de iarbă şi nici să plece pe altă parcelă.

Ca popor şi ca ţară avem mult de recuperat faţă de restul lumii civilizate, dar câtă vreme va exista atitudinea placidă în faţa schimbărilor şi a datoriilor pe care trebuie să ni le atribuim, distanţa dintre noi şi restul se va mări.