Roşia Hannah Montană

În tot vacarmul din ultima vreme, generat de remanieri, de o posibilă inutilă moţiune de cenzură (care dacă ar duce la căderea Guvernului s-ar putea concretiza şi într-o suspendare a Preşedintelui) şi alimentat (vacarmul) cu sete de televiziunile şantajiste (denumite trusturi de presă), este foarte uşor să se treacă anumite evenimente sau ştiri cu vederea.

Cum ar fi, de exemplu, "şpaga" RMGC pentru mai mulţi jurnalişti. Mai multe detalii puteţi citi aici. Istoria trădărilor pentru un pumn de bani sau avantaje este lungă şi nu numai la noi. N-am de gând să mă pronunţ asupra subiectului pe care mărşăluiesc mai toate polemicile legate de Roşia Montană şi anume exploatarea prin cianuri. O să mă concentrez asupra rezultatului final: statul ia undeva la 20% din aurul extras (sursa), iar nea Gabriel pleacă de aici cu restul pe care românii nu o să-l mai pupe niciodată. Măcar pentru asta găsesc că este normal să protestez.

Faptul că aici este cel mai bogat zăcământ cunoscut de aur din Europa explică interesul atât de ridicat al RMGC şi campania media pe care a făcut-o până acum şi cea care se prefigurează. Tocmai pentru că interesele sunt foarte puternice şi fiecare hienă vrea o bucată din acel aur a fost imposibil ca proiectul să se desfăşoare în orice forma a fost el propus. Recomandările Comisiei Europene legate de exploatările cu cianuri nu vin dintr-o subită ingrijorare legată de impactul asupra mediului. Sunt şi ei nişte funcţionari graşi care nu vor să scape un asemenea potenţial fără să se mânjească şi ei puţin pe la bot. În plus contez şi pe un mic "ajutor" maghiar, pentru că România are o istorie de poluare cu cianură a apelor ce ajung în Ungaria. Iar exploatarea asta cu cianură chiar şi în conditiile unei părţi de doar 20% tot ar fi un fond mare ce ajunge la statul român. Iar Ungaria nu are nevoie ca vecina ei, tot timpul îmbrăcată în zdrenţe, să apară poleită în aur din cap până-n picioare. Aşa că proiectul nu va ajunge să se implementeze până nu vor sătura toate gurile avide după caşcaval. Protestele organizaţiilor de mediu şi a celor dacofile n-ar avea absolut niciun efect dacă factorii de decizie ar fi puşi de acord pentru proiect. Şi ce face RMGC pentru a ajunge la acest stadiu? Interpune ziarişti între nevoile, scopul lor şi factorii de decizie. Jurnaliştii la comandă pot face şantaj de imagine pentru orice opozant al proiectului (pentru că între noi fie vorba presa din România la asta e folosită). În plus toată percepţia general negativă legată de proiect poate fi manevrată prin penelul unor jongleori ai cuvântului. Ar mai fi de pus la socoteala aici şi patrimoniul cultural şi istoric al zonei (printre care ar fi de menţionat minele de aur din vremea romană şi pre-romană care sunt singurele trapezoidale de pe tot teritoriul fostului imperiu). Dar după principiul Vanghelie-Lahovari: ne băgăm p***-n ei de strămoşi că oricum noi murim de foame, aceste valori vor fi călcate în picioare fără absolut nicio remuşcare.