3 septembrie 2010

Roşia Hannah Montană


În tot vacarmul din ultima vreme, generat de remanieri, de o posibilă inutilă moţiune de cenzură (care dacă ar duce la căderea Guvernului s-ar putea concretiza şi într-o suspendare a Preşedintelui) şi alimentat (vacarmul) cu sete de televiziunile şantajiste (denumite trusturi de presă), este foarte uşor să se treacă anumite evenimente sau ştiri cu vederea.

Cum ar fi, de exemplu, "şpaga" RMGC pentru mai mulţi jurnalişti. Mai multe detalii puteţi citi aici. Istoria trădărilor pentru un pumn de bani sau avantaje este lungă şi nu numai la noi. N-am de gând să mă pronunţ asupra subiectului pe care mărşăluiesc mai toate polemicile legate de Roşia Montană şi anume exploatarea prin cianuri. O să mă concentrez asupra rezultatului final: statul ia undeva la 20% din aurul extras (sursa), iar nea Gabriel pleacă de aici cu restul pe care românii nu o să-l mai pupe niciodată. Măcar pentru asta găsesc că este normal să protestez.

Faptul că aici este cel mai bogat zăcământ cunoscut de aur din Europa explică interesul atât de ridicat al RMGC şi campania media pe care a făcut-o până acum şi cea care se prefigurează. Tocmai pentru că interesele sunt foarte puternice şi fiecare hienă vrea o bucată din acel aur a fost imposibil ca proiectul să se desfăşoare în orice forma a fost el propus. Recomandările Comisiei Europene legate de exploatările cu cianuri nu vin dintr-o subită ingrijorare legată de impactul asupra mediului. Sunt şi ei nişte funcţionari graşi care nu vor să scape un asemenea potenţial fără să se mânjească şi ei puţin pe la bot. În plus contez şi pe un mic "ajutor" maghiar, pentru că România are o istorie de poluare cu cianură a apelor ce ajung în Ungaria. Iar exploatarea asta cu cianură chiar şi în conditiile unei părţi de doar 20% tot ar fi un fond mare ce ajunge la statul român. Iar Ungaria nu are nevoie ca vecina ei, tot timpul îmbrăcată în zdrenţe, să apară poleită în aur din cap până-n picioare. Aşa că proiectul nu va ajunge să se implementeze până nu vor sătura toate gurile avide după caşcaval. Protestele organizaţiilor de mediu şi a celor dacofile n-ar avea absolut niciun efect dacă factorii de decizie ar fi puşi de acord pentru proiect. Şi ce face RMGC pentru a ajunge la acest stadiu? Interpune ziarişti între nevoile, scopul lor şi factorii de decizie. Jurnaliştii la comandă pot face şantaj de imagine pentru orice opozant al proiectului (pentru că între noi fie vorba presa din România la asta e folosită). În plus toată percepţia general negativă legată de proiect poate fi manevrată prin penelul unor jongleori ai cuvântului. Ar mai fi de pus la socoteala aici şi patrimoniul cultural şi istoric al zonei (printre care ar fi de menţionat minele de aur din vremea romană şi pre-romană care sunt singurele trapezoidale de pe tot teritoriul fostului imperiu). Dar după principiul Vanghelie-Lahovari: ne băgăm p***-n ei de strămoşi că oricum noi murim de foame, aceste valori vor fi călcate în picioare fără absolut nicio remuşcare.

14 comentarii:

  1. Rosia Montana reprezinta in mare parte viitorul colac de salvare al Romaniei in aceasta dificila perioada de criza prin care trecem.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta in poarta" -- era valabil si acum 250 de ani, iar romanul e prea peren sa se schimbe ...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Angela
    Adica 20% de colac de salvare si 80% ciolan de ros.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu tot nu inteleg cum vine asta cu colacul de salvare???!!! Adica noi le dam 100% din resursele noastre si ei ne dau inapoi 20% si noi il numim colac de salvare?
    Sa inteleg "ca colac" de salvare sunt si diamantele pt africani :))
    Aici e vorba de un teren concesionat catre gold corporation, de unde tot ce se extrage se considera al lor, statul luand o redeventa de ..%. Nu este vorba numai de aur, ci si de wolfram, argint, iridiu, uraniu, la adancimi mai mari. Corporatiile de genul asta au rabdare si merg la sigur, Romania nu face altceva decat sa stea capra, cu colacul de salvare de gat, suna chiar pervers :))
    Judecand istoria, consider ca ce se intampla acum este un razboi, chiar daca nu purtat cu arme ca acum 2000 de ani, dar este un razboi pentru a prada bogatiile.

    RăspundețiȘtergere
  5. eu sper ca amalia era ironica.

    si daca vine cineva sa imi spuna ca oamenii de acolo mor de foame si nu au de munca si ca asta e ultima solutie, pot doar sa zic: prea putina atitudine, prea multa auto-victimizare.

    RăspundețiȘtergere
  6. angela :D am probleme cu numele in ultima vreme. nici pe frate-miu nu il mai dibuiesc ca lumea :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Mergi pe urmele lui Beca Lee de-ti permiti sa imparti cu miei in stanga si in dreapta? :P

    RăspundețiȘtergere
  8. :)))) am strans deja o turma!

    "si imi permit ce vrea muschiul meu! ceva probleme, blondule?" (din cugetarile sf. ghencea catre cuv. giulesti)

    RăspundețiȘtergere
  9. Din pacate nu am sfintit niciunul din cele doua locuri mentionate in comentariul tau.
    Si ca o observatie, nu sunt blond, sunt saten. Stiu ca ai o pasiune pentru blonzi, dar te rog frumos, respecta-ma culoarea parului si nu face discriminari cromatice. Clar?

    RăspundețiȘtergere
  10. Mihai, eu cred ca nuanta parului tau reprezinta in mare parte viitorul colac de salvare in aceasta dificila perioada de criza prin care trecem.

    RăspundețiȘtergere
  11. :)) buna, gabi!

    pai giulesti si ghencea este ca si hana montana ta. cu aur pe degete, dar cu noroiul sub ungii. au in plus tupeu de borfas, ca deh, capitala!

    si oricine e mai putin saten decat mine e blond :P

    RăspundețiȘtergere
  12. @Gabi & andreea
    Hannah Montana a fost o inventie de showbiz. Au luat o noname, i-au pus un nume de scena si o peruca in cap si au pus-o sa se batzaie la bara si sa ia banii a milioane si milioane de prosti, in numele unui fenomen mediatic.

    Cam acelasi lucru urmeaza sa se intample si cu Rosia Montana, se va transforma un furt in "colac de salvare" pentru milioane si milioane de prosti carora le pasa mai mult ce le spune televizorul decat de bunastarea lor si viitorul copiilor. Iar legatura cu lungimea, culoarea sau cretzitatea podoabei capilare este putin trasa de par.

    RăspundețiȘtergere
  13. Salut,

    Am vazut ca esti interesat de subiectul Rosia Montana. Iti propunem sa facem un schimb de mentiuni in blogroll.

    Toate bune!

    RăspundețiȘtergere