23 februarie 2010

Când totul devine încet-încet din ce în ce mai maro...





Gluma cu fukitol-ul am auzit-o prima dată la un stand-up al lui Robin Williams, un spectacol foarte reuşit de altfel. Păcat că nu l-am văzut pe viu, aş fi râs cum râdeam pe vremuri la Divertis când munceau un an de zile la un spectacol şi chiar le ieşea ceva de calitate. Sau poate gusturile mele nu erau atât de pretenţioase atunci.

În general la români cauza principală a depresiilor este lipsa banilor şi alcoolul. Lipsa banilor duce la alcoolism, alcoolismul duce la lipsa banilor. Cerc vicios.

De ceva vreme, în special în zona urbană românul a început să se emancipeze, a început să intre în contact cu exteriorul, exteriorul a început să ia contact cu el, informaţia circulă liber şi în felul ăsta calitatea generală a bovinului român creşte uşor şi sigur. Dar nu suficient de repede.

La PSD, au avut loc alegeri, aşa-zis democratice. S-a predat ştafeta generaţiei tinere (Ponta - Bănicioiu). Oportunişti de primă clasă, care ştiu că dacă au ales fundul potrivit, după ce mănâncă mult căcat ajung şi la carne. Şi aşa, prin canibalism fecalic, calci pe cadavre până ajungi în vârf. Dar oricum se ştie că un lider adevărat este în general o nulitate.

Băsescu a declarat că 99% din români agrează manelele. Nici nu mă mai obosesc să ripostez. Îmi aduc aminte doar de ceva spus de Pruteanu: simţul estetic al unei naţiuni este ca un ogor, dacă nu-l cultivi şi nu ai grijă de el cresc buruienile. Câtă vreme politicienii se promovează pe manele, revelioanele se fac cu manelişti pe din ce în ce mai multe posturi, ce pretenţie să am de la nea Caisă din Potârnicheştii de Deal?

Un regizor român, după o muncă de câtiva ani de documentare a reuşit să scoată de sub umbra istoriei şi a necunoaşterii povestea luptătorilor din rezistenţa anticomunistă din Făgăraş. Golanii aia vagabonzi, fascişti, violatori şi cum au mai fost catalogaţi de "intelectualii" comunişti. Oameni care au avut un crez şi au luptat pentru el decât să se complacă în mocirla mediocrităţii "bielă-manivelă". Lucru ce rar se mai vede în ziua de azi la români. Nici nu a apărut bine filmul şi nişte capete obtuze au şi cerut interzicerea lui. După părerea mea ar trebui difuzat gratis în cinematografe. Românii îşi uită torţionarii, uită cine a mutilat poporul ăsta. Toţi spunem: noi să fim sănătoşi,  de acord, dar nu ignoranţi.

Prea mult mediocru, prea mult glod cleios rămas pe marginea cizmei de cauciuc. Prea multă joacă de-a realitatea într-un circ ipocrit care lasă un gust acru în gură. România are nevoie de spirit, de mai mult sânge în pelvis, de exemple, are nevoie de oameni puternici şi valoroşi care să iasă în faţă. Oameni care să ne arate că putem să facem curat în faţa porţii şi să ne reciclăm gunoaiele. Să ne educăm cu forţa maneliştii noştri mult iubiţi chiar cu riscul de a fi consideraţi fascişti. Dar să facem naibii ceva până nu o să ne placă 100% manelele şi refuzăm orice altceva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu