Carcaletele, invenţie românească

Sunt multe lucruri care ne definesc ca popor mediocru. Mocirla pe care o vezi în oraşe după topirea zăpezii, căcaţii de câine de pe trotuar, primarii ca Oprescu, prim-miniştrii ca Boc sau preşedinţii ca Băse. Dar lucrurile mai "pământene" sunt cele care ne fac cu adevarat mediocri. Carcaletele, şpriţul, sifonul, TEC-ul sunt doar câteva exemple.

Conform definiţiei din dicţionar carcaletele este o băutură realizată prin amestecarea vinului cu un suc dulce şi cu sifon. Adică un cocktail prost. Sifonul, spre surprinderea unora, nu a fost inventat în România, dar a fost foarte uşor naturalizat. In perioada comunistă, sticla verde cu plasă pe exterior era prezentă în aproape orice casă pentru că sifonul devenise substituentul ieftin şi mediocru în acelaşi timp pentru apa minerală carbogazoasă. De fiecare dată când venea cineva în vizită era obligatoriu să ai sifoanele pline. Iar pentru unii sifonul devenise chiar o dovadă de bunăstare. Odata cu revoluţia şi pătrunderea pe piaţă a sticlelor de plastic, inventivitatea românului a creat sifonul la pet şi în felul asta trecerea de la sticla de "ciob" la sticla de plastic a adus sifonului o nouă perioadă de glorie si deschiderea unor orizonturi noi. Îmi aduc aminte că într-un timp existau sifonării unde puteai comanda sifon cu suc concetrat, care era evident de foarte proastă calitate, ca să nu mai vorbesc de sănătos.

Încă din perioada comunistă românul s-a obişnuit să-şi introducă voluntar în propria-i viaţă surogate ieftine pentru simplele bucurii ale vieţii. Cum vinul nu era prea mult în rafturi, românul l-a facut şpriţ, să ţină mai mult (fie băutura, fie el la băutură). Cum vinul ieftin se găsea mai uşor, dar era prost, a fost îndulcit cu sirop şi apoi făcut şpriţ.

Aproape peste tot în lume există amestecuri de băuturi, unele reuşite, altele apărute din necesităţi medicale, noi am făcut un amestec din sărăcie, un compromis nesatisfăcător din partea unui neam obişnuit mai mult cu plecatul capului decât cu ridicarea sabiei.