Acţiune şi rebeliune

Sursa imaginii.

Cam asta aş avea de spus multor politicieni (adică textul din imagine).

Principiul acţiunii şi reacţiunii ar trebui să funcţioneze în viaţa publică/politică după aceleaşi legi şi efecte ca în mecanica clasică. Orice forţă acţionată într-o anumită direcţie ar trebui să primească un răspuns egal dar de sens contrar. Orice opinie pro primeşte un răspuns contra, orice jignire va primi înapoi o palmă, orice puci va primi un hohot de râs.

Ne aflăm în faţa unei clase politice retarde care atât de înveninată este de ura împotriva lui Traian Băsescu încât îi face jocul ca un căţeluş gingaş şi obedient. Nu PDL-ul se supune voinţei tiranice a marinerului, ci, paradoxal, opoziţia. Toată traiectoria politică ascendentă a preşedintelui a fost guvernată de principiul aruncă pisica moartă la vecin (coincidenţa face ca de-a lungul timpului Adrian Năstase să-i fi fost şi vecin) şi urlă în gura mare că vina e a celuilalt că el e rău şi nu vrea să te lase pe tine să-ţi faci treaba (filozofie dragă sufletului multor români). Traian Băsescu nu şi-a asumat niciodată eşecul pentru responsabilităţile cu care a fost investit dar pe care nu le-a îndeplinit. A împărţit vina, iar cei acuzaţi au reacţionat suficient de violent (dar nu vehement) încât să-i valideze acuza. Primăria capitalei a câştigat-o de două ori acuzând PDSR-ului şi tot mandatul l-a pus în spinarea opoziţiei pe care PDSR/PSD i-ar fi făcut-o. Primul mandat de preşedinte l-a câştigat acuzându-l pe Adrian Năstase (caracatiţistul anilor 2000-2004) de comunism şi de feudalizarea României, iar al doilea mandat l-a câştigat acuzând interesele netransparente din spatele contracandidaţilor. În fiecare confruntare electorală a reuşit să găsească un adversar care să îi valideze conflictul, iar pămpălăii din opoziţie încă nu au înţeles că rebeliunea în faţa unui Traian Băsescu e un bumerang propulsat cu motor care te loveşte peste bot de nicio chirurgie reparatorie nu te mai face întreg.

Dacă există un vinovat pentru situaţia de acum, pentru aşa-zisa tiranie băsesciană, actuala opoziţie este cea vinovată. Postamentizarea lui Traian Băsescu a fost făcută de lideri prea proşti să înţeleagă că prea mult "Jos Băsescu!" oboseşte, îl victimizează şi îi livrează pe o tavă de argint inamicul de care are atâta nevoie pentru a se valida în faţa mulţimii ovine de alegători. În ultima campanie tot ce s-a auzit din partea portocaliilor a fost anti-Vântu, anti-Voiculescu. Cum au reacţionat acuzaţii? S-au înverşunat şi mai tare în comentariile sentenţioase şi în virulenţă decredibilizându-se şi transformând răspunsul din obiectiv în subiectiv. Ura pătimaşă afişată făţiş a validat acuzele. Inegalitatea aparentă a conflictului a fost un factor în favoarea tot a preşedintelui. Numai că toată obsesia opoziţiei cu Băsescu are şi ea la rândul ei reacţiuni. Prima este puternica polarizare a opiniei publice, a doua este fidelizarea celor ce-l sprijină pe Băsescu, dar poate cea mai importantă îl validează pe Traian Băsescu drept lider suprem atât în faţa propriilor subalterni cât şi în faţa propriei sale persoane. Tocmai de aceea spun că vinovaţii sunt în opoziţie.

Am convingerea fermă că dacă vor reuşi din nou suspendarea lui Băsescu acesta nu va fi demis pentru că opozanţii săi sunt prea proşti să îi pareze atacurile. Ponta a declarat sus şi tare că dacă un porc îl provoacă intră la el în cocină să-i arate vreo două. Antonescu urlă şi el jos Băsescu ca din gură de Partriciu, iar nivelul de decenţă, demnitate şi bun simţ pe care îl afişează e undeva aproape de cel al prezenţei în Parlament. Populaţia va vota sentimental şi îi va acorda din nou credit preşedintelui.