Să legalizăm...

Sursa imaginii

Cică un bărbat se duce la o prostituată, întreţine relaţii cu ea, sex nebun, omul foarte mulţumit, dar cum era neam prost refuză să plătească. La care prostituata îi spune: Tu să fii sănătos!

Despre politică se spune cum că este curvă. Dar ce e mai rău şi mai rău decât o curvă este o curvă cu gura mare. O gaiţă lipsită de orice standarde de decenţă şi bun simţ.

Crin Antonescu şi PNL-ul susţin cu un tupeu incredibil că ei nu se duc la Cotroceni la consultări pentru că n-au ce discuta cu preşedintele (preşedinte pe care îl acuză de tendinţe totalitariste). Ori în momentul în care renunţi la dialog, refuzi exercitarea unui exerciţiu democratic, deschizi calea către dictatură. Oamenii care te-au votat practic te-au delegat să le reprezinţi interesele. Ori ce altă reprezentare mai bună poate exista pe lumea asta decât absenţa. Absenţa din Parlament este acelaşi refuz nesimţit de asumare a responsabilităţii faţă de votul prostului. Iar încercarea de legitimare ca luptă democratică a chiulului mi se pare de-a dreptul greţoasă şi nu putea să vină decât de la un liberal pentru care drepturile şi câştigurile trebuie să fie proporţionale cu rezultatele pe care le obţii prin aptitudinile, calităţile pe care le ai şi munca pe care o depui pentru a ajunge la rezultate.

Este un mare păcat ce se întâmplă acum cu clasa politică din România. În perioada Năstase a existat o mişcare de schimbare, iar Teodor Stolojan a ştiut să atragă în PNL (pe atunci) mulţi oameni de valoare (aş enumera aici un Mihai Razvan Ungureanu sau un Dacian Cioloş). Odată cu venirea alegerilor din 2004 gruparea Patriciu a făcut şah mat la Stolojan, pentru că a simţit mirosul de ciolan sfârâind. Şi odată cu "uciderea" Monei Muscă, detronarea lui Stolojan şi patricizarea partidului, PNL-ul s-a diluat în mediocritate. Oamenii de valoare care nu au suportat compromisul în PNL, fie sunt acum europarlamentari PDL, departe de mocirla dâmboviţeană, fie s-au "mediocrizat" în PDL.

Când partenerul de discuţie setează ştacheta discuţiei jos, iar tu nu deţii calităţile unui politician adevărat, în final ajungi să te raportezi la nivelul impus de interlocutor. Iar agresivitatea care se perpetuează şi se amplifică este foarte periculoasă pentru că radicalizează discursul şi vom avea peste ceva ani un Parlament plin de Vadimi care, în lipsa unui mesaj politic, aruncă numai cu injurii la adresa celorlalţi. Dialogul politic implică polemizarea ideilor şi nu a persoanelor. Deocamdată la noi se câştigă voturile doar din a doua variantă pentru că opinia publică a fost contorsionată şi radicalizată de televiziunile "mogulitice" atât de mult încât a fost implicată direct în atacurile la persoană şi nu pe dezbaterea de idei. Spunem despre un ministru că e prost (el ca om) nu că măsurile luate de el sunt greşite.

Urmăream acum căteva zile un interviu cu Dacian Cioloş şi omul, fără să fie politician de carieră, a avut eleganţa să răspundă  la toate întrebările provocatoare care i-au fost adresate cu reţinerea şi cu politeţea impuse de funcţia pe care o detine. Decenţa şi respectul sunt lucruri esenţiale pentru omul politic şi, până când talibanii de la noi nu pricep asta, Europa ne va privi tot timpul drept inferiori. Într-o lume unde politically correctness-ul se impune ca standard de viziune şi politică asemenea neanderthalieni politici nu au ce căuta.

Dar până una alta validăm trădarea, ignorăm furtul (câtă vreme ne serveşte) şi legalizăm chiulul, dar doar pentru dulăi. Eh, noi să fim sănătoşi (după ce că am mai şi plătit).

Acţiune şi rebeliune

Sursa imaginii.

Cam asta aş avea de spus multor politicieni (adică textul din imagine).

Principiul acţiunii şi reacţiunii ar trebui să funcţioneze în viaţa publică/politică după aceleaşi legi şi efecte ca în mecanica clasică. Orice forţă acţionată într-o anumită direcţie ar trebui să primească un răspuns egal dar de sens contrar. Orice opinie pro primeşte un răspuns contra, orice jignire va primi înapoi o palmă, orice puci va primi un hohot de râs.

Ne aflăm în faţa unei clase politice retarde care atât de înveninată este de ura împotriva lui Traian Băsescu încât îi face jocul ca un căţeluş gingaş şi obedient. Nu PDL-ul se supune voinţei tiranice a marinerului, ci, paradoxal, opoziţia. Toată traiectoria politică ascendentă a preşedintelui a fost guvernată de principiul aruncă pisica moartă la vecin (coincidenţa face ca de-a lungul timpului Adrian Năstase să-i fi fost şi vecin) şi urlă în gura mare că vina e a celuilalt că el e rău şi nu vrea să te lase pe tine să-ţi faci treaba (filozofie dragă sufletului multor români). Traian Băsescu nu şi-a asumat niciodată eşecul pentru responsabilităţile cu care a fost investit dar pe care nu le-a îndeplinit. A împărţit vina, iar cei acuzaţi au reacţionat suficient de violent (dar nu vehement) încât să-i valideze acuza. Primăria capitalei a câştigat-o de două ori acuzând PDSR-ului şi tot mandatul l-a pus în spinarea opoziţiei pe care PDSR/PSD i-ar fi făcut-o. Primul mandat de preşedinte l-a câştigat acuzându-l pe Adrian Năstase (caracatiţistul anilor 2000-2004) de comunism şi de feudalizarea României, iar al doilea mandat l-a câştigat acuzând interesele netransparente din spatele contracandidaţilor. În fiecare confruntare electorală a reuşit să găsească un adversar care să îi valideze conflictul, iar pămpălăii din opoziţie încă nu au înţeles că rebeliunea în faţa unui Traian Băsescu e un bumerang propulsat cu motor care te loveşte peste bot de nicio chirurgie reparatorie nu te mai face întreg.

Dacă există un vinovat pentru situaţia de acum, pentru aşa-zisa tiranie băsesciană, actuala opoziţie este cea vinovată. Postamentizarea lui Traian Băsescu a fost făcută de lideri prea proşti să înţeleagă că prea mult "Jos Băsescu!" oboseşte, îl victimizează şi îi livrează pe o tavă de argint inamicul de care are atâta nevoie pentru a se valida în faţa mulţimii ovine de alegători. În ultima campanie tot ce s-a auzit din partea portocaliilor a fost anti-Vântu, anti-Voiculescu. Cum au reacţionat acuzaţii? S-au înverşunat şi mai tare în comentariile sentenţioase şi în virulenţă decredibilizându-se şi transformând răspunsul din obiectiv în subiectiv. Ura pătimaşă afişată făţiş a validat acuzele. Inegalitatea aparentă a conflictului a fost un factor în favoarea tot a preşedintelui. Numai că toată obsesia opoziţiei cu Băsescu are şi ea la rândul ei reacţiuni. Prima este puternica polarizare a opiniei publice, a doua este fidelizarea celor ce-l sprijină pe Băsescu, dar poate cea mai importantă îl validează pe Traian Băsescu drept lider suprem atât în faţa propriilor subalterni cât şi în faţa propriei sale persoane. Tocmai de aceea spun că vinovaţii sunt în opoziţie.

Am convingerea fermă că dacă vor reuşi din nou suspendarea lui Băsescu acesta nu va fi demis pentru că opozanţii săi sunt prea proşti să îi pareze atacurile. Ponta a declarat sus şi tare că dacă un porc îl provoacă intră la el în cocină să-i arate vreo două. Antonescu urlă şi el jos Băsescu ca din gură de Partriciu, iar nivelul de decenţă, demnitate şi bun simţ pe care îl afişează e undeva aproape de cel al prezenţei în Parlament. Populaţia va vota sentimental şi îi va acorda din nou credit preşedintelui.