22 iulie 2015

Da' cu violul cum ramâne?

Sursa imaginii.

Multe fețe simandicoase își dau cu părerea despre cum ar trebui pedepsiți hăndrălăii din Vaslui, dar pentru așa creaturi nu există pedeapsă. Pedeapsa presupune o șansă de îndreptare, o posibilitate de recuperare a umanității. Ori ce au făcut cei șapte este atât de subuman încât singurul mod în care pot fi tratați e ca pe animale.

Pedepsele umane funcționează pentru cei cu nivel intelectual corespunzător omului modern. Pentru jivine singurul lucru care funcționează este frica pentru propria persoană (drept dovadă stă atitudinea lor în fața unui verdict destul de probabil de vinovăție: "trecem noi si pese asta"). Dacă pedeapsa pentru viol ar fi tăierea organului fără anestezie ma gândesc că o parte dintre aceste animale s-ar gândi măcar de două ori înainte să aibă o erecție. Nu sunt de acord cu blândețea în cazul crimelor traumatizante (viol, tâlhărie, furt, sechestrare, violare de domiciliu). Aici trebuie pedepse care fie să prevină actul direct, fie să împiedice recidiva. Și soluțiile se pot găsi într-o formă umană.

Astfel de lucruri nu mai se pot întâmpla în societatea de azi. Accept că un om poate avea o suferință psihică și din asta poate rezulta un comportament deviant, dar 7 din același sat, asta e deja ceva patologic și cauza nu este în boală psihică ci în lipsa oricărei forme de educație. Și nu educația din școală, înfrânarea instinctelor se învață în familie. Manifestarea nevoilor biologice pornește ca ceva instinctual ca apoi să fie controlate prin educarea creierului.

Pentru cei care încearcă să convingă lumea că fata e curvă, oricât de curvă, cu șapte în lanul de porumb nu are cum să fie plăcere, nici măcar în filme porno. Este pur si simplu sadism și pentru viitorul pe care l-au distrus ar trebui să plătească toată viața într-o formă sau alta. Iar o pedeapsă mai adecvată decât sex surpriză în pușcărie mi se pare să-i plătească fiecare pentru tot restul vieții lor 50% din venitul personal, cel putin slariul mediu pe economie. Nu poți fura viitorul cuiva fără să te aștepti la consecințe.

Cam atât. Ca bonus, femeia care e mai rușinată că nu a fost violată cum trebuie decât că a fost violată după ce că avea și piciorul rupt.